Dîncu spune că ar putea fi acordate vouchere pentru locuire în cazuri sociale, dar şi pentru tineri angajaţi

Vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a anunţat joi că se analizează posibilitatea acordării unor 'vouchere pentru locuire', în anumite cazuri sociale, dar şi pentru acoperirea chiriei de către tineri angajaţi.
Economica.net - J, 10 nov. 2016, 12:57
Dîncu spune că ar putea fi acordate vouchere pentru locuire în cazuri sociale, dar şi pentru tineri angajaţi

‘Am discutat (…) ideea de politici în domeniul subvenţionării pentru cazuri sociale, de chirii prin vouchere pentru locuire, chirii pentru tinerii angajaţi. (…) Am început să lucrăm cu specialiştii în finanţe asupra unor scheme de sprijin pe acest domeniu. Cred că este un lucru foarte important care, în multitudinea de ajutoare sociale pe care le-am gândit noi uneori mult prea extinse, nu l-am luat în calcul şi nu a fost luat în calcul, deşi este una din cele mai importante probleme ale unei familii’, a declarat Dîncu la dezbaterea publică a proiectului de hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Strategiei Naţionale a Locuirii, care a avut loc joi la MDRAP.

Potrivit vicepremierului Dîncu, posibilitatea acordării unor vouchere pentru locuire face parte din ‘dimensiunea socială’ a Strategiei Locuirii.

‘Aceste vouchere de locuire ar putea să se aplice în mai multe locuri. Noi am propus deocamdată şi analizăm împreună cu Ministerul de Finanţe şi cu Ministerul Muncii (…), de exemplu, modul în care ar putea să se aplice familiilor de pensionari, ca o formă de asistenţă socială, pensionari care la un moment dat sunt situaţii în care nu pot să-şi plătească utilităţile sau venitul lor este în peste 40% afectat de aceste cheltuieli de locuire. Asta ar fi o zonă socială, să spunem. Ar putea să se aplice şi în cazul mobilităţii forţei de muncă, pentru a facilita o mai bună distribuţie a forţei de muncă în teritoriu, poate fi aplicat şi ca deduceri fiscale. La Ministerul Muncii, (…) colegul meu Dragoş Pîslaru are un proiect interesant legat de mobilitatea forţei de muncă în România şi cred că în conexiune cu acest program am putea să gândim acordarea unor vouchere de locuire’, a spus Dîncu.

El a precizat că aceste vouchere ar putea fi introduse şi în sistemul privat.

‘Evident că pentru a facilita angajarea tinerilor care nu au locuinţe, de asemenea, pot fi date aceste vouchere. Cred că aceste vouchere pot fi introduse şi în sistemul privat pentru a fi acordate de (…) cei care angajează forţă de muncă tânără şi pentru care ar putea să primească, de exemplu, deduceri fiscale. Deci există o posibilitate destul de mare pentru a subvenţiona într-un fel, a acorda vouchere pentru locuinţe şi în cazul locuirii în general’, a afirmat vicepremierul.

Conform lui Vasile Dîncu, nu s-a discutat până în acest moment despre bugetul necesar pentru un astfel de program. ‘Asta e o problemă care ţine de modul în care se articulează după aceea strategia’, a precizat el.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...