Dezvoltatorul Impact plăteşte 18,4 milioane de euro către Electrogrup SA pentru construcţia a cinci blocuri în Greenfield

Dezvoltatorul Impact a semnat două contracte de antrepriză în valoare de 18,4 milioane de euro pentru construcţia a cinci noi blocuri în proiectul companiei din Băneasa, Greenfield. 
Andrada Ghira - mie, 30 dec. 2020, 09:08
Dezvoltatorul Impact plăteşte 18,4 milioane de euro către Electrogrup SA pentru construcţia a cinci blocuri în Greenfield

Dezvoltatorul Impact Developer & Contractor SA a încheiat cu Electrogrup SA din Cluj-Napoca două contracte pentru executarea lucrărilor de construire cu instalaţiile interioare aferente a cinci blocuri înalte de zece etaje din proiectul rezidenţial Greenfield, a anunţat compania la Bursa de la Bucureşti. 

Valoarea celor două contracte încheiate pe 29 decembrie 2020 este de 18,4 milioane de euro şi devin scadente în etape, în funcţie de lucrările efectiv executate de antreprenor. 

Cele cinci blocuri vin cu un plus de 406 de apartamente din totalul de 14 blocuri și 1167 apartamente prevăzute în noua fază de dezvoltare. Valoarea totală a investiției se ridică la 26,6 milioane de euro cu TVA. Oferta include unități de tip studio, apartamente cu 2 camere și 3 camere, iar locurile de parcare vor fi disponibile atât în subteran cât și suprateran.

Dezvoltatorul a anunţat luna aceasta că a finalizat stocul de apartamente construite în primele trei faze ale proiectului Greenfield Băneasa. Cartierul este în proces de extindere cu o nouă fază de dezvoltare și noi facilități, iar compania mai avea la vânzare 33 de unități, majoritatea apartamente cu 4 camere, dintre cele 2.548 de apartamente finalizate. 

Până în prezent, suprafața construită în Greenfield acoperă 30 de hectare, iar noile etape aflate în proces de construire se desfășoară pe o suprafață de nouă hectare. În luna noiembrie a acestui an a început construcţia unui centru comunitar, pe un teren de 32.071 mp, dintre care 21.496 mp sunt alocați centrului comercial care va deservi atât rezidenții, dar și alți locuitori ai Sectorului 1 și vecinătăți. Greenfield Plaza va cuprinde zonă comercială și de servicii, centrul de fitness și SPA, școală și grădiniță de stat, zonele de promenadă și recreere.

Impact Developer & Contractor este listată la Bursa de Valori București încă din 1996, în prezent fiind încadrată pe segmentul Principal la categoria Premium cu o capitalizare bursieră care a depășit recent 500 milioane de lei. În 2020, Standard&Poor’s a reconfirmat rating-ul B- stabil companiei Impact, validând în acest fel strategia de business și perspectivele de dezvoltare pe termen lung ale companiei

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...