François Provost, pentru prima dată în România: „Vizită operațională” a șefului Renault Group

Directorul general al Renault Group, François Provost, efectuează zilele acestea o vizită de lucru cu caracter exclusiv operațional în România.
Robert Stan - J, 16 iul. 2026, 18:10
François Provost, pentru prima dată în România: „Vizită operațională” a șefului Renault Group

Reprezentanții subsidiarei locale a grupului Renault au confirmat că agenda deplasării lui Francois Provost include doar evaluări interne și întâlniri cu echipele tehnice, fără a fi programate consultări cu autoritățile de la București sau declarații de presă. „Francois Provost se află într-o vizită de lucru în România, dedicată întâlnirilor cu angajații și evaluării activităților companiei pe plan local. Este o vizită operațională, parte a dialogului periodic al conducerii grupului cu organizațiile sale din diferite țări. Agenda este exclusiv internă și nu include întâlniri externe, evenimente publice sau interviuri”, au menționat oficialii din România ai grupului francez. Deplasarea în România are loc la un an de la numirea lui Provost în funcția de CEO al grupului francez, validată pe 31 iulie 2025.

Anterior evaluării activelor din România, oficialul a vizitat centrele industriale din Maroc, principalul pol de asamblare pentru modelele Sandero, Logan și Jogger. Deși actuala vizită nu a generat noi declarații publice, oficialul a conturat anterior prioritățile economice ale grupului pentru marca Dacia, indicând presiunea reglementărilor europene asupra costurilor de producție.

Planul Strategic „futuREady” (2026-2030) și impactul asupra Mioveniului

După încheierea ciclului strategic „Renaulution” la finele anului 2025, grupul implementează planul „futuREady” pentru perioada 2026-2030. Proiectul vizează eficientizarea proceselor prin digitalizare, reducerea componentelor per vehicul și extinderea tehnologiilor hibride și electrice. Pentru marca Renault este prevăzută lansarea a 26 de modele noi, în timp ce strategia pentru Dacia mizează pe consolidarea poziției în segmentul compact (C) și accelerarea electrificării.

Analiza distribuției teritoriale a noilor produse din cadrul planului arată o repartizare a noilor linii către alte unități ale rețelei globale:

– Dacia Spring (EV, noua generație): Alocată uzinei din Novo Mesto (Slovenia).
– Dacia Striker (crossover): Repartizată uzinei din Bursa (Turcia).
– Dacia Sandero (viitoarea generație electrică/termică): Programată pentru uzinele din Maroc.

În această configurație industrială, platforma de la Mioveni își va securiza volumele operaționale prin exploatarea modelelor din portofoliul actual, respectiv Duster și Bigster.

Țintele comerciale ale mărcii Dacia pentru anul 2030 stabilesc ca segmentul compact să genereze o treime din totalul vânzărilor, în timp ce vehiculele electrificate vor reprezenta două treimi din livrări. Obiectivul final al planului strategic presupune extinderea gamei electrice a Dacia la un număr de patru modele până la sfârșitul acestui deceniu.

Cine este Francois Provost

Născut în 1968, François Provost este absolvent al École Polytechnique și inginer-șef în cadrul Corpului Minelor. După un început de carieră în administrația publică de rang înalt, s-a alăturat Renault Group în 2002. A ocupat funcții de conducere în Franța și Europa, fiind, printre altele, director general al Renault-Nissan Portugalia între 2005 și 2008.

În 2010, cariera sa capătă o dimensiune internațională: devine director general adjunct al Renault Rusia, responsabil cu operațiunile, apoi președinte-director general al Renault Samsung Motors în Coreea timp de cinci ani, înainte de a deveni director al operațiunilor în China, apoi în regiunea Asia-Pacific, iar în cele din urmă director al dezvoltării internaționale.

În 2023, se alătură echipei de conducere a grupului în calitate de director al achizițiilor, parteneriatelor și afacerilor publice. De la Lisabona la Seul, trecând prin Moscova și Beijing, a devenit un lider strategic și experimentat, contribuind astfel la stabilirea unor parteneriate structurante cu actori globali precum Nissan, Geely și Aramco.

Citește și:
– CEO Renault Group: Vom continua să ne transformăm pentru a nu face vechile noastre greșeli, ceea ce ar fi fatal
– Uzina Renault din Tanger, a doua casă pentru Dacia, își consolidează postura de lider al producției mărcii REPORTAJ

Te-ar mai putea interesa și
SUA intenționează să schimbe regimul vizelor pentru studenți și jurnaliști
SUA intenționează să schimbe regimul vizelor pentru studenți și jurnaliști
Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS) a anunţat joi că intenţionează să modifice reglementările privind vizele acordate studenţilor străini, participanţilor la......
ANCOM: Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14% în 2025
ANCOM: Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14% în 2025
Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14%, în cei patru ani ...
Laborator de cercetare pentru drone, inaugurat de BlueSpace Technology și Politehnica București de
Laborator de cercetare pentru drone, inaugurat de BlueSpace Technology și Politehnica București de
Compania românească BlueSpace Technology, în parteneriat cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia ...
Filmul „Dolce far niente” de Nae Carafil ajunge în cinematografele din România pentru prima dată la aproape 30 de ani de la lansare
Filmul „Dolce far niente” de Nae Carafil ajunge în cinematografele din România pentru prima dată la aproape ...
La aproape trei decenii de la realizare, "Dolce far niente" (1998), filmul scris şi regizat de Nae Caranfil, ajunge pentru ...