Doi miniştri brazilieni din Paradise Papers neagă implicarea. Deţinătorul Burger King şi InBev recunoaşte că e rezident al paradisurilor fiscale

Miniştrii brazilieni ai Economiei Henrique Meirelles şi Agriculturii Blairo Maggi au negat luni orice neregulă, după ce numele le-au fost legate de societăţi offshore în paradisuri fiscale în dezvăluirile "Paradise Papers", relatează AFP, preluată de News.ro.
Economica.net - lun, 06 nov. 2017, 20:38
Doi miniştri brazilieni din Paradise Papers neagă implicarea. Deţinătorul Burger King şi InBev recunoaşte că e rezident al paradisurilor fiscale

Amândoi sunt citaţi de site-ul Poder360, instituţia de presă braziliană care a participat la dezvăluirile Consorţiului Internaţional al Jurnaliştilor (ICIJ) ce au la bază divulgarea a 13,5 milioane de documente financiare, potrivit News.ro.

Considerat unul dintre candidaţii credibili în alegerile prezidenţiale din 2018, ministrul Economiei Henrique Meirelles a recunoscut că are legături cu Sabedoria Foundation, cu sediul în Bermude, din 2002.

Ministerul său a afirmat într-un comunicat că această fundaţie era o ”structură filantropică” menită să primească ”o parte din moştenirea” lui Meirelles, care să fie ulterior vărsată, după moartea sa, ”unor activităţi caritative legate de educaţie în Brazilia”.

Instituţia dă asigurări totodată că cei 10.000 de dolari vărsaţi în vederea înfiinţării societăţii au fost declaraţi la fisc şi că fundaţia a rămas de atunci ”inactivă şi aşa va rămâne până la moartea domnului Meirelles”.

Ministerul spune că această fundaţie a fost înfiinţată în străinătate întrucât Meirelles trăia la acea vreme în Statele Unite, după care a devenit preşedintele Băncii centrale braziliene, în perioada 2003-2010.

Ministrul Agriculturii Blairo Maggi a declarat, la rândul său, citat într-un comunicat, că ”nu este beneficiarul direct” al societăţii Amaggi Louis Dreyfus Zen-Noh International Ltda”, menţionată în „Paradise Papers”.

Această societate, cu sediul în Insulele Caiman, este filiala unei joint-venture între Amaggi – o întreprindere agoralimentară care aparţine familiei ministrului – şi grupul francez Louis Dreyfus Commodities.

Grupul Amaggi  a explicat că acţionarii săi ”primesc dividende de la filiala străină în mod indirect” şi în mod ”perfect legal” din perspectiva legislaţiei Braziliei şi Insulelor Caiman.

Site-ul Poder360 a dezvăluit, de asemenea, că cel mai bogat om din Brazilia, Jorge Paulo Lemann – care deţine controlul asupra Burger King şi gigantului în domeniul berii InBev – are legătură cu 20 de societăţi cu sedii în paradisuri fiscale.

Într-un comunicat trimis acestui site, Lemann afirmă că a decis să nu mai fie rezident fiscal al Braziliei, din cauza ”expansiunii afacerilor sale”.

Ancheta „Paradise Papers” scoate la lumină circuite la care au recurs persoane bogate şi multinaţionale cu scopul de a-şi muta fondurile în ţări care nu au deloc impozite sau au impozite mici.

Este vorba despre o practică ce speculează lacume în reglementări, dar care în sine nu este ilegală.

Te-ar mai putea interesa și
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Oana Gheorghiu: Discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor e una necesară acum, nu peste ani
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu susţine că discuţia despre limitarea mandatelor la conducerea serviciilor este una necesară acum, nu peste ani. ...
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ce noul guvern a refuzat să cumpere un proiect imobiliar
Milionarul din Harghita, care are una dintre cele mai mari companii de construcții din Ungaria, a cerut falimentul după ...
Attila Balázs, propritarul unui dintre cei mai mari constructori din Ungaria și unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri ...
Trump promite un ordin legal pentru a desfiinţa „monopolul urât” din procesarea alimentelor
Trump promite un ordin legal pentru a desfiinţa „monopolul urât” din procesarea alimentelor
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că pregăteşte un ordin legal care să le ofere fermierilor şi crescătorilor ...
Un colier din diamante şi peste 600 de pietre preţioase a fost furat dintr-un muzeu din Viena
Un colier din diamante şi peste 600 de pietre preţioase a fost furat dintr-un muzeu din Viena
Un colier Van Cleef & Arpels, realizat din diamante montate pe platină, având peste 200 de carate şi compus din 673 de ...