Dependenţa de jocuri de noroc distruge şi lasă pe drumuri jucătorul şi familia sa. Cât costă şi în ce constă tratamentul

Dependenţa de jocuri de noroc mutilează grotesc viaţa jucătorului şi a familiei sale. Jucătorul patologic va continua să joace, mizând pe faptul că "de data asta va câştiga", după ce s-a îndatorat post-mortem, lăsându-şi pe drumuri apropiaţii şi familia extinsă. Psihiatrii specializaţi în adicţii cu care a vorbit ECONOMICA.NET spun că numărul jucătorilor patologici e corelat pozitiv cu numărul în creştere al spaţiilor dedicate acestor jocuri. În contextul numărului tot mai mare al persoanelor care dezvoltă şi solicită tratament pentru această dependenţă, vă spunem cum o recunoaştem, în ce context e mai probabil să o dezvoltaţi, dar mai ales cum o puteţi trata şi cât te costă tratamentul. 
Cristina Şomănescu - joi, 09 iul. 2015, 21:03
Dependenţa de jocuri de noroc distruge şi lasă pe drumuri jucătorul şi familia sa. Cât costă şi în ce constă tratamentul

Piaţa jocurilor de noroc din România, care cuprinde piaţa jocurilor de tip slot-machine şi piaţa pariurilor în cotă fixă, a fost estimată la 510 milioane euro de PwC România în anul 2013. Numărul jucătorilor patologici e corelat pozitiv cu numărul în creştere al spaţiilor dedicate acestor jocuri, ne-au spus psihiatrii şi psihoterapeuţii clinicii Aliat din Bucureşti, specializată în tratamentul adicţiilor.
Aceştia au explicat într-un interviu oferit ECONOMICA.NET cum recunoaştem dependenţa de jocuri de noroc, ce o declanşează, cine e mai susceptibil să o dezvolte, în ce context, dar mai ales în ce constă, cât costă şi cât durează tratamentul acestei adicţii.

Clinica Aliat din Bucureşti are susţinerea şi experienţa organizaţiei Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT), cea mai importantă ONG din ţară în domeniul prevenirii şi tratamentului dependenţelor de substanţe.

Ce este dependenţa de jocuri de noroc şi ce o declanşează?

Clinica Aliat: Dependenţa de jocuri de noroc este o tulburare de control al impulsurilor, caracterizată prin eşecul recurent de a rezista impulsului de a juca, în ciuda consecinţelor negative severe prezente în plan personal, profesional sau familial. Unii dintre jucători dezvoltă dependenţă mai uşor decât alţii, dacă există o comorbiditate cu alte tulburări legate de substanţe sau alte tulburări clasificate în cărţile de specialitate. În declanşarea dependenţei sunt incriminaţi factori genetici şi factori de mediu specifici, în proporţii egale.

Femeile reprezintă în prezent jumătate dintre toate persoanele aflate în tratament pentru această tulburare, cu toate că bărbaţii sunt de două ori mai susceptibili să aibă o problemă legată de jocurile de noroc.

Care este amploarea acestei dependenţe în România?

Clinica Aliat: Amploarea acestei dependenţe este crescută, dar nu s-au făcut studii (reprezentative la nivel naţional) sau estimări în acest domeniu.
Numărul de solicitări de tratament pentru această dependenţă este considerabil şi e în continuă creştere. Ele sunt adresate, în principal, de familiile jucătorilor care caută tratament de specialitate. Aşa cum se poate observa foarte uşor creşterea din ultimii ani a numărului de case de pariuri sportive şi cazinouri, dar mai ales în oraşele mari, putem deduce că şi numărul de persoane care frecventează aceste locuri este într-o continuă creştere. Procentul celor care dezvoltă această adicţie este direct proporţional cu numărul caselor de pariuri şi cazinouri.

Cum recunoaştem un dependent de jocuri de noroc?

Clinica Aliat: De fiecare dată când are o bucurie sau o tristeţe, el joacă. Îşi trăieşte toate nevoile prin joc. Are mereu impresia că va câştiga şi nu se va opri din joc nici când conştientizează că şansele sunt împotriva sa.
Un jucător patologic cheltuieşte o cantitate excesivă de timp şi bani la jocurile de noroc care afectează negativ viaţa lui şi a familiei sale, spre deosebire de jucătorul profesionist care are succes financiar datorită aptitudinilor sale.

Concret, ce înseamnă cantitate excesivă de timp investită în această preocupare?

Clinica Aliat: De regulă, un jucător dependent nu se poate abţine să joace pe o perioadă mai mare de o săptămână.

Ce comportamente ale jucătorului ar trebui să fie pentru familia sa semnale de alarmă că adicţia deja s-a instalat şi nu e doar o preocupare de loisir a subiectului?

Clinica Aliat: Simptomele sunt mai greu de observat de către familie…în general, ele au următorul caracter: preocuparea foarte mare pentru diversele jocuri de noroc. (Aceasta se manifestă prin n. red.) urmărirea jocurilor la televizor sau pe telefon pe perioade mari de timp, discuţii foarte lungi pe tema jocurilor, discuţii despre cum au câştigat alţii sume impresionante, lipsa banilor cheltuiţi pe această activitate e din ce în ce mai vizibilă, vinderea bunurilor care-i aparţin lui sau familiei.

Mai precis, cum desfigurează această adicţie viaţa jucătorului patologic?

Clinica Aliat: Persoana în cauză joacă până îşi cheltuie toate averile, apoi se împrumută şi nu mai poate plăti aceste datorii. În cazurile nefericite, se împrumută de la persone periculoase. În multe dintre aceste cazuri, părinţii sunt nevoiţi să intervină pentru a-şi salva fiul, fiica, indiferent de vârstă. Această situaţie îi pune în dificultăţi financiare foarte mari, multe fiind cazurile în care sunt nevoiţi să-şi vândă propria casă pentru a salva familia fiului dependent de jocuri de noroc.

Sunt alte cazuri în care părinţii sau familia se trezesc cu toate lucrurile din casă vândute. Uneori chiar şi cu casa (vândută n.red.). Evident că aceste lucruri afectează profund şi irevocabil toate persoanele care-i sunt apropiate jucătorului patologic de jocuri de noroc. În urma acestor episoade, prin care familiile ajung la limita supravieţuirii, jucătorul tot nu se opreşte din jucat. Şi astfel povestea poate continua la fel de dramatic.

De ce unii dintre jucători dezvoltă această dependenţă, şi alţii nu?

Clinica Aliat: Nu există un model conceptual teoretic unic responsabil pentru variabilele biologice, psihologice şi sociale care contribuie la dezvoltarea jocului de noroc patologic (gambling). Există constatări care arată că tulburările legate de substanţe şi tulburările de tip adictiv ale jucătorilor patologici de noroc împart caracteristici cauzale comune.
Însă şi alte tulburări compulsive (precum shopping compulsiv, comportament sexual riscant, dependenţa de computer) ar putea fi biologic legate. Totuşi, comorbidităţile jucătorilor patologici sugerează o posibilă legatură cu tulburarea legată de uzul de alcool şi unele substanţe.

Care sunt variabilele de mediu care favorizează instalarea dependenţei de jocuri de noroc?

Clinica Aliat: Jucătorii patologici tind să aibă un părinte cu abuz de alcool sau alte substanţe, accentul familiei pe simboluri materiale şi financiare, disciplina parentală incorectă, pierderea unui părinte prin divorţ, separare, deces favorizând dezvoltarea dependenţei de jocuri de noroc. Nu există un profil psiho-socio-demografic bine conturat al aceste persoane. Condiţiile în care se dezvoltă patologia sunt individuale, aşa cum am spus mai devreme.

Craving-ul (pofta) din jocul de noroc patologic joacă un rol important în dezvoltarea dependenţei care poate precipita recăderea.

Cum recunoaştem craving-ul în această patologie?

Clinica Aliat: Craving-ul este o nevoie intensă şi irezistibilă de a juca care este însoţită de o senzaţie de nelinişte sau de iritabilitate în momentul în care încearcă să reducă sau să înceteze să mai joace. Este similară oricărei alte pofte sau nevoi de consum din dependenţele de substanţe. Este un semn al dependenţei, iar când acesta este destul de puternic, devine destul de greu să lupţi împotriva lui.

În ce constă tratamentul pentru această dependenţă?

Clinica Aliat: Tratamentul e complex, implică sesiuni de terapie, de multe ori însoţite şi de medicaţie. Putem vorbi şi de internări, numai dacă sunt asociate şi alte tulburări.

La ce tulburări vă referiţi?

Clinica Aliat: Tulburările depresive, tulburările afective, alte tulburări induse de consum de substanţe. Putem vorbi de aceasta asociere (între adicţia de jocuri şi alte tulburări), dar mai rar.

Revenind la tratament, vă rog să ne explicaţi în ce constă şi cât costă.

Clinica Aliat: La cea mai mare parte a persoanelor care au această adicţie, tratamentul constă doar în şedinţe de psihoterapie. Aceasta presupune participarea la patru-şase şedinţe de terapie lunar. Costul acestor şedinţe diferă de la clinică la clinică, dar – orientativ – putem spune că se încadrează între 400 de lei şi 1.000 de lei pe lună.

Pentru celelalte persoane, trebuie avută în vedere şi valoarea medicamentelor, şi a internării, acolo unde este cazul.

Cât durează tratamentul?

Clinica Aliat: Este un tratament de durată medie spre lungă. Un tratament de doar câteva luni nu va rezolva aceste probleme. Recuperarea este un proces care implică schimbare şi evoluţie progresivă, înseamnă să duci o viaţă echilibrată în absenţa nevoii de gambling.
Etapele principale prin care va trece un jucător patologic sunt: controlul adicţiei care poate dura până la trei luni; rezolvarea problemei care determină adicţia – între şase luni şi 24 luni; menţinerea unui stil de viaţă fără adicţie care se întinde pe perioadă nedeterminată şi care poate fi făcută cu ajutorul grupurilor de suport sau de unul singur.
Relevant e că această dependenţă se poate vindeca, în urma aplicării tratamentului.

Procentual, cât din costurile tratamentului decontează Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) în cazul persoanelor asigurate la Sănătate?

Clinica Aliat: CAS decontează consultul psihiatric şi o parte din psihoterapie, în acestea constând tratamentul adicţiilor. Unui psihiatru i se pot deconta până la 14 consultaţii pe zi, iar pentru un psiholog/psihoterapeut se decontează doar trei consultaţii pe zi (conform Contractului-Cadru în vigoare, n.red.). Acest lucru limitează într-o oarecare măsură numărul de persoane care pot fi tratate (gratuit, în contul asigurării la Sănătate, n. red.), zilnic, în cadrul unei clinici.

Cum se agravează adicţia în absenţa oricărui tratament?

Clinica Aliat: Rezistenţa la joc devine din ce în ce mai mică, se vor amplifica consecinţele negative ale acestei adicţii care vor duce la distrugerea carierei, a vieţii familiale şi sociale a jucătorului.

Amploarea industriei jocurilor de noroc în ţara noastră

Piaţa jocurilor de noroc e formată din piaţa jocurilor de tip slot machine şi din piaţa pariurilor în cotă fixă.

Piaţa jocurilor de tip slot-machine în România a fost estimată de PwC la 400 milioane euro – 450 milioane euro în 2012 (fără să fie luate în calcul veniturile nefiscalizate), arată un studiu efectuat de PwC România, finalizat în decembrie 2013 şi făcut public în anul 2014.
Piaţa de jocurilor slot machine este formată din trei segmente: sălile dedicate (cu mai mult de 15 aparate) care generează 51% din venitul brut al pieţei, barurile şi alte spaţii mici (cu trei- cinci aparate) – care acoperă 33% din venitul brut al pieţei, agenţiile de pariuri care generează 16% din venitul brut al pieţei de profil.
Piaţa pariurilor în cotă fixă din România a fost estimată la circa 110 milioane euro în 2012, venituri generate de organizatorii de pariuri în aproximativ 2.600 de agenţii în ţară, potrivit studiului PwC antemenţionat.

Te-ar mai putea interesa și
Divizia de regenerabile a celui mai bogat ucrainean vrea de nouă ori mai multe capacități în România, după primele două proiecte finalizate deja la noi. Interviu cu John Stuart, CEO DRI
Divizia de regenerabile a celui mai bogat ucrainean vrea de nouă ori mai multe capacități în România, după primele ...
John Stuart este CEO al  DTEK Renewables International (DRI), divizia de regenerabile a conglomeratic energetic ucrainean DTEK, controlat de Rinat Ahmetov, cel mai bogat ucrainean. DRI este din ce......
Virgil Ichim pleacă de la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private începând cu data de 30 aprilie 2024
Virgil Ichim pleacă de la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private începând cu data de 30 aprilie 2024
Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă de la conducerea companiei începând cu data de 30 aprilie 2024, ...
Aquila finalizează tranzacția prin care a preluat Parmafood
Aquila finalizează tranzacția prin care a preluat Parmafood
Aquila, distribuitorul pentru piața bunurilor de larg consum din România și Republica Moldova, a finalizat tranzacția ...
Antibiotice Iași vrea să își crească substanțial productivitatea cu ajutorul digitalizării. Contract cu un gigant din IT
Antibiotice Iași vrea să își crească substanțial productivitatea cu ajutorul digitalizării. Contract cu un gigant din IT
Antibiotice Iași (ATB) vrea să își crească productivitatea cu 25% până în 2030 cu ajutorul accelerării procesului ...