Conform unui comunicat al BNR, depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 67,4% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au scăzut cu 0,7% faţă de mai 2026, până la 459,158 miliarde lei. Comparativ cu luna iunie 2025, acestea s-au majorat cu 8,4% (-1,8% în termeni reali).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,4% faţă de luna anterioară, până la 269,312 miliarde lei, şi cu 7,4% (-2,7% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă din 2025, .
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au scăzut cu 2,3% (până la 189,846 miliarde lei) faţă de luna precedentă, iar comparativ cu iunie 2025 au înregistrat o creştere de 9,8% (-0,6% în termeni reali).
De asemenea, depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 32,6% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, au urcat cu 0,4% raportat la mai 2026, ajungând până la nivelul de 221,768 miliarde lei (exprimat în euro, acestea au crescut cu 0,5%, până la 42,291 miliarde euro). Comparativ cu luna iunie 2025, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 7,9% (4,5% în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au crescut cu 0,4% faţă de luna mai 2026, până la 151,256 miliarde lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 0,5%, până la 28,845 miliarde euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2025, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 9% (5,6%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Şi depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au urcat cu 0,5% faţă de luna mai 2026, până la 70,512 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,6%, până la 13,447 miliarde euro). Comparativ cu iunie 2025, indicatorul exprimat în lei a consemnat o creştere cu 5,6% (2,2%, în cazul exprimării indicatorului în euro).