Dobânzile la depozitele în lei merg spre 3%. În unele cazuri, există şi randamente de 4%

În afara câtorva bănci axate mai mult pe zona corporate sau care au în continuare lichidităţi foarte mari, instituţiile de credit şi-au întors din nou faţa către economiile populaţiei. Pe termen scurt, pe final de an randamentele de 3% sunt o normalitate. În rest, dobânzile sunt în jur de 2,5%, în condiţiile în care media pe sistem bancar pentru persoane fizice era de 1,47% la sfârşitul lunii august, potrivit BNR. Mai există totuşi, o singură instituţie de credit care remunerează depozitele pentru populaţie cu sub 1%, în timp ce unele oferte promoţionale merg spre 4% şi 4,25%.
Gabriela Ţinteanu - D, 04 nov. 2018, 09:53
Dobânzile la depozitele în lei merg spre 3%. În unele cazuri, există şi randamente de 4%

Lipsa de lichiditate de pe piaţa bancară şi faptul că, pe final de an, băncile comerciale generaliste trebuie să atragă mai multe lichidităţi sub formă de depozite ale persoanelor fizice pentru a îndeplini doi indicatori de lichiditate solicitaţi de Autoritatea Bancar Europeană au determinat băncile comerciale să majoreze în ritm ceva mai alert ca până acum nivelul randamentelor. Chiar dacă dobânzile la depozitele clasice ale populaţiei constituite pe o perioadă de un an sunt încă mult sub rata inflaţiei (dobânzile fiind totuşi un randament viitor trebuie să precizăm că previziunile pe rata inflaţiei sunt de scădere), evoluţia acestora din ultimele două luni atrage atenţia.

Băncile cu lichidităţi mari, gen BCR şi BRD nu se grăbesc să majoreze dobânzilor. În cazul BCR dobânda la 12 luni abia a ajuns la 1,40%. La BRD nivelul acesteia nu a depăşit 1% (fiind între 0,80% şi 0,90% în funcţie de nivelul sumelor depuse în depozit) rămânând cea mai mică din piaţa bancară. Tot mică este şi dobânda oferită de Raiffeisen Bank, nivelul acesteia fiind chiar de 1,3% pentru un depozit pe 12 luni şi 1,70% pe 24 de luni. Tot sub nivelul de 2% este şi dobânda utilizată de Unicredit, de 1,8% pentru depozitele populaţiei pe 12 luni.

Dacă în cazul Unicredit dobânda mai mică se justifică prin orientarea corporate a băncii, nu acelaşi lucru se întâmplă în cazul ING Bank, unde acelaşi tip de depozit este remunerat cu 1,4%, iar în ultimul timp banca olandeză a fost destul de agresivă în a promova activitatea de retail. Totuşi, interesant este că ING Bank are o promoţie pe final de an. „Acum poţi să îţi pui fondurile noi din ING Economii într-un depozit Bonus pe 4 luni ca să se înmulţească cu o dobândă de 3% pe an. În plus, poţi retrage oricând banii fără să pierzi dobânda”, anunţă site-ul băncii.

În rest, majoritatea celorlalte bănci (Alpha Bank, Piraeus Bank, mIntesa Sanpaolo Bank, Credit Agricole, Libra Bank, OTP, Patria, Credit Europe, ProCredit şi Marfin) au dobânzi cupărinse între 2,20% şi 2,85%. Dintre băncvile mari se remarcă Banca Transilvania cu o dobândă de 2,5% pentru scadenţa la 12 luni, 3% la 24 de luni şi 3,50% pentru scadenţa depozitului peste trei ani. Dobânzile mai mari practicate de Banca Transilvania se justifică prin necesitatea de a susţine creşterea instituţiei de credit după asimilarea Bancpost, cumpărată anul acesta de banca românească.

Şi, cele mai mari dobânzi din piaţa bancară la depozitul pentru populaţie constituit pe 12 luni le oferă Banca Românească cu 3,75%. Banca Românească se află în proces de vânzare şi o dobândă avantajoasă poate cosmetiza unii indicatori financiari ai băncii. Ca ordin de mărime al randamentului în piaţă urmează Garanti Bank care oferă 4% pentru depozitele nou constituite până la 31 decembrie. Suma minimă pentru deschiderea unui astfel de depozit este de 4.000 de lei. Iar cea mai mare dobândă din piaţă o are TBI Bank dacă îţi constitui depozitul online. În acest caz, dobânda este de 4,25% pentru depozitul constituit pe 12 luni.

Potrivit ultimelor date oferite de Banca Naţională a României, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 0,3 la sută, până la 114, 801 miliarde lei. La 30 septembrie 2018, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 6,5 la sută (1,4 la sută în termeni reali) faţă de 30 septembrie 2017.

Te-ar mai putea interesa și
CFR Călători reintroduce luna viitoare trenurile spre Istanbul și Varna. Cât costă biletele
CFR Călători reintroduce luna viitoare trenurile spre Istanbul și Varna. Cât costă biletele
CFR Călători anunță reluarea circulației trenului internațional „România”, care va asigura, în perioada 12 iunie – 12 octombrie 2026, legături directe zilnice între București și......
Decizie istorică în Bulgaria. Cheltuielile militare vor creşte la 5% din PIB
Decizie istorică în Bulgaria. Cheltuielile militare vor creşte la 5% din PIB
Guvernul Bulgariei s-a arătat hotărât joi să crească cheltuielile militare de la nivelul actual de 2% din PIB la 5%, ...
Operaţiune internaţională – Poliţia din Italia a confiscat active de peste 200 mil. euro ale unui defunct şef al mafiei siciliene, cel mai căutat criminal din peninsulă în anii ’90
Operaţiune internaţională – Poliţia din Italia a confiscat active de peste 200 mil. euro ale unui defunct şef ...
Poliţia italiană a anunţat joi confiscarea unor active în valoare de peste 200 de milioane de euro aparţinând defunctului ...
Schimbare majoră la eMAG pentru toți clienții care au cardul salvat în aplicație. Ce se întâmplă chiar de astăzi
Schimbare majoră la eMAG pentru toți clienții care au cardul salvat în aplicație. Ce se întâmplă chiar de astăzi
eMAG a anunțat că schimbă de azi, 28 mai, partenerul pentru procesarea plăților online cu cardurile salvate în cont. ...