Deputaţii au votat în favoarea recalculării pentru o categorie de persoane pensionate anticipat

Deputaţii au aprobat marţi, cu unanimitate de voturi - 272 'pentru', proiectul de lege pentru completarea articolului 65 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Economica.net - mar, 24 oct. 2017, 11:30
Deputaţii au votat în favoarea recalculării pentru o categorie de persoane pensionate anticipat

Persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parţială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 – 16 iulie 2016 beneficiază de recalculare prin aplicarea prevederilor următoare: cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limita de vârstă care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă.

Această recalculare se va face la cererea persoanelor interesate, iar drepturile de pensie recalculate se cuvin şi se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia, la casa teritorială de pensii în evidenţele căreia se află dosarul de pensie al solicitantului.

Modificările se aplică persoanelor care până în luna depunerii cererii, inclusiv, nu au îndeplinit condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

Iniţiativa doreşte astfel eliminarea aplicării unui tratament diferenţiat beneficiarilor de pensii anticipate parţiale şi evitarea încălcării principiului egalităţii de tratament între aceştia.

Potrivit expunerii de motive a proiectului de lege, la 14 iulie 2016, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea 142/2016 pentru modificarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice cu modificările şi completările ulterioare care modifică modul de calcul al cuantumului pensiei anticipate parţiale, prin eliminarea procentului de 0,75% aplicat cuantumului pensiei pentru fiecare lună de anticipare până la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limita de vârstă.

De la data intrării în vigoare a noii reglementări, cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare.

Întrucât prevederile noii reglementări nu pot retroactiva, de legea mai favorabilă au beneficiat până acum numai persoanele care au solicitat pensie anticipată parţială după data intrării în vigoare a Legii 142/2016, respectiv de 14 iulie 2016, creându-se astfel o situaţie discriminatorie pentru persoanele pensionate până la această dată, acestora neaplicându-se noul act normativ, susţin iniţiatorii.

Propunerea legislativă, iniţiată de deputatul PSD Adrian Solomon, alături de un grup de social-democraţi, a fost susţinută în plen de toate grupurile parlamentare.

Camera Deputaţilor este decizională în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Merz şi Zelenski afirmă că Rusia trebuie să oprească atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Cancelarul german Friedrich Merz şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski au discutat luni la telefon şi au convenit că Rusia are obligaţia de a se alătura unui armistiţiu privind......
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize ...
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...