Declinul familiei „tradiţionale” din România: doar într-o casă din cinci mai traiesc doi adulţi cu copii

O singură gospodărie de români din cinci mai avea, la finalul anului 2016, această compoziţie: două persoane cu copil (copii), potrivit datelor serviciului european de statistică Eurostat. Ultimii zece ani au adus, în România, un recul important din acest punct de vedere: în 2006, procentul gospodăriilor formate din doi adulţi cu copii era, la noi, de 25,8% din total (deci mai mult de o gospădărie din patru), în timp ce anul trecut el scăzuse la 20,4%.

Iar, chiar dacă România se confuntă şi cu un acut fenomen al migraţiei şi, cu un declin demografic, totuşi, procentul mai mic se aplică la o bază mai mare, cel puţin din punct de vedere statistic: numărul de gospodării a crescut, în cei zece ani, de la 7,37 milioane la 7,47 milioane, în România.

Ne îndreptăm aşadar, uşor-uşor, spre tendinţa europeană, unde această familie pe care am socotit-o aici drept „tradiţională”, are cam aceeaşi pondere: 21,4% din totalul gospodăriilor, media Uniunii Europene, în scădere cu doar 1,2 puncte procentuale faţă de situaţia de acum zece ani. Din acest punct de vedere, cel mai bine stau ciprioţii, unde procentul este de 25,7% din total, iar cel mai prost stau nemţii, cu doar 15,3%.

De fapt, la nivel european, cel mai întâlnit tip de gospodărie este cel format dintr-o persoană singură, fără copii. Media UE este de 33,1% (adică o gospodărie din trei), în creştere accentuată, de aproape patru puncte procentuale, faţă de acum zece ani. Iar România nu doar că se înscrie în tendinţă, dar merge chiar în ritm accelerat. Acum zece ani, doar 19,8% din gospodăriile din România erau formate dintr-o persoană singură, şi eram printre ţările cu cel mai mic procent de pe continent. În 2016 însă, ponderea a ajuns la 27,1% din totalul gospodăriilor, deci am avut o creştere de peste 7 puncte procentuale. Ceea ce înseamnă, în termeni nominali că zeci de mii de români au ajuns să traiască singuri, în cei zece ani.

Românii sunt încă departe de situaţia altor europeni, unde acest tip de „singurătate” este mult mai întâlnit în societate, şi, analizând statisticile se poate spune chiar că această situaţie este cu atât mai manifestă cu cât nivelul de trai este mai ridicat. Cel mai ridicat procent este în Suedia, unde mai mult de jumătate din numărul de gospodării (51%) este compus din gospodării formate dintr-o singură persoană. Procentele mari din alte ţări dezvoltate par să susţină această temă. În Danemarca este de 42,6%, în Finlanda de 41%, în Germania de 40,5%, în Olanda de 37%, iar singura excepţie notabilă de la această regulă este Lituania, unde procentul este de 43,3%.

O situaţie aparent neschimbată în cazul României este cea a ponderii persoanelor singure cu copil/copii. Dacă în 2006 ponderea gospodăriilor formate dintr-un singur adult şi un copil era de 2,3% din totalul populaţiei, zece ani mai târziu avem o creştere de doar jumătate de punct procentual, până la 2,5%. În cei zece ani, media UE a crescut într-un ritm de două ori mai alert, de la 4%, la 4,4%, iar acest 2,5% al României este unul dintre cele mai mici procente din Europa.