Depăgubire de 120.000 de euro după moartea delfinului Pei-Pei, pentru Delfinariul Constanţa

Firma de asigurări Euroins România a încheiat toate procedurile necesare acordării unei despăgubiri de 120.000 de euro Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, ca urmare a morţii delfinului Pei-Pei, potrivit unui comunicat al societăţii de asigurări, citat de Agerpres.
Economica.net - lun, 26 aug. 2013, 10:58
Depăgubire de 120.000 de euro după moartea delfinului Pei-Pei, pentru Delfinariul Constanţa

Delfinariul din Constanţa va putea să achiziţioneze un nou exemplar, care să îi ia locul delfinului Pei-Pei, potrivit precizărilor Euroins România, citate de Agerpres.

„Cazul delfinului Pei-Pei a fost unul special în portofoliul nostru şi ne-am străduit să îl soluţionăm cât s-a putut de repede. Procedura nu a fost însă uşoară şi a fost nevoie de aducerea unor specialişti veterinari din Bulgaria, pentru a efectua analiza necesară identificării cauzei morţii delfinului“, a declarat directorul general al Euroins România, Mihnea Tobescu.

Conform rezultatelor din primele şase luni ale acestui an, Euroins România a consemnat o creştere a vânzărilor de 22% faţă de perioada similară a lui 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi controlul consumurilor, reducerea cheltuielilor de personal, renegocierea contractului colectiv de muncă şi folosirea eficientă a atelierelor proprii
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi ...
Primăria Bucureşti anunţă, vineri seară, primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB”. Este vorba despre digitalizare şi controlul consumurilor, reducerea cheltuielilor......
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, ...
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...