DOBÂNZI. Schimbare pentru toți românii cu economii. Băncile încep să ia fața statului: câștiguri mai mari pentru deponenți. Fidelis și Tezaur rămân în urmă

După circa doi ani în care randamentele oferite de bănci pentru depozitele constituite de populație au stat mult sub dobânzile plătite de stat în programele Tezaur și Fidelis, mai ales că acestea din urmă au câștiguri neimpozabile (spre deosebire de dobânzile bancare), trendul se schimbă radical. Mai interesant este că băncile se duc cu dobânzi mai bune inclusiv pe scadențele medii , de doi și trei ani, acolo unde Guvernul nu avea concurent.
Şerban Buşcu - mar, 24 feb. 2026, 22:31
DOBÂNZI. Schimbare pentru toți românii cu economii. Băncile încep să ia fața statului: câștiguri mai mari pentru deponenți. Fidelis și Tezaur rămân în urmă

Dobânzile oferite de băncile din România pentru depozitele atrase de populație se apropie tot mai mult, ca medie, de cele plătite de stat în programele Tezaur și Fidelis, iar în unele situații particulare chiar le depășesc.

Unul dintre puținele avantaje pe care depozitele bancare le oferă acum prin comparație cu titlurile de stat este acela că ele pot fi constuite pe scadențe multiple și mai mici de un an. Aici este și zona unde băncile depășesc oferta statului, într-un calcul al dobânzii cumulate. Scadențele atipice, cum sunt cele de 4,5 sau 7 luni au fost la modă în ultimul an și jumătate și rămân încă ofertante. Încheierea unui depozit pe 4 luni cu dobândă de 7%, de exemplu, și prelungirea sa de două ori, ar duce la o dobândă anuală netă de peste 6%, cel puțin echivalentă cu ce oferă acum statul în Tezaur pe un an, adică 6,1% și în Fidelis (6,15%).

Citește și: Promoții la dobânzile de la economiile din bănci. Unde găsești cel mai bun raport între timpul în care ții banii blocați și câștig

Pe de altă parte, băncile sunt practic la același nivel cu Guvernul și în ceea ce privește scadența de un an, cea mai utilizată în România. Se remarcă, ca de obicei, băncile mici și medii, pentru care depozitele atrase de la populație reprezintă o sursă de finanțare mult mai important decât în cazul băncilor mari, cu portofolii substanțiale de credite sau titluri de stat și cu o prezență notabilă pe piețele monetare și valutare.

Bănci mari. Depozit pe un an. Dobânda netă este ce rămâne deponentului după plata obligațiilor

Banca Dobânda netă
Unicredit 5,67%
Banca Transilvania 4,95%
Raiffeisen 4,95%
CEC Bank 4,72%
BRD 4,68%
BCR 4,5%
ING 4,5%

Sursa: www.conso.ro

Depozit pe un an bănci mici

Banca Dobânda netă
TBI 5,8%
Intesa Sanpaolo 5,6%
Techventures 5,4%
Pro Credit Bank 5,4%
Salt Bank 5,4%
Patria Bank 5,3%
Libra Bank 5,2%

 

Oferte bune de la bănci și pe scadențele lungi

Într-o mișcare mai degrabă atipică, băncile au început și ele să vină cu oferte competitive pe termene lungi, adică pengtru depozite pe 2 sau chiar trei ani. Mai exact, dacă în Fidelis avem acum o dobândă de 6,15% pentru scadența la doi ani, iar în Tezaur statul plătește 6,5% pentru scadența la 3 ani, băncile sunt deja aco,lo cu dobânda brută și foarte aproape, dacă calculăm dobânda netă. Menționăm că, spre deosebire de câștigurile din titluri de stat, dobânzile plătite de bănci sunt impozabile. Am calculat, însă, dobânda netă, pentru a avea o imagine cât mai clară în comparația cu statul.

Depozit pe doi ani

Banca Dobânda netă
Banca Transilvania 5,7%
Intesa Sanpaolo 5,6%
Raiffeisen 5,4%
TBI Bank 5,13%
Pro Credit 4,95%

Sursa: www.conso.ro

Depozit pe trei ani

Banca Dobânda netă
BT 6%
Intesa 5,6%
TBI 5,13%
Techventures 4,95%
CEC 4,5%

Sursa: www.conso.ro

 

 

Te-ar mai putea interesa și
ANM: Vremea în Noaptea de Înviere va fi mai rece decât în mod normal. În prima zi de Paste însă temperaturilor vor crește
ANM: Vremea în Noaptea de Înviere va fi mai rece decât în mod normal. În prima zi de Paste însă temperaturilor vor ...
Noaptea de Înviere va aduce un regim termic mai rece decât în mod obişnuit pentru această perioadă din an, la nivel naţional şi în Bucureşti, însă începând din prima zi de Paşte,......
O rețea de conturi false de pe platforma X a fost reorientată să influențeze campania electorală din Ungaria în favoarea lui Orban, acuză ONG-ul Alliance4Europe
O rețea de conturi false de pe platforma X a fost reorientată să influențeze campania electorală din Ungaria în favoarea ...
O reţea operată din străinătate şi mobilizată anul trecut pentru a influenţa alegerile din Olanda s-a reorientat pentru ...
Criza combustibililor declanșată de războiul din Iran amenință culturile de orez din Asia
Criza combustibililor declanșată de războiul din Iran amenință culturile de orez din Asia
Câmpurile cu orez pregătite pentru recoltat sunt inactive, iar fermierii se gândesc să renunţe la semănatul orezului ...
Cuba deschide comercializarea de produse agricole pentru sectorul privat
Cuba deschide comercializarea de produse agricole pentru sectorul privat
Comercializarea de produse agricole în Cuba, până acum un monopol de stat, va fi deschisă sectorului privat, pe fondul ...