DNA cere prelungirea arestării preventive pentru Elena Udrea în dosarul ‘Gala Bute’:

Procurorii DNA le-au solicitat vineri judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive pentru Elena Udrea în dosarul 'Gala Bute'.
Economica.net - vin, 20 mart. 2015, 10:43
DNA cere prelungirea arestării preventive pentru Elena Udrea în dosarul 'Gala Bute':

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit pentru luni, 23 martie, data când va judeca cererea DNA de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestării preventive pentru Elena Udrea în dosarul ‘Gala Bute’.

Udrea a fost arestată preventiv în acest dosar pe data de 25 februarie iar mandatul expiră pe 26 martie.

În celălalt dosar în care este cercetată de DNA, Microsoft, procurorii nu au mai cerut prelungirea arestului la domiciliu pentru Elena Udrea.

În dosarul ‘Gala Bute’, Elena Udrea a fost acuzată iniţial de abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi luare de mită.

Ulterior, DNA a pus-o sub acuzare pentru alte trei infracţiuni de luare de mită.

‘În 2010, Elena Udrea a primit în mod indirect, pentru sine şi pentru altul, mai multe foloase materiale de la reprezentanţii SC Termogaz Company SA, pentru a aproba finanţarea la timp a contractelor de lucrări încheiate de această societate cu mai multe unităţi administrativ-teritoriale în cadrul programului ‘Schi pentru România’. La 24 august şi 20 decembrie 2010, SC Termogaz Company a transferat suma totală de 695.367,06 lei în patrimoniul lui Ştefan Lungu, consilierul personal al ministrului, prin intermediul mai multor contracte fictive de achiziţie, prin care o societate controlată de intermediar a fost interpusă în raporturile dintre Termogaz Company şi furnizorii obişnuiţi ai acesteia. Suma menţionată reprezintă 10% din valoarea plăţilor efectuate de minister către UAT Cavnic şi UAT Borsec în contul lucrărilor efectuate de SC Termogaz Company’, susţin procurorii.

Potrivit DNA, Ştefan Lungu a folosit banii astfel obţinuţi parţial în interes personal iar parţial, la cererea ministrului Udrea, pentru plata unor servicii de publicitate şi monitorizare a mediului online de care au beneficiat aceasta şi partidul din care făcea parte.

A doua infracţiune de luare de mită are legătură cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii către firma Consmin SA.

Anchetatorii au reţinut că, în perioada 2010 – 2011, Elena Udrea şi Ana-Maria Topoliceanu, directorul Companiei Naţionale de Investiţii (suspect în dosar), au primit o sumă de aproximativ 300.000 lei de la administratorul SC Consmin SA pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societate în baza contractelor încheiate cu Compania Naţională de Investiţii.

‘Astfel, după ce Compania Naţională de Investiţii realiza plăţile către SC Consmin SA pentru lucrările efectuate, administratorul societăţii dispunea transferul a 10% din suma încasată către societatea controlată de Lungu, SC Last Time Studio SRL, în baza unor contracte de consultanţă fictive. În acest mod, s-au realizat 5 plăţi, în valoare totală de 335.486 lei. La rândul său, Lungu dădea banii primiţi lui Tudor Breazu, persoană apropiată atât de Udrea, cât şi de Topoliceanu. Plăţile se realizau fie în numerar, fie prin intermediul societăţii SC Ekaton Consulting SRL, administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanţă. În acest mod, s-au realizat 4 transferuri bancare în valoare totală de 209.762 lei şi o plată în numerar de aproximativ 90.000 lei’, au constatat anchetatorii.

DNA menţionează că o parte din aceste sume au fost înmânate în numerar lui Topoliceanu, care le-a predat la rândul său Elenei Udrea iar diferenţa a fost folosită de Breazu pentru a plăti diferite cheltuieli ale celor două.

A treia infracţiune de luare de mită este în legătură cu finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni şi UAT Petroşani.

‘În 2011, Udrea a cerut şi a primit de la Adrian Gărdean, pentru sine şi pentru altul, foloase materiale în valoare de 10% din plăţile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA şi SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanţiei că finanţările vor fi aprobate la timp. Astfel, la 7 februarie 2011, Udrea i-a cerut lui Gărdean ca din sumele primite de la minister să facă mai multe ‘sponsorizări’, transmiţându-i că trebuie să discute detaliile cu Gheorghe Nastasia, secretarul general al ministerului. Ulterior, Udrea i-a cerut lui Nastasia să îi comunice lui Gărdean că suma solicitată este în cuantum de 10% din valoarea plăţilor efectuate şi care urmau să fie efectuate în 2011′, mai arată DNA.

Urmare acestei solicitări, potrivit DNA, în vara anului 2011, Gărdean i-a înmânat 200.000 euro lui Lungu, care i-a predat lui Nastasia, însă banii au fost restituiţi de acesta după o zi, invocând riscul ca fapta să fie denunţată organelor de urmărire penală.

Te-ar mai putea interesa și
Renault Duster, lansat în Turcia, viitorul hub de export spre țările din est
Renault Duster, lansat în Turcia, viitorul hub de export spre țările din est
Fratele geamăn al SUV-ului Dacia produs în România și comercializat în Uniunea Europeană, Renault Duster tocmai a fost lansat pe piața turcă, țară în care va fi și asamblat....
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală ...
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...