Deloitte: număr record de tranzacții de fuziuni și achiziții în 2021. Cea mai mare, preluarea de către Romgaz a unei participații de 50% în Neptun Deep de la ExxoMobil

Piața de fuziuni și achiziții (mergers and acquisitions - M&A) din România a atins un nivel record în 2021 în ceea ce privește numărul de tranzacții, potrivit unei analize efectuate de Deloitte România. Așteptările specialiștilor pentru următorii ani arată o ctivitate intensă fără precedent.
Andrada Ghira - lun, 10 ian. 2022, 12:00
Deloitte: număr record de tranzacții de fuziuni și achiziții în 2021. Cea mai mare, preluarea de către Romgaz a unei participații de 50% în Neptun Deep de la ExxoMobil

Valoarea totală estimată a pieței, atât pentru tranzacțiile cu valori comunicate, cât și pentru cele cu valori nedivulgate, a ajuns la aproximativ 4-4,4 miliarde de euro, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu valori comunicate s-a ridicat la 2,3 miliarde de euro. Pentru comparație, valoarea de piață a tranzacțiilor în 2020 a fost de 3,9-4,1 miliarde de euro și, respectiv, 2,5 miliarde de euro.

„Pandemia a catalizat activitatea de fuziuni și achiziții în toate aspectele sale, ceea ce, pe de o parte, a remodelat atât  businessurile tradiționale, dar și non-tradiționale, iar, de pe altă parte, a generat un val de stimulente macroeconomice, care favorizează activitatea M&A. Activitatea globală de M&A a atins niveluri record în 2021. În România, 2021 și 2020 au fost ani foarte buni pentru piața de fuziuni și achiziții. Analiza noastră sugerează că dinamica pozitivă se va menține, așadar anticipăm o activitate fără precedent în următorii ani”, spune Iulia Bratu, Director, Corporate Finance, Deloitte România.

În 2021 au avut loc cinci tranzacții cu o valoare comunicată sau estimată de minimum 100 de milioane de euro.

Cele mai mari tranzacții din 2021 

  1. Romgaz, al cărui acționar majoritar este statul roman, a ajuns la un acord pentru a achiziționa o participație de 50% în Neptun Deep, proiectul offshore de gaze naturale din Marea Neagră, de la ExxonMobil din SUA, pentru o valoare comunicată de 920 de milioane de euro, iar finalizarea tranzacției este așteptată în primul trimestru din 2022;
  2. Novalpina Capital, cu sediul la Londra, a achiziționat MaxBet România, pentru o valoare estimată de 250 de milioane de euro;
  3. Preluarea de către Glovo a operațiunilor Delivery Hero din regiunea Balcanilor, pentru o valoare comunicată de 170 de milioane de euro;
  4. Fondul maghiar de capital privat Adventum a cumpărat Hermes Business Campus de la Atenor, printr-o tranzacție estimată la 150 de milioane de euro;
  5. Preluarea de către Hidroelectrica a Crucea Wind Farm și a Steag Energie pentru o valoare comunicată de 130 de milioane de euro.

Cele mai active sectoare în funcție de volumul tranzacțiilor au fost imobiliarele (inclusiv construcțiile), tehnologia, energia și industria. Împreună, acestea au generat 76 de tranzacții. Din punctul de vedere al valorii tranzacțiilor, cel mai activ sector a fost cel imobiliar, urmat de energie și retail și distribuție.

Piața de fuziuni și achiziții din România în 2021

  • valoarea de piață (tranzacții cu valoare comunicată): 2,3 miliarde de euro;
  • valoarea de piață estimată (inclusiv tranzacțiile cu valoare nedivulgată): 4-4,4 miliarde de euro;
  • numărul de tranzacții cu valoare comunicată: 52;
  • valoarea medie a tranzacției (calculată pentru tranzacțiile cu valoare comunicată): 27 de milioane de euro.

 

Te-ar mai putea interesa și
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul în care dezvoltă modele tot mai performante, avertizând că măsurile......
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...