Deficit bugetar estimat la 2,97% din PIB, în 2018. În sectorul bugetar se menţin o serie de restricţii – proiect

Proiectul legii bugetului de stat pentru anul viitor este construit pe un deficit cash estimat la 2,97% din PIB, deficitul ESA fiind preconizat la 2,96% din PIB, iar în sectorul bugetar vor fi menţinute măsuri precum compensarea cu zile libere şi nu în bani a muncii efectuate suplimentar, neacordarea de tichete cadou sau a indemnizaţiilor de hrană şi de vacanţă, potrivit documentului publicat pe site-ul Blocului Naţional Sindical.
Economica.net - mie, 29 nov. 2017, 18:15
Deficit bugetar estimat la 2,97% din PIB, în 2018. În sectorul bugetar se menţin o serie de restricţii - proiect

De asemenea, pentru ocuparea prin concurs a posturilor vacante în sectorul bugetar se va aplica principiul ‘unu la doi’, respectiv la două posturi vacante se va ocupa unul, de la 1 ianuarie 2018.

Totodată, ordonatorii de credite trebuie să reducă cu 10% cheltuielile cu bunurile şi serviciile aferente întreţinerii şi funcţionării instituţiei.

Nici anul viitor învăţământul nu va primi o alocare de 6% din produsul intern brut. De asemenea, în acest sector, nu vor fi acordate cupoane sociale pentru educaţia timpurie şi nici echivalentul în lei a 500 euro pentru educaţia permanentă a fiecărui nou-născut. Alocarea de la buget pentru cercetare nu va atinge 1% din PIB.

Pe de altă parte, pentru Ministerul Apărării Naţionale va fi asigurat un buget la nivelul a 2% din PIB.

‘Continuarea aplicării şi în anul 2018 a unora dintre măsurile aprobate în anii anteriori, respectiv: munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se va compensa numai cu timp liber corespunzător; neacordarea de tichete cadou, premii, a indemnizaţiilor de hrană şi a indemnizaţiei de vacanţă prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017; neacordarea de ajutoare, plăţi compensatorii la pensionare; menţinerea anumitor categorii de drepturi de care beneficiază personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care nu fac parte din solda lunară brută/salariul brut, la nivelul lunii decembrie 2017; majorarea cuantumului brut stabilit pentru luna decembrie 2017 astfel încât începând cu 1 ianuarie 2018 să se menţină nivelul net în plată în luna decembrie 2017 a unor indemnizaţii acordate pentru anumite categorii de beneficiari (indemnizaţiile persoanelor persecutate din motive politice sau etnice, indemnizaţii academicieni şi urmaşii acestora etc; nealocarea a 6% din PIB pentru învăţământ şi 1% pentru cercetare, neacordarea de cupoane sociale pentru educaţia timpurie şi neacordarea echivalentului în lei a 500 de euro pentru educaţia permanentă a fiecărui nou-născuţi’, se precizează în expunerea de motive care însoţeşte le proiectul de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2028.

Potrivit proiectului, cheltuielile de personal sunt estimate la 8,9% din PIB.

Alte măsuri de politică fiscal-bugetară pentru anul 2018 sunt cele deja anunţate, respectiv reducerea cotei de impozit pe venit de la 16% la 10%, reducerea cotei totale a contribuţiilor sociale obligatorii, per total cu două puncte procentuale, de la 39,25% la 37,25%, transferul sarcinii fiscale a obligaţiilor privind contribuţiile sociale obligatorii de la angajator la angajat în cazul veniturilor din salarii şi asimilate salariilor şi introducerea unei noi contribuţii, respectiv ‘Contribuţia asiguratorie pentru muncă’ în cotă de 2,25% aplicată la veniturile din salarii şi asimilate salariilor.

Din 2018 va scădea contribuţia pentru fondurile de pensii administrate privat la 3,75%, de la 5,1% în prezent.

Salariul minim brut pe ţară garantat în plată creşte la 1.900 lei de la 1 ianuarie 2018, iar punctul de pensie se majorează la 1.100 lei de la 1 iulie 2018. În perioada 1 iulie – 31 decembrie 2018 nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari este de 640 lei.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Metroul de Otopeni: Lucrările la secțiunea sudică 1 Mai – Tokyo au ajuns în iulie la 72%
VIDEO Metroul de Otopeni: Lucrările la secțiunea sudică 1 Mai – Tokyo au ajuns în iulie la 72%
Metrorex prezintă stadiul lucrărilor la Magistrala 6 de metrou din luna iulie. Trebuie menționat că ambele "cârtițe" care forează secțiunea sudică au luat luna trecută o pauză, pentru......
Update: Circulația trenurilor pe Magistrala 300 a fost reluată. Circulația feroviară, afectată între Aiud şi Unirea din cauza ruperii unui fir de contact
Update: Circulația trenurilor pe Magistrala 300 a fost reluată. Circulația feroviară, afectată între Aiud şi Unirea ...
Update: Circulaţia feroviară pe Magistrala 300 a fost reluată temporar pe ambele fire la ora 09:40, după ce alimentarea ...
Donald Trump califică drept „o ruşine naţională” decizia unei instanțe de a suspenda lucrările de construire a unei săli de bal în curtea Casei Albe, unul dintre proiectele sale de suflet
Donald Trump califică drept „o ruşine naţională” decizia unei instanțe de a suspenda lucrările de construire ...
Preşedintele american, Donald Trump, a calificat vineri drept "o ruşine naţională" decizia justiţiei de a bloca proiectul ...
România intră în lupta pentru uraniul Nigerului. Nuclearelectrica vrea să cumpere 300 de tone din stocul blocat la Niamey, râvnit și de Rusia
România intră în lupta pentru uraniul Nigerului. Nuclearelectrica vrea să cumpere 300 de tone din stocul blocat la Niamey, ...
Nuclearelectrica s-a poziționat pentru cumpărarea a aproximativ 300 de tone de concentrat de uraniu din Niger, aproape ...