DNA: Fondatorul Cancan, acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani în dosarul Elenei Udrea

Direcţia Naţională Anticorupţie informează că procurorii au dispus controlul judiciar pe cauţiune (2 milioane lei) pentru 60 de zile faţă de Radu Budeanu, fondatorul Cancan, acuzat de trafic de influenţă, în formă continuată, şi spălare de bani, după ce a intermediat primirea de mită de către Elena Udrea de la Bogdan Buzăianu.
Economica.net - J, 19 nov. 2015, 08:11
DNA: Fondatorul Cancan, acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani în dosarul Elenei Udrea

DNA susţine, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, că, în vara anului 2010, Elena Udrea în calitate de ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi de persoană cu funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, având influenţă asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei şi ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri (Bogdan Buzăianu – n.r.), prin intermediul lui Radu Budeanu, suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a contractului bilateral de vânzare – cumpărare de energie electrică.

‘În acelaşi context, la sfârşitul anului 2011, inculpatul Budeanu a primit de la acelaşi om de afaceri o parte din suma de bani pretinsă de inculpată. La începutul anului 2012, în scopul menţionat, Budeanu i-a remis inculpatei Udrea 3,8 milioane USD primită de la omul de afaceri şi i-a înlesnit preluarea unei creanţe de 900.000 de euro pe care una din firmele controlate de omul de afaceri o deţinea ca urmare a unui împrumut garantat cu pachetul de 90% din acţiunile la o societate comercială cu activitate în mass-media’, afirmă procurorii.

Potrivit DNA, pentru a ascunde adevăratul beneficiar al creanţei de 900.000 de euro şi implicit adevăratul proprietar al firmei respective cu activitate în mass-media, Radu Budeanu i-a facilitat Elenei Udrea încheierea unui contract de novaţie cu schimbare de creditor, între firma omului de afaceri şi o altă societate recomandată de aceasta.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Budeanu trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie, conform programului de supraveghere sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a organelor judiciare; să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.

‘Inculpatului Budeanu i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. De asemenea, Radu Budeanu va depune o cauţiune în valoare de 2.000.000 lei, care va fi consemnată pe numele inculpatului la dispoziţia DNA prin constituirea unei garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective, în favoarea Direcţiei. Inculpatului Radu Budeanu i se atrage atenţia că nedepunerea cauţiunii atrage înlocuirea măsurii cu alta mai gravă’, se mai subliniază în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Mondială a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei României în 2025. Instituția și-a schimbat, tot în jos, și prognoza privind creșterea economică din 2026
Banca Mondială a revizuit în scădere estimarea privind creșterea economiei României în 2025. Instituția și-a schimbat, ...
Economia românească a înregistrat anul trecut o creştere de 0,8%, faţă de un avans de 1,3% prognozat în luna iunie a anului trecut şi unul de 2,1% estimat la începutul anului trecut, conform......
Două petroliere grecești au fost lovite de drone neidentificate în Marea Neagră
Două petroliere grecești au fost lovite de drone neidentificate în Marea Neagră
Două petroliere operate de companii greceşti şi care se îndreptau fără încărcătură spre terminalul conductei petroliere ...
ANPC a dat amenzi de 790.000 de lei în urma controalelor la 350 de operatori economici care își defășurau activitatea în mall-uri
ANPC a dat amenzi de 790.000 de lei în urma controalelor la 350 de operatori economici care își defășurau activitatea ...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a dat marţi amenzi în valoare de 790.000 de lei, unor operatori ...
Grupul românesc PartnerVet cumpără spitalului Brains & Bones din București, specializat în neurochirurgie şi ortopedie veterinară
Grupul românesc PartnerVet cumpără spitalului Brains & Bones din București, specializat în neurochirurgie şi ortopedie ...
Grupul românesc de medicină veterinară PartnerVet anunță achiziţionarea Brains & Bones, singurul spital specializat ...