Dislocarea forţelor britanice în România – pe agenda discuţiilor dintre ministrul Leş şi secretarul britanic pentru apărare

Cooperarea bilaterală în domeniul apărării, cu accent pe dislocarea forţelor armate britanice pe teritoriul României şi în zona Mării Negre, în contextul implementării prezenţei avansate a Alianţei pe flancul estic, s-a aflat pe agenda discuţiilor dintre ministrul Apărării, Gabriel Leş, şi secretarul britanic pentru apărare, Michael Fallon, la Bruxelles.
Economica.net - vin, 26 mai 2017, 08:04
Dislocarea forţelor britanice în România - pe agenda discuţiilor dintre ministrul Leş şi secretarul britanic pentru apărare

‘Ministrul Leş a evidenţiat importanţa majoră a creşterii prezenţei capabilităţilor militare britanice, aeriene, terestre şi maritime, pe teritoriul ţării noastre şi la Marea Neagră, ca expresie a solidarităţii aliate şi a Parteneriatului strategic dintre România şi Marea Britanie’, informează MApN.

Gabriel Leş a exprimat aprecierea autorităţilor române pentru participarea forţelor armate britanice la exerciţii comune şi la alte activităţi de instruire, precum şi la misiunile de poliţie aeriană de pe teritoriul României, cu referire directă la dislocarea avioanelor de luptă Typhoon ale Forţelor Aeriene Regale Britanice la ‘Mihail Kogălniceanu’.

‘Oficialul român a informat asupra progreselor realizate în implementarea prezenţei avansate a NATO pe teritoriul naţional şi a reiterat solicitarea adresată părţii britanice de sprijinire în continuare a acestor eforturi, inclusiv printr-o potenţială contribuţie la finalizarea operaţionalizării Brigăzii Multinaţionale de la Craiova. În context, a fost evidenţiată necesitatea continuării în mod coerent a iniţiativelor de realizare a prezenţei avansate aliate la flancul estic, ca element central al consolidării posturii Alianţei de descurajare şi apărare’, se arată în comunicatul MApN.

Secretarul britanic pentru apărare a reconfirmat angajamentul Londrei pentru intensificarea cooperării militare cu forţele armate române şi a reiterat semnificaţia strategică a creşterii prezenţei forţelor britanice la exerciţiile desfăşurate în România şi zona Mării Negre.

Michael Fallon a informat asupra intenţiei autorităţilor britanice de continuare a activităţilor de instruire în comun cu forţele armate române, menţionând participarea semnificativă la exerciţiul NATO Noble Jump 2017 care se va desfăşura în România, Bulgaria şi Ungaria.

Te-ar mai putea interesa și
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Trump scutește Rusia de noi sancțiuni adoptate de Congres în legea Graham
Donald Trump a scutit Rusia de noi sancţiuni prevăzute într-o lege recentă adoptată de Congres printr-un decret publicat de Casa Albă vineri seară, într-un moment în care Ucraina se teme că......
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până pe 20 noiembrie ce se va întâmpla cu banii
Ministerul Finanțelor: România mai are de încasat 6,43 de miliarde de euro din PNRR. Comisia Eurpeană va decide până ...
Încasarea celor 6,43 de miliarde de euro rămase din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este esenţială ...
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria de apărare
Fondul suveran al Norvegiei, de 2.300 de miliarde de dolari, ar putea investi în mari companii occidentale din industria ...
Fondul suveran al Norvegiei, cel mai mare din lume, ar putea primi permisiunea de a investi în mari companii occidentale ...
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Tururi ghidate gratuite pentru familii în Parcul Natural Văcăreşti, azi
Administraţia Parcului Natural Văcăreşti îi invită sâmbătă pe copii şi părinţi să descopere împreună natura ...