Directorul Uber s-a retras din echipa de consiliere economică a preşedintelui Donald Trump

Travis Kalanick, directorul executiv al Uber, s-a retras din echipa de consiliere economică a preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, în urma criticilor din partea echipei şi a publicului, scrie BBC
Economica.net - vin, 03 feb. 2017, 10:09
Directorul Uber s-a retras din echipa de consiliere economică a preşedintelui Donald Trump

Uber este una dintre companiile din domeniul tehnlogiei îngrijorată de impactul asupra forţei de muncă pe care îl va avea interdicţia care vizează imigraţia, semnată de Trump.

Compania susţine că a pus deoparte un fond în valoare de trei milioane de dolari pentru a-i ajuta pe cei afectaţi. Acestă iniţiativă i-ar putea include şi pe şoferii Uber.

Echipa de consiliere economică, din care face parte şi directorul executiv al Tesla, Elon Musk, se va întâlni vineri cu preşedintele Donald Trump.

Elon Musk a transmis că va participa la întâlnirea de vineri. „Echipa de consiliere economică oferă sfaturi, iar participarea nu înseamnă că sunt de acord cu acţiunile Administraţiei”, a explicat Musk.

„Eu şi alţii ne vom exprima obiecţia faţă de ordinul executiv recent asupra imigraţiei şi va oferi soluţii pentru schimbări ale politicii”, a adăugat directorul Tesla.

De asemenea, reprezentanţii companiilor IBM şi General Motors fac parte din echipă.

Preşedintele Donald Trump a interzis intrarea refugiaţilor sirieni în Statele Unite pe termen nelimitat. Acesta a semnat un ordin executiv care prevede şi suspendarea, timp de patru luni, pentru toate programele de imigrare.

Te-ar mai putea interesa și
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei a crescut semnificativ faţă de anul trecut, arată datele oficiale publicate......
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane ...
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
GlobalLogic, o companie a Grupului Hitachi, a inaugurat joi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca un laborator de inteligență ...