Despăgubiri pentru pasagerii afectaţi de anulările provocate de criza carburanţilor. Anunţ de la Uniunea Europeană

Companiile aeriene trebuie să continue să despăgubească pasagerii pentru anulările de zboruri cauzate de prețurile ridicate la energie, a avertizat comisarul european pentru Transporturi, respingând afirmațiile privind o penurie de kerosen în Europa.
Mediafax - J, 07 mai 2026, 09:12
Despăgubiri pentru pasagerii afectaţi de anulările provocate de criza carburanţilor. Anunţ de la Uniunea Europeană

Comisarul european pentru Transporturi, Apostolos Tzitzikostas, a declarat pentru Financial Times că anulările generate de prețurile combustibilului nu sunt considerate „circumstanțe extraordinare”, ceea ce înseamnă că operatorii aerieni trebuie în continuare să despăgubească pasagerii, scrie MEDIAFAX.

El a spus că majorarea prețului kerosenului face parte din riscurile normale ale activității în acest sector.

Oficialul grec a precizat că Europa „poate susține aprovizionarea cu combustibil pentru avioane pentru o perioadă lungă”, în pofida avertismentelor venite din partea Agenției Internaționale pentru Energie și a altor comisari europeni, potrivit cărora companiile aeriene ar putea rămâne în curând fără kerosen, scrie MEDIAFAX.

„Prețul combustibilului pentru avioane este motivul pentru care sunt anulate zboruri, iar dacă acestea sunt anulate fără existența unor circumstanțe extraordinare, iar prețul combustibilului pentru avioane nu reprezintă o circumstanță extraordinară, companiile vor fi obligate să ramburseze pasagerilor banii”, a spus Apostolos Tzitzikostas.

Tzitzikostas a adăugat că operatorii aerieni anulează zboruri care „nu mai aveau prea mult sens din punct de vedere financiar, iar acum, odată cu dublarea prețurilor, nu mai au deloc sens pentru companii”. Citeşte mai departe pe MEDIAFAX.

Te-ar mai putea interesa și
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac terorist. Copilotul din Oman nu avea dreptul să zboare în țara natală
Dezvăluiri noi în cazul incidentului din zborul Flydubai către Tel Aviv. Parchetul din EAU a încadrat acțiunea ca atac ...
Parchetul din Emiratele Arabe Unite a confirmat sâmbătă că incidentul de miercuri de la bordul cursei FZ1073 operată de Flydubai, care făcea legătura între Dubai şi Tel Aviv, a fost un "atac......
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost prieten apropiat al lui Marco Rubio a fost condamnat de justiția americană pentru lobby secret în favoare Venezuelei
Un fost congresman republican, David Rivera (foto), fost prieten apropiat al secretarului de stat american Marco Rubio, a ...
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
China este percepută în America Latină ca având o influenţă mai bună decât Statele Unite, potrivit unui sondaj publicat ...
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la ...
Canada a anunţat vineri înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială (IA), responsabil în special ...