Din curiozitățile bursei: Producătorul auto vietnamez Vinfast a devenit al treilea cel mai valoros producător auto din lume

29 08. 2023
VinFast - Paris 2022

Producător cu vânzări insignifiante la nivel mondial, Vinfast a decis să se listeze la bursa americană pentru a putea accesa fondurile necsare dezvoltării. Surprinzător pentru mulți, mișcarea a transformat compania vietnameză producătoare de mașini electrice într-o vedetă.

Conform datelor Refinitiv, acțiunile producătorului vietnamez de vehicule electrice Vinfast au crescut în prima zi de tranzacționare din această săptămână cu 21%, valoarea de piață a companiei urcând la circa 160 de miliarde de dolari. Asta în condițiile în care vietnamezii au debutat pe bursa de pe Wall Street în această lună.

Deși acțiunile Vinfast sunt foarte volatile, dată fiind cantitatea mică aflată în tranzacționare, firma din Vietnam a reușit să urce brusc până pe poziția a treia în clasamentul valorii de piață, după Tesla și Toyota, dar peste Mercedes-Benz, Volkswagen, Ford sau General Motors.

Creșterea uimitoare a valorii Vinfast a luat prin surprindere mulți analiști ai bursei, însă majoritatea consideră că aceasta va fi greu de susținut. În ciuda entuziasmului celor care au cumpărat acțiuni chiar și cu un preț de 83,33 de dolari, Vinfast are în față un drum lung înainte de a putea concura semnificativ cu celelalte companii aflate în vârful clasamentului valorii de piață.

Mai ales că vânzările sale sunt extrem de mici – în SUA au fost înmatriculate în acest an doar 137 de unități Vinfast – iar extinderea pe piețele din America și Europa vine într-un moment în care cererea de vehicule electrice se află în declin. În plus, războiul prețurilor declanșat de Tesla în China și alte state a redus cu mult marjele de profit.

Vinfast se așteaptă să vândă la nivel mondial în acest an până la 50.000 de vehicule electrice. Pentru comparație, prognozele arată că Tesla, liderul clasamentului valorii de piață, va livra în 2023 circa 1,8 milioane de mașini.

Deținută de omul de afaceri vietnamez Pham Nhat Vuong, Vinfast are în plan construirea unei uzine în valoare de patru miliarde de dolari în SUA. Intențiile companiei includ și o a treia uzină în afara țării de origine, acesta fiind destinată pieței europene.

Citește și:
– VinFast și-a prezentat întreaga gamă la CES 2022 și a anunțat dezvoltarea unei uzine europene
– Compania auto vietnameză VinFast intenționează să se extindă în următorii doi ani pe mai multe piețe din Europa