Directorul Liberation şi-a dat demisia, pe fondul crizei cu care se confruntă cotidianul francez

Directorul cotidianului francez Libération, Nicolas Demorand, şi-a dat demisia, joi, în plină criză între acţionarii publicaţiei şi echipa redacţională, potrivit unui anunţ făcut de acesta într-un interviu pentru site-ul lemonde.fr.
Economica.net - J, 13 feb. 2014, 12:50

„Am decis să demisionez din funcţia de director şi să părăsesc Libération”, a declarat acesta pentru cotidianul Le Monde. Acesta a mai spus că Libération trece printr-o „criză deschisă” şi că este de părere că este responsabilitatea lui de director să ofere „libertate pentru manevre şi negocieri diferitelor părţi”.

„Am primit ieri (miercuri, n.r.) sprijinul total al acţionarilor şi am luat această decizie pentru că sunt de părere că situaţia în care se află Libération trebuie deblocată, cu o înfruntare clară între echipa redacţională şi o parte din acţionariat. M-am confruntat, în timpul celor trei ani petrecuţi la Libération (ca director, n.r.), cu crize severe, însă este pentru prima dată când mi s-a părut clar că trebuie să plec”, a mai spus Demorand.

În noiembrie 2013, Demorand a fost ţinta unei moţiuni de neîncredere, pe fondul unor relaţii foarte degradate cu echipa redacţională.

Duminică, angajaţii cotidianului francez Libération, care se confruntă cu o gravă criză financiară, au anunţat că vor combate proiectul acţionarilor companiei care vor să transforme publicaţia într-o reţea socială, disponibilă pe suporturi multimedia.

Acţionarii cotidianului de stânga, fondat în 1973 de filosoful Jean-Paul Sartre, au stârnit nemulţumirea redacţiei după ce au dezvăluit, vineri, proiectul lor de transformare a acestei publicaţii într-o reţea socială, care ar urma să fie disponibilă contra cost pe mai multe suporturi multimedia. De asemenea, sediul cotidianului, situat în centrul oraşului Paris, ar urma să devină un spaţiu cultural.

Acest anunţ neaşteptat al unui proiect în cadrul căruia ziarul tipărit Libération pare a rămâne un accesoriu i-a nemulţumit pe salariaţi. Angajaţii se simt trădaţi întrucât nu li s-a spus nimic despre acest proiect pe parcursul mai multor luni de discuţii despre redresarea economică a ziarului pe care le-au purtat cu acţionarii companiei care editează această publicaţie.

În urma unei adunări generale la care au participat aproape 200 de salariaţi (din 258 prezenţi la serviciu în ziua respectivă), angajaţii au decis în unanimitate să protesteze direct în editorialele lor din paginile acestui cotidian, transmiţând astfel un semnal de alarmă acţionarilor companiei, oamenii de afaceri Bruno Ledoux şi Édouard de Rothschild şi grupul italian Ersel. Salariaţii au ales să îşi exprime nemulţumirile în acest mod paşnic, mai degrabă decât să apeleze la o formă radicală de protest, cum este intrarea în grevă.

Totuşi, salariaţii au intrat în grevă pe 6 februarie, iar cotidianul Libération, ale cărui vânzări s-au prăbuşit în ultimii ani, nu a apărut pe piaţă pe 7 februarie.

„Am decis să ne informăm cititorii cu privire la acest conflict în mai multe pagini ale ediţiei de luni a cotidianului şi vom continua să facem acest lucru în următoarele zile”, a declarat, duminică, Fatima Brahmi, o reprezentantă a confederaţiei sindicale CGT (Confédération générale du travail).

„Ziarul este arma noastră. Vrem să ne exprimăm (…) Ne gândim să facem şi o anchetă despre acţionarul nostru Bruno Ledoux”, a declarat un jurnalist, a cărui identitate nu a fost dezvăluită.

De cealaltă parte, în numele acţionarilor cotidianului, Bruno Ledoux a declarat că neimplementarea proiectului de transformare a cotidianului într-o reţea socială, pe mai multe suporturi, va însemna decesul titlului Libération, o marcă a presei franceze.

Salariaţii nu sunt total împotriva planurilor acţionarilor, însă îşi doresc ca ziarul Libération tipărit să ocupe un loc central în noul proiect.

„Noi nu suntem împotriva creării unui lăcaş cultural şi a realizării unor alte activităţi în jurul Libération, dacă ziarul va fi în centrul acestui proiect”, a subliniat Tonino Serafini, reprezentant al SUD (Union syndicale Solidaires).

În 2013, cotidianul Libération a avut pierderi de peste un milion de euro, iar vânzările sale au scăzut cu 15%, până la 100.000 de exemplare pe zi.

Te-ar mai putea interesa și
MAE retrage personalul diplomatic neesențial din Israel
MAE retrage personalul diplomatic neesențial din Israel
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat vineri că a aprobat repatrierea voluntară a personalului neesenţial din Ambasada României de la Tel Aviv, Consulatul General al României la Haifa......
Trump spune că SUA ar putea prelua în mod prietenos conducerea Cubei
Trump spune că SUA ar putea prelua în mod prietenos conducerea Cubei
Preşedintele Donald Trump a afirmat vineri că Statele Unite ar putea opta pentru o "preluare prietenoasă de control asupra ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost de 222 de milioane de lei, din care peste 84 de milioane au fost acțiunile BT
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost de 222 de milioane de ...
Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate în ultima şedinţă bursieră a acestei săptămâni, ...
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Grupul Alro a înregistrat o creştere a vânzărilor şi a volumelor de producţie, încheind anul 2025 cu o cifră de afaceri ...