Doi din trei români au datorii. În jumătate dintre cazuri valoarea depăşeşte 5.000 de lei – Kruk

Doi din trei români au o datorie, iar în jumătate dintre cazuri aceasta depăşeşte 5.000 de lei, arată concluziile unui studiu de specialitate implementat de iVox în România şi Polonia, prezentat, luni, într-o conferinţă de presă, de Kruk România.
Economica.net - lun, 19 mai 2014, 08:48
Doi din trei români au datorii. În jumătate dintre cazuri valoarea depăşeşte 5.000 de lei -  Kruk

Cercetarea relevă faptul că mai mult de jumătate dintre români s-au declarat pesimişti în privinţa situaţiei materiale, indiferent de generaţia din care fac parte, iar două treimi dintre datornici au contractat credite din bănci.

Concret, doi din trei români au o datorie, iar în jumătate din cazuri aceasta depăşeşte 5.000 de lei. De asemenea, două treimi dintre cei care au credite au contractat datoria de la bănci, iar 20% de la rude.

Tot la situaţia datoriilor, 20,19% dintre români au declarat că au avut o datorie mai mare de 1.000 de lei în ultimii zece ani, iar 31,74% că au contractat un împrumut mai mare de 1.000 de lei, în ultimul deceniu.

Potrivit studiului, când vine vorba despre atitudinea faţă de bani, 41% dintre români declară că aceştia contează, dar numai cât să aibă un trai decent, iar 21% spun că e bine să ai cât mai mulţi bani cu putinţă şi cine nu recunoaşte acest fapt minte sau este ipocrit. Mai mult, peste o treime dintre repondenţi au menţionat că îşi doresc să aibă mai mulţi bani decât în prezent.

Întrebaţi dacă mărturiile unor persoane cu experienţă despre greutăţile financiare i-ar putea ajuta să iasă din datorii, părerile românilor sunt împărţite în mod egal, între ‘nimeni nu poate şti mai bine decât mine problemele mele’ şi că ‘da, aş putea afla nişte sfaturi utile’.

Conform cercetării, aproape 60% dintre cei chestionaţi spun că părinţii lor aveau mai puţine datorii, în timp ce 40% dintre aceştia au menţionat că generaţia părinţilor lor era mai puţin interesată de latura materială. Doar 30% dintre români au indicat că preocuparea faţă de bani era aceeaşi.

Deşi două treimi dintre repondenţi au declarat că, odată ajunşi datornici, ar căuta de la bun început o modalitate de ieşire, fără a se implica emoţional, când au fost întrebaţi în detaliu ce emoţii le-ar trezi ideea unei restanţe, cei mai mulţi au răspuns că ar simţi o presiune.

Pe segmente de vârstă, persoanele de peste 55 de ani resimt cele mai multe emoţii negative. Astfel, în faţa unei datorii, aproape jumătate dintre aceştia s-ar simţi frustraţi, ruşinaţi şi ar avea o stare de neajutorare şi de anxietate. În schimb, doar un sfert dintre românii sub 55 de ani ar trece prin stările enumerate mai sus dacă s-ar vedea în faţa unei datorii.

Studiul citat arată că emoţiile trăite mai intens de către persoanele de sub 55 de ani în faţa unei datorii comparativ cu cele de peste 55 de ani sunt furie (12% versus 8%) şi calm/indiferenţă (18% versus 3%).

În schimb, ieşirea din datorii i-ar determina pe români să se simtă eliberaţi de presiune (75% – sub 55 de ani; 80% – peste 55 de ani). De remarcat că, odată scăpaţi de datorii, persoanele sub 55 de ani s-ar simţi mult mai ‘obosite’ (35%), comparativ cu cele de peste 55 de ani (23%).

Cercetarea realizată în România şi Polonia la solicitarea Kruk a fost implementată de iVox şi coordonată de antropologul Vintilă Mihăilescu.

În România, studiul a fost realizat online, în perioada 1 – 12 mai 2014, pe un număr total de 4.980 de repondenţi.

Datele oficiale ale Kruk România arată că, în 2013, cifra de afaceri a companiei a crescut cu 291% (o rată anuală compusă de creştere de 31%), iar profitul net cu 486% (o rată anuală compusă de creştere de 42%), faţă de anul 2008.

În luna februarie 2013, compania Kruk International şi-a schimbat denumirea în Kruk România.

Compania a fost înfiinţată în anul 2007 de Grupul Kruk, liderul pieţei de management al creanţelor comerciale din Polonia. Compania este specializată în managementul integrat al creanţelor, având clienţi atât din sectorul financiar, cât şi companii de servicii.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Transilvania a atras o sumă uriașă de pe piețele internaționale, în urma celei mai mari emisiuni de obligațiuni din Europa Centrală și de Est
Banca Transilvania a atras o sumă uriașă de pe piețele internaționale, în urma celei mai mari emisiuni de obligațiuni ...
Banca Transilvania anunță investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București că a atras 1 miliard de euro de pe piețele internaționale, printr-o emisiune de obligațiuni suprascrisa......
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că urmează vremuri grele pentru economia globală, dacă războiul din Orientul Mijlociu nu se oprește
Șefa FMI Kristalina Georgieva avertizează că urmează vremuri grele pentru economia globală, dacă războiul din Orientul ...
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat miercuri că urmează vremuri ...
Ministerele Energiei și Finanțelor caută un lider de consorțiu pentru implementarea proiectului Black Sea AI Gigafactory
Ministerele Energiei și Finanțelor caută un lider de consorțiu pentru implementarea proiectului Black Sea AI Gigafactory
Ministerele Energiei şi Finanţelor au lansat procedura de preselectare a unui lider de consorţiu în vederea implementării ...
Armata Germană va cumpăra drone de 300 de milioane de euro de la Rheinmetall
Armata Germană va cumpăra drone de 300 de milioane de euro de la Rheinmetall
Concernul german de armament Rheinmetall a primit miercuri o comandă de drone de luptă pentru Armata Germană, care vor ...