DNA cere încuviinţarea arestării preventive a Elenei Udrea şi în dosarul Microsoft

Şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, cere sesizarea Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea urmăririi penale, reţinerii şi arestării preventive a fostului ministru Elena Udrea şi în dosarul Microsoft.
Economica.net - mie, 04 feb. 2015, 16:24
DNA cere încuviinţarea arestării preventive a Elenei Udrea şi în dosarul Microsoft

‘În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al PÎCCJ referatul cauzei, în vederea sesizării: 1. Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţa de Elena Udrea pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni săvârşite în exerciţiul funcţiei: trafic de influenţă (fapte în legatură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea); trafic de influenţă (fapte în legatură cu derularea contractului e-România); trafic de influenţă; spălare de bani; fals în declaraţii de avere; 2. Ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării Elenei Udrea pentru infracţiunile sus menţionate’, se arată într-un comunicat al DNA, transmis miercuri AGERPRES.

De asemenea, şeful DNA a solicitat sesizarea ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive, ca urmare a înlocuirii controlului judiciar dispus la 29 ianuarie 2015, faţă de Elena Udrea, cu măsura arestării preventive pentru spălare de bani şi fals în declaraţii de avere.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”, îi răspunde lui Trump ministrul ucrainean de externe
Zelenski „are sprijinul poporului ucrainean”, îi răspunde lui Trump ministrul ucrainean de externe
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski are sprijinul propriului său popor, care numai acesta poate decide de cine să fie condus, a reacţionat ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiga,......
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de luni dimineaţa
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în Muntenia, sud-estul Olteniei şi Carpaţii de Curbură, de luni dimineaţa
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, ...
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat continuă consultările pentru formarea viitorului Guvern
Premierul desemnat, Luca Niculescu, are programate luni noi consultări cu reprezentanţii partidelor parlamentare pentru ...
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte să începi activitatea – avocați
Cum îți înființezi un PFA în 2026. Ce acte, condiții, coduri CAEN și ce alte documente trebuie să verifici înainte ...
Este esențial să se verifice dacă un PFA a fost înființat corect și în concordanță cu activitățile care urmează ...