Dobre propune înfiinţarea unei Poliţii Turistice care să îi sancţioneze pe cei care intră în mare ignorând avertismentele salvamarilor

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, propune înfiinţarea unei Poliţii Turistice, care să fie desprinsă din rândul Poliţiei Locale pentru fiecare staţiune, iar structura nou apărută i-ar putea sancţiona pe turiştii care nu respectă recomandările salvamarilor de a intra în apă sau pe cele ale salvamontiştilor atunci când pot apărea probleme în zonele montane, potrivit News.ro.
Economica.net - lun, 25 sept. 2017, 15:32
Dobre propune înfiinţarea unei Poliţii Turistice care să îi sancţioneze pe cei care intră în mare ignorând avertismentele salvamarilor

El a declarat luni, la Constanţa, că trebuie avută o discuţie cu asociaţiile municipiilor, oraşelor şi comunele, dacă pot înfiinţa Poliţia Turistică.

„Cred că trebuie să vorbim cu asociaţiile respective, adică Asociaţia Municipiilor din România, Asociaţia Oraşelor din România şi Asociaţia Comunelor din România, dacă introducem Poliţia Turistică, în funcţie de bugetele pe care le au, dacă pot organiza genul acesta de Poliţie la nivelul aparatului local, adică din poliţia locală să se facă şi această chestiune poliţia turistică”, a spus ministrul Turismului, citat de News.ro.

Întrebat dacă Poliţia Turistică ar putea să le interzică turiştilor, de exemplu, să intre în apă atunci când salvamarii arborează steagul roşu, care interzice scăldatul, Mircea Titus Dobre a afirmat că ar trebui luată în calcul şi o amendă în cazul în care nu sunt respectate recomandările salvamarilor.

„În proiectul de lege există drepturi şi obligaţii la turişti. Statul vine şi instituie o cheltuială publică pentru ceea ce înseamnă activitatea de salvamar. Când este afişat steagul roşu, atunci toţi cetăţenii sunt informaţi că există un pericol pentru sănătatea şi pentru integritatea lor. În momentul în care salvamarul intervine, cred că se instituie o cheltuială suplimentară, dar lăsând la o parte cheltuială suplimentară, deja intervine partea de risc şi salvamarul poate să păţească ceva, Doamne-fereşte, şi atunci cred că trebuie să existe şi noţiunea de amendă, nu ? Avem şi drepturi, dar avem şi obligaţii în acelaşi timp”, a spus ministrul Turismului.

El a menţionat că acest lucru s-ar putea întâmpla şi în zonele montane, nu doar pe litoral, de sancţionare a turiştilor care merg în zone periculoase deşi au fost informaţi asupra pericolului la care se expun.

„Cu cei din Salvamont am tot discutat, pentru că peste tot pe unde am participat la aceste dezbateri publice, i-am avut prezenţi şi pe cei din Salvamont. Şi dânşii se gândeau la o variantă de genul acesta, mai ales în zonele unde există, cel puţin iarna, pericol de avalanşe sau mai sunt momente când apare tot felul de evenimente naturale care pot duce la alunecări de teren şi exemplele pot continua. Şi acolo să existe anumite momente în care să previi, să informezi cetăţenii să nu se ducă în zonele respective, dar dacă nu ţin cont şi intră într-o zonă de risc, atunci într-adevăr să discutăm despre o sancţiune. Nu ştiu, rămâne de văzut şi de stabilit”, a mai spus ministrul Turismului.

Mircea Titus Dobre a fost prezent luni, la Constanţa, la dezbaterea proiectului de lege a Turismului, la eveniment luând parte reprezentanţi ai autorităţilor locale şi agenţi economici din Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea şi Constanţa.

Te-ar mai putea interesa și
PNL pierde definitiv procesul cu AEP şi trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiţi în campania lui Ciucă
PNL pierde definitiv procesul cu AEP şi trebuie să restituie 14 milioane de lei, cheltuiţi în campania lui Ciucă
Partidul Naţional Liberal a pierdut definitiv procesul deschis împotriva Autorităţii Electorale Permanente (AEP) şi trebuie să restituie 14 milioane de lei către bugetul de stat, bani primiţi......
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor
Super-gardianul companiilor de stat nu mai vrea şefi interimari. Ce spune AMEPIP despre selecţia administratorilor
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) susţine obiectivul exprimat ...
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
FMI: BCE va majora cel puţin o dată rata dobânzii în acest an
Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puţin încă o dată în acest ...
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Companiile din România oferă de Crăciun mai ales coșuri și pachete cu produse alimentare, împărțite pe paliere după ...