Dinu Patriciu, audiat într-un dosar de evaziune fiscală

Omul de afaceri Dinu Patriciu este audiat, marţi, la Serviciul de Investigarea Fraudelor Sector 2, într-un dosar care vizează presupuse fapte de evaziune fiscală, potrivit unor surse din Poliţie.
Economica.net - mar, 06 aug. 2013, 06:47
Dinu Patriciu, audiat într-un dosar de evaziune fiscală

Sursele citate au precizat că în acest dosar se fac acte premergătoare începerii urmăririi penale, dosarul fiind deschis în urma unui denunţ.

Ancheta este derulată de Serviciul de Investigarea Fraudelor Sector 2.

Anul trecut, Dinu Patriciu a avut dificultăţi financiare atât cu Adevărul Holding SRL, cât şi cu firma MIC.RO RETAIL SRL care a intrat în faliment, pe lista creditorilor existând peste 1.200 de societăţi şi persoane fizice şi aproximativ 5.000 de salariaţi neplătiţi. Printre societăţile păgubite se numără Mercadia Holland BV, acţionarul majoritar al MIC.RO. Pentru garantarea unor împrumuturi luate de Mercadia Holland BV de la BCR, Dinu Patriciu a gajat cu disponibilităţile bancare ale MIC.RO şi cu alte bunuri ale acestei societăţi.

Surse din mediul de afaceri susţin că datoriile lui Dinu Patriciu se ridică la aproximativ 100 de milioane de euro.

Pe de altă parte, Dinu Patriciu se judecă în două dosare, la Judecătoria Sectorului 1, cu soţia sa, Dana.

Într-unul dintre aceste dosare, soţia omului de afaceri Dinu Patriciu solicită partajarea averii şi o jumătate din totalul acesteia, următorul termen fiind stabilit în 11 septembrie.

În acţiunea de la Judecătoria Sectorului 1, soţia lui Dinu Patriciu a cerut separaţia judiciară a bunurilor deţinute în comun, acuzându-l că, pe fondul unor relaţii extraconjugale şi al unei stări de sănătate precare, a înstrăinat bunuri comune şi a garantat obligaţii asumate scriptic în favoarea celei cu care are o relaţie extraconjugală.

În 14 februarie, omul de afaceri Dinu Patriciu a intentat acţiune de divorţ la Judecătoria Sectorului 1, dosarul având termen în 16 septembrie.

Agenţia de presă MEDIAFAX relata, la începutul lunii octombrie 2012, că omul de afaceri Dinu Patriciu şi-a gajat tablouri din colecţia personală, cu o valoare de achiziţie de peste 2 milioane de euro, către firme pe care le controlează, înregistrate în Elveţia sau Cipru, precum şi către persoana cu care se presupune ca are o relatie extraconjugala.

Începând din toamna anului trecut, Patriciu a constituit gaj în favoarea DP Holding (Elveţia), Veridesco Limited (Cipru) şi Melanie Anne Chen, pentru circa 80 de tablouri din colecţia personală. Melanie Chen este membru în boardul director al DP Holding şi preşedinte executiv al Marine Resources Exploration International BV, firme deţinute de Patriciu.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Pe site-ul Primăriei au fost publicate anunţurile pentru: Compania Municipală......
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franţa, Germania, Suedia şi Olanda sub administrare temporară, potrivit ...
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care ...
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa pregătesc o iniţiativă comună pentru a sprijini industria auto europeană, a declarat vineri ministrul ...