DNSC: De Black Friday verificaţi ofertele, solicitările de plată şi mesajele despre livrări sau rambursări

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), Poliţia Română şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB) recomandă, de Black Friday, prin Proiectul naţional de educaţie digitală şi prevenire a criminalităţii informatice, verificarea solicitărilor primite pe tot parcursul cumpărăturilor, mai ales înainte de efectuarea plăţii, dar şi după, scrie Agerpres.
AGERPRES - mie, 28 oct. 2026, 11:39
DNSC: De Black Friday verificaţi ofertele, solicitările de plată şi mesajele despre livrări sau rambursări

Într-un comunicat remis miercuri AGERPRES, DNSC atrage atenţia că o ofertă promovată pe reţelele sociale, un mesaj despre un colet care nu poate fi livrat sau o presupusă rambursare pot fi puncte de plecare pentru o tentativă de fraudă.

Atacatorii pot imita identitatea unor magazine, firme de curierat sau instituţii bancare pentru a obţine date personale, informaţii sensibile aflate pe card ori acces la conturi. Atunci când utilizatorii aşteaptă mai multe comenzi, un mesaj despre o problemă de livrare poate părea credibil. Faptul că o persoană a făcut recent cumpărături nu confirmă însă autenticitatea mesajului primit, avertizează iniţiatorii proiectului #SigurantaOnline.

„O reclamă care foloseşte numele şi identitatea vizuală ale unui brand cunoscut poate conduce către un site fals. Înainte de a introduce date personale sau bancare, verificaţi adresa completă a site-ului, identitatea comerciantului şi informaţiile despre contact, livrare şi retur. Accesaţi magazinul prin introducerea adresei cunoscute în browser sau prin aplicaţia oficială. Comparaţi preţurile şi acordaţi timp verificărilor, mai ales când oferta este însoţită de presiunea de a plăti imediat. Prezenţa ‘https’ indică o conexiune criptată, dar nu garantează că magazinul este legitim”, se arată în comunicat.

Înainte de a confirma o plată în aplicaţia bancară, trebuie citite informaţiile afişate şi verificate suma şi beneficiarul.

„Nu aprobaţi operaţiuni pe care nu le-aţi iniţiat şi nu comunicaţi altor persoane parolele de acces, codul PIN sau codurile de autorizare primite prin SMS ori în aplicaţie. Datele cardului trebuie introduse numai după verificarea comerciantului şi a paginii de plată. O solicitare urgentă primită prin telefon, e-mail sau mesagerie nu este suficientă pentru a justifica efectuarea unei operaţiuni bancare”, se precizează în comunicat.

Totodată, mesajele despre colete blocate, adrese incomplete sau taxe suplimentare trebuie verificate direct în aplicaţia ori pe site-ul oficial al comerciantului sau al firmei de curierat, accesate independent de link-ul primit.

Aceeaşi precauţie este necesară în cazul mesajelor care promit restituirea unei sume, atrage atenţia DNSC. Nu trebuie comunicate coduri de autorizare şi nu trebuie aprobată o plată pentru primirea unei presupuse rambursări, iar comerciantul trebuie contactat folosind datele din comanda iniţială sau de pe site-ul său oficial, inclusiv dacă se solicită o plată suplimentară.

„Instrumentele de inteligenţă artificială pot fi folosite pentru a genera texte şi materiale vizuale convingătoare. Absenţa greşelilor gramaticale, un logo familiar sau aspectul profesionist al unei pagini nu confirmă autenticitatea acesteia”, atenţionează DNSC.

În acelaşi timp, verificarea sursei şi a solicitării rămâne esenţială.

„Dacă aţi introdus informaţii bancare pe un site suspect, aţi comunicat coduri de securitate sau observaţi operaţiuni pe care nu le recunoaşteţi, contactaţi imediat banca, prin canalele oficiale, pentru luarea măsurilor necesare. Păstraţi mesajele, adresele site-urilor, capturile de ecran şi dovezile tranzacţiilor. Dacă aţi fost victima unei fraude, sesizaţi Poliţia şi notificaţi DNSC la numărul 1911 sau prin platforma https://pnrisc.dnsc.ro/”, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Senatul francez aprobă o lege mai dură împotriva tulburării ordinii publice
Senatul francez aprobă o lege mai dură împotriva tulburării ordinii publice
Senatul francez a aprobat miercuri un proiect de lege care extinde răspunderea financiară pentru pagubele provocate în timpul revoltelor şi consolidează puterile poliţiei, act normativ care-şi......
INS: Managerii anticipează o stabilitate a activităţii în comerţ, scăderea numărului de salariaţi şi creşterea preţurilor, în următoarele 3 luni
INS: Managerii anticipează o stabilitate a activităţii în comerţ, scăderea numărului de salariaţi şi creşterea ...
Managerii din sectoarele comerţ cu amănuntul şi servicii estimează o relativă stabilitate a activităţii economice ...
21,5 milioane de oameni au domiciliul în România la 1 iulie – date INS
21,5 milioane de oameni au domiciliul în România la 1 iulie – date INS
Populaţia României, calculată în funcţie de domiciliu, a ajuns la 21,5 milioane de persoane la 1 iulie 2026, în scădere ...
CEC Bank prelungește campania „Grijă Completă”: dobândă de 4,60% pe an la depozitele cu depuneri ulterioare
CEC Bank prelungește campania „Grijă Completă”: dobândă de 4,60% pe an la depozitele cu depuneri ulterioare
CEC Bank prelungește campania promoțională dedicată Pachetului „Grijă Completă”, oferind clienților o dobândă ...