Dîncu: Vom premia asocierile metropolitane prin strategii guvernamentale legate de fondurile UE

Guvernul intenţionează să "premieze" prin strategii legate de fondurile europene pe cei care-şi asociază zone metropolitate în jurul lor, se asociază mai multe oraşe din zonă, a afirmat Vasile Dîncu citat de Mediafax. Ministrul Administrației și Dezvoltării Regionale a precizat că programele, cu cât sunt mai complexe, pot primi mai multe resurse.
Economica.net - mar, 01 mart. 2016, 05:58
Dîncu: Vom premia asocierile metropolitane prin strategii guvernamentale legate de fondurile UE

Următoarele programe POR, ghidurile pe care le vom lansa foarte repede în viitor, vor pune accent faţă de 2007-2014 pe asociere, pe interconexiune şi pe programe care să servească unor zone din ce în ce mai largi. Prin aceste modalităţi prin care vom premia, ca să zicem aşa, de la Guvern prin strategiile legate de fondurile europene pe acei oameni care-şi asociază zone metropolitate în jurul lor, se asociază mai multe oraşe din zonă, aceşti oameni pot să primească mai multe resurse şi pot să gestioneze programe mult mai complexe”, a spus vicepremierul citat de Mediafax.

Vasile Dîncu a spus că şapte ghiduri sunt finalizate şi deja discutate şi cu Ministerul Fodurilor Europene şi cu partenerii sociali.

„Problema este programul MySmis, care în noua formulă va trebui să integreze toate aceste programe, să formeze o bază pentru introducerea datelor. Conform discuţiilor pe care le-am avut săptămâna trecută, până la 1 martie era termenul să se termine acest program. În momentul acela deja putem să dăm drumul. În caz că nu se termină programul la timp, vom da drumul pe hârtie”, a explicat vicepremierul.

Comparativ cu ghidurile emise în perioada de finanţare 2007-2014, cele care vor fi emise în perioada imediat următoare pentru că, potrivit vicepremierului, şi programele şi-au schimbat caracteristica.

„Este o altă fază de planificare a dezvoltării europene. Şi noi am ajuns la nişte concluzii, destul de multe pe fiecare program, legat de blocaje care au existat din cauza noastră, nu Bruxelles-ului, aşa cum se pasa câteodată responsabilitatea. Cred că aceste noi ghiduri vor fi mai pragamatice şi cred că vor fi mai uşor de aplicat, mai uşor de înţeles şi pentru asta nu vom mai pierde bani, nu vom mai suporta corecţii sau alte lucruri”, a spus vicepremierul Dîncu.

Te-ar mai putea interesa și
Infrastructura de gaming din România primește o investiție de 2 milioane de euro
Infrastructura de gaming din România primește o investiție de 2 milioane de euro
Într-un moment în care industria românească de gaming continuă să se maturizeze și să atragă tot mai multe proiecte internaționale, Nexus Gaming, unul dintre cele mai importante ecosisteme......
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. Cel mai mare proiect: un ansamblu eolian de aproape 1.200 MW în Botoșani
Danezii de la Eurowind au obținut avizele tehnice de racordare pentru 2.300 MW de capacitate regenerabilă în România. ...
Eurowind Energy România anunță obținerea Avizelor Tehnice de Racordare pentru 2.307,4 MW de capacitate regenerabilă, ...
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Vizita şefului CIA la Moscova. Ce spune Rusia
Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a deplasat marţi la Moscova pentru a purta discuţii „între serviciile secrete”, ...
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
ASUS a anunțat o nouă ofertă împreună cu Google, prin care utilizatorii care dețin laptopuri ASUS și ROG eligibile ...