Explozia tarifelor pentru închirierea de tancuri petroliere a majorat de 10 ori profitul gigantului saudit Bahri

Bahri, principala companie de transport maritim din Arabia Saudită, a raportat o creştere de zece ori a profitului în al treilea trimestru, divizia sa de transport petrolier beneficiind de explozia tarifelor pentru închirierea de tancuri petroliere în contextul războiului din Iran, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 28 oct. 2026, 11:30
Explozia tarifelor pentru închirierea de tancuri petroliere a majorat de 10 ori profitul gigantului saudit Bahri

Într-un comunicat remis miercuri bursei de la Riad, Bahri a informat că în trimestrul al treilea al acestui an profitul său net a urcat până la 5,1 miliarde riali (1,4 miliarde de dolari), comparativ cu 513 milioane de riali în urmă cu un an. Vânzările diviziei sale petroliere au crescut de aproximativ zece ori, datorită tarifelor mai mari şi a unui volum mai ridicat de contracte de închiriere a navelor.

Atacurile SUA şi ale Israelului asupra Iranului, de la sfârşitul lunii februarie, au declanşat un conflict regional care a dus la blocarea Strâmtorii Ormuz, punctul strategic de la intrarea în Golful Persic. În ultimele luni, atacurile asupra petrolierelor care tranzitau această rută vitală nu au reuşit să oprească fluxul tot mai mare de petrol care iese din Golf.

Mai multe nave ale companiei Bahri au fost atacate în această perioadă, iar doi dintre marinarii companiei şi-au pierdut viaţa în urma acestor incidente, a declarat directorul general Ahmed Al Subaey, într-un comunicat de presă. Conflictul regional a creat „un mediu operaţional extrem de complex”, a precizat Ahmed Al Subaey.

Bahri, a cărei denumire oficială este National Shipping Company of Saudi Arabia (Compania Naţională de Transport Maritim a Arabiei Saudite – n. r.), a jucat un rol esenţial în sprijinirea companiei petroliere de stat Aramco, pentru ca aceasta să îşi poată majora exporturile de ţiţei. Aramco a încercat să-şi recupereze cota de piaţă aprovizionând în principal cumpărători chinezi cu petrol, prin intermediul transferurilor de la navă la navă, în afara Strâmtorii Ormuz, după ce conducta Est-Vest a fost atacată şi scoasă temporar din funcţiune în luna septembrie.

Per total, exporturile de petrol din Golf au revenit la niveluri apropiate de cele de dinaintea războiului, pe măsură ce tot mai mulţi producători din regiune îşi transportă petrolul prin Strâmtoarea Ormuz, bazându-se parţial pe convoaie care beneficiază de protecţie armată şi care navighează cu sistemele de semnalizare a poziţiei oprite, pentru a evita detectarea.

Te-ar mai putea interesa și
Senatul francez aprobă o lege mai dură împotriva tulburării ordinii publice
Senatul francez aprobă o lege mai dură împotriva tulburării ordinii publice
Senatul francez a aprobat miercuri un proiect de lege care extinde răspunderea financiară pentru pagubele provocate în timpul revoltelor şi consolidează puterile poliţiei, act normativ care-şi......
INS: Managerii anticipează o stabilitate a activităţii în comerţ, scăderea numărului de salariaţi şi creşterea preţurilor, în următoarele 3 luni
INS: Managerii anticipează o stabilitate a activităţii în comerţ, scăderea numărului de salariaţi şi creşterea ...
Managerii din sectoarele comerţ cu amănuntul şi servicii estimează o relativă stabilitate a activităţii economice ...
21,5 milioane de oameni au domiciliul în România la 1 iulie – date INS
21,5 milioane de oameni au domiciliul în România la 1 iulie – date INS
Populaţia României, calculată în funcţie de domiciliu, a ajuns la 21,5 milioane de persoane la 1 iulie 2026, în scădere ...
CEC Bank prelungește campania „Grijă Completă”: dobândă de 4,60% pe an la depozitele cu depuneri ulterioare
CEC Bank prelungește campania „Grijă Completă”: dobândă de 4,60% pe an la depozitele cu depuneri ulterioare
CEC Bank prelungește campania promoțională dedicată Pachetului „Grijă Completă”, oferind clienților o dobândă ...