Deputatul Eugen Nicolăescu a fost externat de la Floreasca

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a fost externat vineri de la Spitalul Floreasca din Capitală în stare bună, va continua tratamentul administrat şi va reveni la control, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Bogdan Opriţa, citat de Mediafax.
Economica.net - vin, 02 mart. 2012, 10:13

Medicul Bogdan Opriţa a precizat că diagnosticul stabilit în cazul lui Nicolăescu este de tulburare circulatorie cerebrală.

Din echipa pluridisciplinară care s-a ocupat de Eugen Nicolăescu a făcut parte şi academician profesor Constantin Popa, de la Institutul de Boli Cerebrovasculare.

Echipa medicală a stabilit că Eugen Nicolăescu poate fi externat, acesta urmând să revină la control în perioada următoare.

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a fost internat miercuri noapte la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, după ce i s-a făcut rău.

Familia fostului ministru al Sănătăţii Eugen Nicolăescu a chemat ambulanţa miercuri, în jurul orei 22.30, deputatul fiind transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Medicii i-au făcut toate investigaţiile, stabilind ca Eugen Nicolăescu să rămână internat şi joi, întrucât analizele nu au arătat din ce cauză i s-a făcut rău şi a leşinat, spunea medicul Bogdan Opriţa.

Te-ar mai putea interesa și
AUR: Programul Mureşan lasă fondurile europene blocate în birocraţie
AUR: Programul Mureşan lasă fondurile europene blocate în birocraţie
Alianţa pentru Unirea Românilor susţine că Programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureşan nu oferă soluţii "suficiente" pentru problemele care blochează accesul la......
Grindeanu respinge acuzaţiile privind ‘o conspiraţie’ cu SUA şi anunţă că PSD nu va vota Guvernul Mureşan
Grindeanu respinge acuzaţiile privind ‘o conspiraţie’ cu SUA şi anunţă că PSD nu va vota Guvernul Mureşan
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a respins duminică acuzaţiile privind existenţa unei înţelegeri între politicieni ...
Berlinul vrea o forţă de intervenţie rapidă în cadrul Frontex, după incidentele din Ceuta
Berlinul vrea o forţă de intervenţie rapidă în cadrul Frontex, după incidentele din Ceuta
Germania pledează pentru înfiinţarea unei forţe de intervenţie rapidă în cadrul agenţiei europene pentru frontiere ...
Bursa de la Bucureşti a pierdut, în această săptămână, peste două miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut, în această săptămână, peste două miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 2,37 miliarde de lei la capitalizare (-0,35%), ...