Deputatul Virgil Pop a fost condamnat la 5 ani de închisoare

Deputatul PNL Virgil Pop a fost găsit vinovat de instanţa supremă în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă şi a fost condamnat, vineri, la cinci ani de închisoare cu executarea pedepsei, decizia nefiind definitivă.
Economica.net - vin, 16 dec. 2011, 12:38

Deputatul PNL Virgil Pop a fost condamnat vineri, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), la 5 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, fals şi spălare de bani, însă decizia nu este definitivă.

Instanţa supremă a finalizat în 9 decembrie dezbaterile în dosarul în care deputatul PNL Virgil Pop este acuzat de trafic de influenţă, decizia fiind pronunţată vineri în această cauză, care se judecă din ianuarie 2009.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de condamnare a lui Virgil Pop la cinci ani de închisoare cu executarea pedepse nu este definitivă, putând fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Virgil Pop a fost trimis în judecată în decembrie 2008, iniţial dosarul fiind judecat la Tribunalul Cluj. Ulterior, el a cerut instanţei Tribunalului Cluj declinarea competenţei de judecată la instanţa supremă, din cauza calităţii de deputat, el fiind ales atunci în colegiul 8 Turda.

Dosarul a ajuns astfel la instanţa supremă, care a început în 8 mai 2009 dezbaterile în procesul deputatului Virgil Pop.

Liberalul Virgil Pop a stat în arest din 18 noiembrie până în 11 decembrie 2008, când Curtea de Apel Cluj a înlocuit măsura cu interdicţia de a părăsi ţara.

Potrivit DNA, în perioada decembrie 2007- februarie 2008, în calitatea pe care o avea de consilier judeţean, Pop a pretins 80.000 euro, din care a primit 130.000 de lei şi 30.000 de euro de la un denunţător.

Banii ar fi fost primiţi pentru ca, prin influenţa pe care o avea asupra persoanelor cu funcţii de conducere din SC Electrica SA Bucureşti şi Transilvania Nord, precum şi asupra preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj de atunci, să determine încheierea unor contracte de execuţie de lucrări de instalaţii electrice în favoarea societăţii administrate de denunţător.

Procurorii notau în rechizitoriu că, pentru a ascunde provenienţa sumei de 130.000 de lei , Virgil Pop a determinat-o pe Adina Gorgan, administrator al SC Turdarom Advertising SRL Turda, să întocmească acte fictive privind prestări de servicii între societatea acesteia şi firma denunţătorului, iar apoi Pop a semnat personal borderoul de achiziţii fictiv, încasând prin virament bancar suma de 70.005 de lei, provenind din infracţiunea de corupţie.

Virgil Pop ar fi pretins şi obţinut cesiunea a 50 la sută din părţile sociale ale SC Skiland SRL Oradea, în schimbul sprijinului pentru aprobarea cererilor de plată a primei tranşe din contractul de finanţare din fonduri Sapard, invocând influenţa pe care o are asupra factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante, potrivit procurorilor.

În acest dosar a mai fost trimis în judecată, în stare de libertate, Adina Gorgan, administrator al SC Turdarom Advertising SRL, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare de bani.

Virgil Pop a obţinut un mandat de deputat la alegerile din 2008, el candidând din partea PNL în colegiul 8 Turda pentru Camera Deputaţilor.

Te-ar mai putea interesa și
Autonom raportează pentru 2023 venituri de 728,9 milioane de lei, în creștere cu 13%. Profitul net însă a scăzut cu 48%
Autonom raportează pentru 2023 venituri de 728,9 milioane de lei, în creștere cu 13%. Profitul net însă a scăzut cu 48%
Autonom Services S.A., cea mai extinsă rețea de mobilitate din România, raportează că a înregistrat anul trecut venituri totale de 728,9 milioane de lei, în creștere cu 13% față de anul......
Inflația în SUA a revenit pe creștere în luna martie, potrivit datelor publicate de Departamentul Comerțului cu câteva zile înainte de reuniunea comitetului Rezervei Federale
Inflația în SUA a revenit pe creștere în luna martie, potrivit datelor publicate de Departamentul Comerțului cu câteva ...
Inflaţia a revenit pe creştere în luna martie în Statele Unite ale Americii, potrivit indicelui preţurilor de consum ...
Divizia de regenerabile a celui mai bogat ucrainean vrea de nouă ori mai multe capacități în România, după primele două proiecte finalizate deja la noi. Interviu cu John Stuart, CEO DRI
Divizia de regenerabile a celui mai bogat ucrainean vrea de nouă ori mai multe capacități în România, după primele ...
John Stuart este CEO al  DTEK Renewables International (DRI), divizia de regenerabile a conglomeratic energetic ucrainean ...
Virgil Ichim pleacă de la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private începând cu data de 30 aprilie 2024
Virgil Ichim pleacă de la conducerea Allianz-Țiriac Pensii Private începând cu data de 30 aprilie 2024
Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă de la conducerea companiei începând cu data de 30 aprilie 2024, ...