Dezvoltatorul ansamblului Citadella Titan, finanţat de BCR, a cerut intrarea în insolvenţă

Ansamblul imobiliar Citadella Titan, cu peste 200 de apartamente şi finanţat de BCR, ar putea intra în insolvenţă dacă Tribunalul Bucureşti va aproba cererea dezvoltatorului complexului, firma BRC Business Group, controlată de investitori israelieni, englezi şi olandezi.
Economica.net - mie, 25 ian. 2012, 13:34

Cererea a fost înregistrată marţi, 24 ianuarie, iar primul termen a fost stabilit pentru 26 ianuarie.

BRC Business Group a fost înfiinţată în anul 2006 pentru a dezvolta ansambluri rezidenţiale în Bucureşti . La sfârşitul anului 2010, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice, firma avea datorii totale de peste 70 de milioane de lei (circa 16,5 milioane de euro).

BRC a finalizat doar un proiect, respectiv Citadella Titan, cuprinzând două clădiri de 14 etaje, în care sunt disponibile 224 apartamente cu una, două şi trei camere. Firma anunţa în 2007 că proiectul presupune o investiţie de 20 milioane de euro, finanţarea fiind asigurată de BCR.

Construcţia a fost finalizată în primăvara anului 2010, iar la începutul anului trecut erau vândute doar 45 de apartamente şi pentru 40 erau semnate antecontracte, în condiţiile în care preţurile porneau de la 47.400 de euro plus TVA, în cazul unei garsoniere de 40 metri pătraţi.

În ultimii ani, mai mulţi dezvoltatori de ansambluri rezidenţiale au cerut intrarea în insolvenţă din cauza vânzărilor reduse care au îngreunat rambursarea creditelor accesate pentru finanţarea investiţiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Uber vrea să cumpere compania care deține Glovo cu 13 miliarde de euro. Ce se întâmplă cu operațiunile din România, care vor fi vândute separat
Uber vrea să cumpere compania care deține Glovo cu 13 miliarde de euro. Ce se întâmplă cu operațiunile din România, ...
Uber a lansat o ofertă publică de preluare pentru grupul german Delivery Hero, prezent și în România, la o evaluare de 13 miliarde de euro (aproximativ 14,8 miliarde de dolari), pregătind......
François Provost, pentru prima dată în România: „Vizită operațională” a șefului Renault Group
François Provost, pentru prima dată în România: „Vizită operațională” a șefului Renault Group
Directorul general al Renault Group, François Provost, efectuează zilele acestea o vizită de lucru cu caracter exclusiv ...
Dunărea a ajuns la cel mai mic debit din ultimii 30 de ani, anunță INHGA
Dunărea a ajuns la cel mai mic debit din ultimii 30 de ani, anunță INHGA
Dunărea a atins, joi, cel mai mic debit istoric din ultimii 30 de ani, respectiv de 1750 mc/s, având o tendinţă de scădere ...
SUA intenționează să schimbe regimul vizelor pentru studenți și jurnaliști
SUA intenționează să schimbe regimul vizelor pentru studenți și jurnaliști
Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS) a anunţat joi că intenţionează să modifice reglementările ...