Deputaţii votează marţi moţiunea simplă pe agricultură

Moţiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, intitulată 'Cel mai mare dezastru în agricultura românească din perioada post-decembristă', iniţiată de PSD şi ALDE, va primi marţi votul în plenul Camerei Deputaţilor.
Economica.net - mar, 17 mai 2016, 05:53
Deputaţii votează marţi moţiunea simplă pe agricultură

Moţiunea a fost dezbătută luni de deputaţi, la discuţiile din plen fiind prezent şi ministrul Achim Irimescu.

Potrivit iniţiatorilor demersului, moţiunea sancţionează derapajele ‘grave’ din domeniul agriculturii privind neacordarea plăţilor directe (subvenţiilor), blocarea accesării de fonduri europene, blocarea investiţiilor în domeniul irigaţiilor, managementul defectuos la nivelul ministerului şi al unităţilor subordonate.

‘Din momentul în care s-a instalat actualul ministru al Agriculturii, am auzit doar scuze şi motivaţii despre cum nu se poate sau de ce nu se poate să facă treabă. De fapt, pe lângă episoadele halucinante privind declaraţiile politice, se observă cert că nu ştie ce şi cum să facă nimic’, se arată în textul moţiunii.

În opinia iniţiatorilor, ministrul Achim Irimescu trebuie să plece ‘pentru a nu desfiinţa din economia României întreg sectorul agro-alimentar’ şi pentru a nu transforma cetăţenii ţării în ‘cerşetorii Europei’.

La dezbaterile de luni, deputatul ALDE Daniel Constantin a spus că ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a prezentat în Parlament doar scuze pentru ceea ce nu a făcut în ultimele şase luni în domeniu.

‘Am ascultat cu mare atenţie şi concluzia este foarte simplă: dacă nu ar fi de plâns, vizavi de ceea ce se întâmplă în agricultură, ar fi de râs ceea ce aţi spus dvs aici. Am văzut ceea ce vedem de mai bine de şase luni – nu aţi invocat decât scuze pentru ceea ce nu s-a făcut în această perioadă. Am înţeles că şi cei care furnizează energie electrică sunt de vină pentru faptul că dvs nu performaţi la Ministerul Agriculturii. Spuneaţi că de şapte ori s-a întrerupt curentul şi din motivul acesta nu aţi putut să avansaţi cu anumite lucruri’, a declarat Daniel Constantin.

La rândul său, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a arătat că atunci când a preluat ministerul a găsit foarte multe probleme, iar de şase luni echipa sa încearcă să le rezolve.

Totodată, el a susţinut că a realizat absolut tot ce a promis când a preluat mandatul, iar premierul Dacian Cioloş este singurul care îi poate cere demisia, pentru că el l-a numit în funcţie.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a anunţat luni că liberalii se vor abţine la votul în plen asupra moţiunii. ‘La această moţiune simplă pe agricultură opţiunea mea ar fi să ne abţinem de la vot’, a spus Gorghiu, luni, la Parlament.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou război riscă să cuprindă Africa ortodoxă. UE este îngrijorată de escaladarea conflictului dintre Etiopia şi Eritreea
Un nou război riscă să cuprindă Africa ortodoxă. UE este îngrijorată de escaladarea conflictului dintre Etiopia şi ...
Uniunea Europeană s-a declarat luni "preocupată" de recrudescenţa violenţelor în Etiopia şi de escaladarea conflictului dintre această ţară şi Eritreea, a indicat şefa diplomaţiei......
Arabia Saudită – Rebelii houthi din Yemen anunţă că au lovit aeroportul din Riad şi o rafinărie Aramco
Arabia Saudită – Rebelii houthi din Yemen anunţă că au lovit aeroportul din Riad şi o rafinărie Aramco
Rebelii houthi din Yemen au afirmat luni că au atacat cu un "număr mare de rachete şi drone" două aeroporturi, inclusiv ...
Trump dă liber la motorină scutită de taxe pentru toţi americanii
Trump dă liber la motorină scutită de taxe pentru toţi americanii
Preşedintele american Donald Trump a semnat luni un decret care permite oricui să cumpere motorină scutită de taxe, rezervată ...
Noi creșteri de preț la pompă. Benzina s-a scumpit din nou azi, care sunt acum prețurile în benzinării
Noi creșteri de preț la pompă. Benzina s-a scumpit din nou azi, care sunt acum prețurile în benzinării
După doar trei zile, revin scumpirile în benzinării. Azi-dimineață cel mai mare furnizor de carburant din piață a ...