Deutsche Bank, amendă record de 2,5 miliarde de dolari, pentru manipularea dobânzilor pe piaţa interbancară

Autorităţile de reglementare din SUA şi Marea Britanie au amendat Deutsche Bank, cel mai mare grup bancar european, cu suma record de 2,5 miliarde de dolari, pentru manipularea dobânzilor Euribor şi Libor în perioada 2005-2009, transmit BBC şi Reuters.
Economica.net - J, 23 apr. 2015, 13:19
Deutsche Bank, amendă record de 2,5 miliarde de dolari, pentru manipularea dobânzilor pe piaţa interbancară

Amenda record vine în urma unor investigaţii pe plan global derulate în ultimii 7 ani care au afectat reputaţia industriei bancare, câteva instituţii de top fiind amendate cu peste 8,5 miliarde de dolari. De asemenea, un număr de 21 de traderi şi brokeri trebuie să răspundă unor acuzaţii penale.

Autorităţile de reglementare din SUA au amendat Deutsche Bank cu 2,175 miliarde de dolari iar cele din Marea Britanie au cerut băncii germane 341 milioane de dolari pentru că nu a reuşit să prevină manipularea dobânzilor Euribor şi Libor.

„Acest caz a ieşit în evidenţă din cauza duratei îndelungate în care banca a încălcat legea – care se reflectă în valoarea amenzii acordate băncii”, a arătat Georgina Philippou, directorul în cadrul Autorităţii de Reglementare a Pieţelor Financiare din Marea Britanie (FCA).

În operaţiunile ilegale au fost implicaţi cel puţin 29 de angajaţi ai Deutsche Bank, inclusiv directori şi traderi, majoritatea din Londra dar şi din Frankfurt, Tokyo şi New York.

Dobânzile Libor sunt fixate zilnic de British Bankers Association, pe baza datelor pe care le primeşte de la un grup de 16 bănci. Libor este un indicator de referinţă pentru produse financiare în valoare de peste 300.000 de miliarde de dolari, fiind unul dintre cei mai urmăriţi indici din lume. Euribor este stabilit zilnic la Bruxelles de un grup de aproximativ 40 bănci, pe baza dobânzilor la care băncile estimează că se pot împrumuta între ele.

Miercuri, Autoritatea de Reglementare a Pieţelor Financiare din Marea Britanie a amendat grupul american Bank of America Merrill Lynch cu 13,2 milioane de lire sterline (20 milioane de dolari), pentru că nu a raportat adecvat tranzacţiile din ultimii şapte ani.

FCA a anunţat că în perioada noiembrie 2007 – noiembrie 2014 divizia internaţională a Merrill Lynch a raportat incorect 35 de milioane de tranzacţii şi nu a raportat alte 121.387 de tranzacţii. Raportarea la timp şi în mod adecvat a tranzacţiilor era crucială pentru identificarea operaţiunilor de manipulare a pieţei şi insider trading (utilizarea de informaţii privilegiate pe bursă), a precizat Autoritatea de Reglementare a Pieţelor Financiare din Marea Britanie.

Până acum, Autoritatea de Reglementare a Pieţelor Financiare din Marea Britanie a amendat alte 11 companii pentru raportări incorecte: Deutsche Bank, Barclays, Credit Suisse, Instinet, Getco, Commerzbank, Societe Generale, City Index, James Sharp & Co, Plus500UK şi Royal Bank of Scotland.

Pe piaţa valutară globală se derulează zilnic tranzacţii în valoare de aproximativ 5.300 de miliarde de dolari, iar aproximativ 40% dintre acestea se derulează prin City-ul londonez.

Acest scandal de manipulare a pieţelor valutare intervine după ce, în decembrie 2013, Comisia Europeană a impus o amendă record de 1,7 miliarde de euro unui număr de şase bănci importante, precum Deutsche Bank, Royal Bank of Scotland, Societe Generale, JPMorgan şi Citigroup, pentru că au format carteluri ilegale pentru manipularea dobânzilor Euribor şi Libor.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan: Am primit de la magistraţi sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiţie
Nicușor Dan: Am primit de la magistraţi sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiţie
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că a primit de la magistraţi sute de pagini de materiale „relevante” despre problemele din Justiţie, iar consultările de luni de la Cotroceni vor avea loc......
Producătorul elveţian de lenjerie Calida a închis firma din România. A avut 93 de angajaţi
Producătorul elveţian de lenjerie Calida a închis firma din România. A avut 93 de angajaţi
Grupul elveţian Calida, producător de lenjerie de corp, cunoscut la nivel mondial prin marca cu acelaşi nume Calida, precum ...
Al doilea hidroagregat al hidrocentralei de la Paltinu a fost pus în funcțiune
Al doilea hidroagregat al hidrocentralei de la Paltinu a fost pus în funcțiune
Consiliul Judeţean (CJ) Prahova a anunţat repunerea în funcţiune a celui de-al doilea hidroagregat al hidrocentralei ...
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Ghetele de baschet „Grinch”, ale lui Kobe Bryant, scoase la licitaţie pentru minim 10 mil. USD
Legendarele ghete de baschet Nike Kobe 6 „Grinch”, purtate de Kobe Bryant în meciul de Crăciun din 2010 împotriva ...