Doi copii, spulberaţi de o maşină

Doi fraţi, în vârstă de 10 şi 14 ani, au fost răniţi grav într-un accident care a avut loc în judeţul Buzău, după ce bicicleta pe care mergeau amândoi a fost lovită în plin de un autoturism.
Economica.net - S, 17 dec. 2011, 11:30

Cei doi copii mergeau cu bicicleta la magazinul din comuna Vadu Paşii pentru a cumpăra pâine.

Potrivit comisarului Florina Crucianu de la Biroul de Relaţii cu Presa al Poliţiei Buzău, băiatul de 14 ani conducea bicicleta, iar fratele său de 10 ani se afla pe cadru.

La schimbarea sensului de mers, copilul nu s-a asigurat, bicicleta fiind lovită în plin de un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani din Robeasca.

În urma impactului, cei doi fraţi au fost grav răniţi, fiind transportaţi iniţial la Spitalul Judeţean Buzău şi apoi transferaţi la Spitalul „Bagdasar Arseni” din Capitală.

Băiatul de 14 ani, aflat în stare mai gravă, a fost transportat la Bucureşti cu un elicopter SMURD, iar cel de zece ani cu o ambulanţă.

Potrivit medicului Andreea Meleru de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău, cei doi fraţi sunt în stare critică, având traumatisme cranio-cerebrale foarte grave.

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...