Dobriţoiu: Suma necesară achiziţionării aeronavei pentru înalţii demnitari, 56 milioane euro

Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Corneliu Dobriţoiu (PNL), a precizat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că suma totală necesară achiziţionării în leasing a aeronavei pentru înalţii demnitari se ridică la 56 de milioane de euro, bani care vor fi viraţi MApN de către Ministerul de Finanţe.
Economica.net - mie, 18 sept. 2013, 11:02
Dobriţoiu: Suma necesară achiziţionării aeronavei pentru înalţii demnitari, 56 milioane euro

Achiziţionarea acestei aeronave este prevăzută într-o ordonanţă a Guvernului aprobată în luna august şi care se află la Comisia de apărare a Senatului.

Guvernul a autorizat Ministerul Apărării Naţionale să încheie, în anul 2013, un contract de leasing pentru achiziţionarea unei aeronave destinate exclusiv pentru zboruri speciale.

Ordonanţa Guvernului 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare a fost adoptată de Executiv în data de 27 august şi va fi dezbătută de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.

Potrivit reglementărilor în vigoare, zborurile speciale sunt zborurile ce se execută cu aeronave care au la bord preşedintele României, preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, prim-ministrul, viceprim-ministrul, miniştri sau omologii străini ai acestora aflaţi în vizită în România.

În ordonanţă se mai prevede că plata sumelor datorate conform contractului de leasing, cheltuielile aferente organizării, pregătirii şi executării zborurilor speciale, precum şi cele aferente activităţilor de întreţinere, menţinere în stare de aeronavigabilitate a aeronavei se asigură din bugetul aprobat Ministerului Apărării Naţionale.

Iniţiatorul menţionează în expunerea de motive că, în prezent, zborurile speciale se asigură cu aeronave ale unor instituţii publice sau companii aeriene, „ceea ce presupune costuri ridicate generate de activităţile de întreţinere şi menţinerea în stare de aeronavigabilitate a aeronavelor”.

Comisia raportoare pentru acest proiect este Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital, printre comisiile sesizate pentru aviz fiind şi Comisia pentru apărare.

La data adoptării ordonanţei, premierul Victor Ponta declara că Guvernul şi-a propus să achiziţioneze o aeronavă de 12 locuri pentru a fi folosită în deplasările oficiale de către preşedintele României, prim-ministru, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi miniştri.

Ponta preciza că România este singura ţară din UE care nu are aeronavă oficială, iar pentru astfel de zboruri este închiriată o aeronavă de dimensiuni mai mari de la Tarom. Ponta susţine că astfel costul deplasărilor oficiale este foarte mare, iar oricum, din această toamnă, aeronava respectivă va intra în reparaţii.

„De zece milioane – treisprezece sunt puse în buget – încercăm să avem o aeronavă de 12 locuri care să reducă costurile de deplasare ale preşedintelui, primului-ministru, preşedinţii celor două Camere şi ale miniştrilor, aşa cum au toate ţările din zonă, toate mult mai mici decât România. Ne costă mult mai mult să mergem de fiecare dată cu aeronavă închiriată”, a declarat Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu declara tot în august că şi-a anulat deplasarea la sesiunea la nivel înalt a Adunării Generale a ONU de la New York din „motive bugetare”.

„Vreau să vă spun că şi eu am anulat zborul la sesiunea plenară a ONU exact din motive bugetare, dacă cineva are o curiozitate de ce nu mai plec în Statele Unite în septembrie. Din acest motiv”, a afirmat Băsescu, la întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu ambasadorii români.

Te-ar mai putea interesa și
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație care a provocat o „panică de iarnă” în rândul traderilor de......
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate.