Deficit bugetar de 6,3 miliarde lei, respectiv 0,77% din PIB în primul semestru

Execuţia bugetului general consolidat s-a încheiat, pe primul semestru al acestui an, cu un deficit de 6,3 miliarde lei, respectiv 0,77% din PIB, faţă de deficitul de 3,9 miliarde lei, respectiv 0,51% din PIB, înregistrat la aceeaşi perioada a anului 2016, informează Ministerul Finanţelor Publice.
Economica.net - mar, 25 iul. 2017, 17:11
Deficit bugetar de 6,3 miliarde lei, respectiv 0,77% din PIB în primul semestru

Veniturile bugetului general consolidat s-au majorat, în termeni nominali, cu 8,2%, la 117,2, reprezentând 14,4% din PIB, în timp ce cheltuielile au crescut cu 10%, la 123,5 miliarde lei.

Conform MFP, în cazul veniturilor, creşteri s-au înregistrat la încasările din contribuţiile sociale (+16,1%), din impozitul pe salarii şi venit (+11,5%) şi din venituri din capital (+14,2%).

Încasările din impozite şi taxe pe proprietate au scăzut cu 5,2% faţă de perioada similară din 2016, fiind determinată, în principal, de eliminarea de la 1 ianuarie 2017 a impozitului pe construcţii speciale.

Încasările din alte impozite şi taxe pe bunuri şi servicii s-au majorat cu 62,1%, creşterea fiind determinată, în principal, de evoluţia încasărilor aferente contribuţiei datorate pentru medicamente, precum şi pentru contractele cost-volum /cost-volum-rezultat finanţate din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce priveşte veniturile din TVA, acestea au înregistrat o scădere cu 4,3% faţă de primele şase luni ale anului 2016, pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2016, a cotei standard de TVA de la 24% la 20%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2016. Totodată, din februarie 2017 se reflectă în încasări şi efectele reducerii cotei standard de TVA de la 20% la 19%.

Mai mici au fost şi încasările din accize, cu 7,6%, fiind influenţate de reducerea nivelului acestora pentru unele produse energetice începând cu 1 ianuarie 2017.

Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate au fost în suma de 5,6 miliarde lei, din care 5,1 miliarde lei reprezintă sume aferente proiectelor din domeniul agriculturii.

Pe de altă parte, cheltuielile de personal au crescut cu 19,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, fiind determinate de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2016, respectiv aplicarea, începând cu luna august 2016, a prevederilor O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi de creşterile salariale acordate în 2017, respectiv creşterea cu 15 % a salariilor din sănătate şi, de la 1 ianuarie 2017, a personalului plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale care beneficiază de majorarea cu 20% începând cu 1 februarie 2017, majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 1.250 lei la 1.450 lei din 1 februarie 2017 şi majorarea cu 50% a salariului brut şi a sporurilor pentru personalul din instituţiile publice de spectacole sau concerte începând cu 1 februarie 2017.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 0,9%, dobânzile au fost mai mici cu 4,2%, iar subvenţiile s-au majorat cu 34,4%, creşterea cea mai mare provenind de la subvenţiile pentru sprijinirea producătorilor agricoli.

Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de anul precedent cu 9,8%, fiind influenţate, în principal, de majorarea cu 5,25% a punctului de pensie de la 1 ianuarie 2017, ajungând la 917,5 lei, precum şi alte măsuri ce au fost aprobate în timpul anului 2016 care au contribuit la sporirea cheltuielilor sociale, precum: creşterea numărului de beneficiari de ajutor social prin excluderea alocaţiei de stat pentru copii din veniturile familiei la stabilirea ajutorului social (VMG); majorarea indemnizaţiei acordate adultului cu handicap vizual grav prin majorarea cu 25% a salariului net al asistentului social debutant cu studii medii din unităţile de asistenţă socială din sectorul bugetar, altele decât cele cu paturi, şi majorarea numărului de persoane încadrate în diverse tipuri de handicap; majorarea şi modificarea modalităţii de stabilire a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului şi stimulentul de inserţie; pensii de serviciu pentru grefieri, personal aeronautic, funcţionari publici parlamentari, auditori ai Curţii de Conturi.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 6 miliarde lei, respectiv 0,7% din PIB.

Premierul Mihai Tudose a declarat, marţi, că execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului ‘nu este foarte bună’, adăugând că a fost ‘un blocaj imens’.

‘Nu foarte bună. Nu foarte bună. A fost un blocaj imens’, a afirmat Tudose, întrebat cum arată execuţia bugetară la şase luni.

Te-ar mai putea interesa și
Dosar penal la Inspecția Muncii, după imaginile incredibile cu șefii ITM din teritoriu ducând plocoane inspectorului general. DNA cercetează  fapte de dare și luare de mită-DOCUMENT
Dosar penal la Inspecția Muncii, după imaginile incredibile cu șefii ITM din teritoriu ducând plocoane inspectorului ...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) s-a autosesizat după apariția în presă a unor imagini în care șefii ITM din teritoriu aduceau cadouri sub formă de alimente, băuturi alcoolice și nu......
Ford Otosan deschide un parc fotovoltaic de 36,45 milioane de lei, la fabrica din Craiova
Ford Otosan deschide un parc fotovoltaic de 36,45 milioane de lei, la fabrica din Craiova
Ford Otosan România va investi 36,45 milioane de lei într-un parc fotovoltaic la fabrica din Craiova, cu o capacitate instalată ...
Angajaţii gigantului Bosch cer măsuri la nivelul UE pentru a opri pierderea locurilor de muncă
Angajaţii gigantului Bosch cer măsuri la nivelul UE pentru a opri pierderea locurilor de muncă
Reprezentanţii angajaţilor producătorului german de componente auto Bosch au cerut miercuri măsuri politice la nivelul ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Lucrări în forță pe tronsonul Bacău – Pașcani. Câți kilometri se mai deschid anul acesta
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Lucrări în forță pe tronsonul Bacău – Pașcani. Câți kilometri se mai deschid anul acesta
Anul acesta vor mai fi dați în trafic cel puțin 49 de kilometri din Autostrada Moldovei A7, de la Bacău la Mircesti, ...