Deficitul bugetar, 0,28% din PIB după primele patru luni

Deficitul bugetar s-a situat, după primele patru luni ale anului în curs, la 0,28% din PIB, faţă de 1,19% din PIB aferent aceleiaşi perioade din 2013, potrivit datelor publicate, luni, de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Economica.net - lun, 26 mai 2014, 18:06
Deficitul bugetar, 0,28% din PIB după primele patru luni

‘Execuţia bugetară pe primele patru luni ale anului 2014 confirmă continuarea procesului de reducere a deficitului bugetar, acesta fiind de 0,28% din PIB faţă de 1,19% din PIB aferent aceleiaşi perioade a anului precedent’, afirmă Ministerul Finanţelor Publice.

La sfârşitul lunii aprilie, se înregistrează un sold primar pozitiv 0,36% din PIB faţă de un sold primar negativ de 0,49% din PIB aferent aceleiaşi perioade a anului precedent (soldul primar al bugetului general consolidat reprezintă soldul bugetului general consolidat din care au fost deduse plăţile de dobânzi aferente datoriei publice).

Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 67,85 miliarde lei, reprezentând 10,2% din PIB, au fost cu 4,4% mai mari în termeni nominali faţă de aceeaşi perioadă din 2013. S-au înregistrat creşteri faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent la încasările din accize (cu 1,013 miliarde de lei), la impozitul pe profit (cu 647,8 milioane de lei), la contribuţiile de asigurări sociale (cu 582,4 milioane de lei) şi la TVA (cu 428,6 milioane de lei).

La nivelul administraţiilor locale s-au înregistrat, de asemenea, creşteri faţă de anul precedent la impozite şi taxe pe proprietate cu 5,6%, taxe pe utilizarea bunurilor cu 4,1% şi venituri nefiscale cu 4,5%.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 69,73 miliarde lei, s-au redus în termeni nominali cu 3,8% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent şi, respectiv, cu 1,0% puncte procentuale ca pondere în PIB.

Cheltuielile de personal au scăzut cu (4,4%), ca urmare a faptului că, în luna aprilie 2013, au fost acordate plăţi anticipate a drepturilor salariale aferente lunii aprilie pentru unele categorii de salariaţi din sectorul public care ar fi trebuit plătite în luna mai, dar ca urmare a sărbătorilor pascale au fost acordate în avans.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 7,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, majorarea înregistrându-se la fondul naţional de asigurări sociale de sănătate, datorită plăţii arieratelor către furnizorii de medicamente, ca urmare a implementării Legii nr. 72/2013 prin care s-a transpus în legislaţia românească Directiva nr. 7/2011 privind combaterea întârzierilor în efectuarea plăţilor comerciale, precum şi plata serviciilor medicale efectuate de spitale.

S-a înregistrat, de asemenea, o reducere semnificativă a cheltuielilor cu dobânzi, cu 3,1%, datorită scăderii randamentelor la licitaţiile emisiunilor de obligaţiuni de tip benchmark.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 5,9 miliarde lei, respectiv de 0,9% din PIB.

Pentru 2014, autorităţile române şi Fondul Monetar Internaţional /FMI/ au convenit un deficit bugetar de 2,2% din PIB atât pe metodologia cash, cât şi pe metodologia ESA a Uniunii Europene. România a încheiat anul trecut cu un deficit al bugetului general consolidat de 2,5% din PIB.

 

Te-ar mai putea interesa și
Putin susține că NATO se pregătește activ pentru un război împotriva Rusiei
Putin susține că NATO se pregătește activ pentru un război împotriva Rusiei
NATO se pregăteşte activ pentru un război împotriva Rusiei, a susţinut marţi preşedintele rus Vladimir Putin, în faţa a sute de noi absolvenţi ai academiilor militare ruse reuniţi la......
Nicușor Dan, după consultările cu partidele politice: Varianta care pare să se contureze este aceea a unui guvern politic minoritar
Nicușor Dan, după consultările cu partidele politice: Varianta care pare să se contureze este aceea a unui guvern politic ...
Varianta care pare să se contureze după consultările de marţi de la Cotroceni este cea a unui guvern minoritar, iar procesul ...
Hankook aduce iON în România, prima gamă de anvelope dedicată exclusiv vehiculelor electrice
Hankook aduce iON în România, prima gamă de anvelope dedicată exclusiv vehiculelor electrice
Hankook lansează în România gama iON și devine primul brand la nivel mondial care deține o linie completă, dezvoltată ...
Rusia ar putea interzice exporturile de motorină, după atacurile ucrainene asupra rafinăriilor sale
Rusia ar putea interzice exporturile de motorină, după atacurile ucrainene asupra rafinăriilor sale
Rusia ia în considerare interzicerea exporturilor de motorină, a anunţat vicepremierul Alexander Novak (foto), în timp ...