Distribuitorii de gaze vor finanța racordarea persoanelor fizice, tariful de distribuție va crește cu maximum 1% – secretar de stat

Companiile distribuitoare de energie şi gaze vor suporta costurile legate de racordarea la reţea a noilor clienţi, iar aceste costuri se vor regăsi ulterior în factura consumatorilor, însă nu vor depăşi 1% din tariful de distribuţie, a declarat, marţi, Niculae Havrileţ, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, citat de Agerpres
Economica.net - mar, 13 oct. 2020, 09:40
Distribuitorii de gaze vor finanța racordarea persoanelor fizice, tariful de distribuție va crește cu maximum 1% - secretar de stat

„Este vorba despre toţi consumatorii casnici şi unii non-casnici. Costurile de racordare vor fi suportate de operatorul de distribuţie, dar el are posibilitatea să le includă în planurile de investiţii anuale, care în final se vor transfera în tarifele de distribuţie, prin socializare. Valoarea este foarte mică. S-a făcut un calcul, o estimare, iar tariful de distribuţie creşte aproape nesemnificativ. Este vorba de zero şi ceva la sută, sub 1%. Este o măsură bună, pentru ca toţi consumatorii, inclusiv cei din categoria vulnerabililor, să aibă posibilitatea să fie racordaţi şi să beneficieze de acest serviciu”, a susţinut oficialul guvernamental, la Digi 24.

El a subliniat că această măsură va fi luată atât în ceea ce priveşte racordarea la sistemul de gaze, cât şi în privinţa noilor clienţi de energie electrică.

„Dorim ca operatorii de distribuţie să finanţeze şi branşamentele şi unele dezvoltări viitoare ale localităţilor. De aceea se precizează că, dacă o unitate teritorial-administrativă are în plan extinderea acesteia, operatorul de distribuţie trebuie să includă în planul de investiţii din anul următor extinderea reţelei şi în zona nouă”, a completat Havrileţ.

În septembrie, Silvia Vlăsceanu, directorul executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE), afirma că intenţia autorităţilor de a extinde reţeaua de gaze a ţării ignoră principiul eficienţei economice, iar consumatorii vor fi cei care vor suporta, în facturi, aceste costuri.

„Deci, vorbim de zone restrânse de concesiune unde cetăţenii vor trebui să suporte aceste tarife. Aici intervin probleme precum pe ce perioadă. Pentru a fi suportabile, se vor duce pe zeci de ani, ceea ce va genera dificultăţi operatorilor de distribuţie, mai ales în cazul celor mici”, a precizat ea.

Potrivit lui Vlăsceanu, există în acest moment 36 de operatori de distribuţie, iar cei mici nu au capacitate financiară să suporte aceste extinderi.

La rândul său, Eric Stab, directorul general al Engie România, spunea, în septembrie, că proiectul autorităţilor de extindere a reţelei de gaze seamănă cu legenda Meşterului Manole şi trebuie să fim foarte atenţi să nu facem mai mult rău, plecând de la o intenţie bună.

„Poate fi asemănată situaţia cu legenda Meşterului Manole, pe care toată lumea o ştie, chiar şi străini ca mine. Ştim ce s-a întâmplat cu meşterul Manole şi cu soţia sa, când a încercat să construiască mănăstirea Curtea de Argeş şi a finalizat prin a se sacrifica pe sine, familia sa şi echipa sa. Trebuie să avem mare grijă pe viitor, că avem intenţii bune să construim – construirea unei mănăstiri e o intenţie bună, construirea unei reţele de gaze e o intenţie bună, dar nu trebuie să o facem într-un fel în care să ne autosacrificăm”, a susţinut Stab.

Te-ar mai putea interesa și
Galeria lui Ion Țiriac s-a îmbogățit cu un Mercedes-AMG ONE de 1.063 CP
Galeria lui Ion Țiriac s-a îmbogățit cu un Mercedes-AMG ONE de 1.063 CP
Țiriac Collection a integrat oficial în galeria sa de vehicule un spectaculos model Mercedes-AMG ONE, marcând astfel un moment de referință în istoria colecției de automobile. ...
Au început lucrările de construcție la Spitalul Regional de Urgenţe din Iași (Video)
Au început lucrările de construcție la Spitalul Regional de Urgenţe din Iași (Video)
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, s-a aflat vineri, la Iaşi, pentru a lua parte la începerea primelor lucrări ...
Vista Bank a acordat un împrumut de 13,9 milioane de euro companiei Alive Wind Power One, parte a Premier Energy Group, pentru cumpărarea unui parc eolian
Vista Bank a acordat un împrumut de 13,9 milioane de euro companiei Alive Wind Power One, parte a Premier Energy Group, ...
Vista Bank a acordat companiei Alive Wind Power One, parte a Grupului Premier Energy PLC, un credit de investiții în sumă ...
Geely a vândut acțiuni Volvo AB în valoare de 1,32 mld. USD
Geely a vândut acțiuni Volvo AB în valoare de 1,32 mld. USD
Acţiunile producătorului suedez de camioane Volvo AB au scăzut vineri cu 5,9%, după ce grupul chinez Geely şi-a vândut ...