Digi Communication a afişat un profit net de 11,8 milioane euro în 2016. Datoriile pe termen lung au crescut cu 13,17%

Digi Communication, compania mamă a companiei de telecomunicaţii RCS&RDS, a afişat un profit net de 11,8 milioane de euro în 2016, însă datoriile pe termen lung ale companiei au crescut cu 13,17%, anul trecut comparativ cu cel anterior, la 746,4 milioane euro, reiese din prospectul publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - J, 27 apr. 2017, 07:19
Digi Communication a afişat un profit net de 11,8 milioane euro în 2016. Datoriile pe termen lung au crescut cu 13,17%

Cea mai mare parte din sumă, de 665,5 milioane euro, este reprezentată de credite şi împrumuturi purtătoare de dobândă, inclusiv obligaţiuni.

Valoarea totală a datoriilor companiei a crescut anul trecut cu aproape 10%, la 1,239 miliarde euro. Compania a realizat un profit net de 11,8 milioane euro, comparativ cu 4 milioane euro în 2015 şi o pierdere de 6,8 milioane euro în 2014.

‘Pentru anul încheiat la data de 31 decembrie 2016, operaţiunile noastre din România au reprezentat 612,7 milioane euro, sau 72,7%, din veniturile noastre totale. Operaţiunile noastre din Ungaria au reprezentat 137,9 milioane euro, sau 16,4%, din veniturile noastre totale, operaţiunile noastre din Spania au reprezentat 83,0 milioane euro, sau 9,9% din veniturile noastre totale, iar operaţiunile noastre din Italia au reprezentat 9,2 milioane euro, sau 1,1%, din veniturile noastre totale. Deşi în trecut am avut operaţiuni în alte ţări din Europa de Est, toate aceste operaţiuni au fost vândute în 2013 şi 2015’, se arată în document.

Acţionarii Digi Communication intenţionează să obţină 1,218 miliarde lei din listarea la bursă a companiei, iar preţul de ofertă aşteptat este între 38 şi 56 lei/acţiune, reiese din prospect.

Oferta este formată din două tranşe, cea a investitorilor instituţionali şi cea de retail.

Tranşa Investitorilor Instituţionali se adresează anumitor Investitori Calificaţi din Uniunea Europeană şi din afara Statelor Unite ale Americii şi, conform Regulamentului S şi din Statele Unite, numai persoanelor considerate în mod rezonabil a fi QIB (cumpărător instituţional calificat, n.r.), conform Regulii 144A sau în temeiul unei alte scutiri de la cerinţele de înregistrare din Legea privind Valorile Mobiliare sau în cadrul unei tranzacţii care nu face obiectul cerinţelor de înregistrare din Legea privind Valorile Mobiliare. Tranşa va avea alocat un număr iniţial de 18.482.492 acţiuni, reprezentând 85% din numărul iniţial de acţiuni oferite.

Tranşa Investitorilor de Retail se adresează persoanelor fizice sau juridice, altele decât investitorii instituţionali, şi va avea alocat un număr iniţial de 3.261.616 acţiuni oferite, reprezentând 15% din numărul iniţial de acţiuni oferite.

În acest moment, capitalul social subscris al societăţii este compus din 65.756.028 acţiuni de Clasă A cu o valoare nominală de 0,10 euro fiecare, precum şi din 34.243.972 acţiuni de Clasă B, cu o valoare nominală de 0,01 euro fiecare.

Acţiunile incluse în ofertă sunt de clasă B, astfel că reprezintă mai puţine drepturi de vot.

‘Fiecare acţiune oferită va avea aceleaşi drepturi, inclusiv în ceea ce priveşte drepturile de vot şi la dividende. Acţiunile oferite vor avea aceleaşi drepturi la dividend ca şi acţiunile Clasa A, însă acţiunile oferite vor avea drepturi de vot mai puţine în comparaţie cu drepturile de vot aferente acţiunilor Clasa A, care vor avea 10 drepturi de vot pe acţiune’, menţionează sursa citată.

Compania va fi listată cu simbolul DIGI iar tranzacţionarea acţiunilor este estimată să înceapă din 16 mai.

Digi Communication este acţionarul majoritar al operatorului de telecomunicaţii RCS&RDS.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania anunță că a înregistrat peste 12 milioane de tranzacții de Black Friday
Banca Transilvania anunță că a înregistrat peste 12 milioane de tranzacții de Black Friday
Banca Transilvania a gestionat peste 12 milioane de tranzacţii în ziua de Black Friday, 6 noiembrie 2026, în creştere cu 10% faţă de ediţia de anul trecut, înregistrând un vârf de aproape......
Consiliul Concurenței intră iar peste bănci, după ancheta privind ROBOR-ul. Instituția are în lucru o nouă investigație, mai extinsă decât precedenta
Consiliul Concurenței intră iar peste bănci, după ancheta privind ROBOR-ul. Instituția are în lucru o nouă investigație, ...
Președintele Consiliul Concurenței Bogdan Chirițoiu a anunțat vineri că instituția pe care o conduce va declanșa o ...
Ministrul Energiei Dumitru Chisăliță: E foarte important să ajungem la un registru al consumatorilor vulnerabili. Trecerea către o piaţă liberalizată a gazelor nu se poate face în câteva luni
Ministrul Energiei Dumitru Chisăliță: E foarte important să ajungem la un registru al consumatorilor vulnerabili. Trecerea ...
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituţii implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, ...
CFR S.A.: Un incident a avut loc pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iaşi. 11 vagoane de marfă s-au pus în mișcare necontrolat și au lovit două locomotive
CFR S.A.: Un incident a avut loc pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iaşi. 11 vagoane de marfă s-au pus în mișcare ...
Mai multe vagoane de marfă au deraiat sâmbătă, în jurul orei 12:15, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iaşi, ...