Dacă Eximbank cumpără Banca Românească, se va sparge în două bănci: una de garanţii şi alta comercială

Dacă va ieşi câştigătoare şi va cumpăra Banca Româneaască, Eximbank se va sparge în două: o bancă de garanţii, cu activităţi doar în contul statului şi o bancă comercială pură, bazată pe infrastructura şi activele Băncii Româneşti. Dacă în primul caz, preşedinte va rămâne actualul preşedinte al Eximbank, Traian Halalai, în cel de-al doilea caz, preşedinte va fi actualul vicepreşedinte al băncii, Paul Ichim, cel care se ocupă dealtfel şi cu redactarea proiectelor legislative care să permită băncii de stat o astfel de scindare. Reprezentanţii băncii au refuzat să comenteze.
Gabriela Ţinteanu - mar, 11 dec. 2018, 21:00
Dacă Eximbank cumpără Banca Românească, se va sparge în două bănci: una de garanţii şi alta comercială

La sfârşitul săptămânii trecute, după două săptămâni de amânare, doar două oferte financiare de cumpărare au fost depuse în etapa finală de vânzare a Băncii Româneşti, respectiv cea a Eximbank şi a fondului de investiţii J.C. Flowers, italienii de la Intesa renunţând pe ultima sută de metri.

La ofertele indicative de la începutul lunii noiembrie, Eximbank era pe primul loc, Intesa pe locul doi, iar fondul de investiţii J.C. Flowers pe locul trei. Din informaţiile existente în piaţă, fondul american de investiţii, chiar dacă îşi doreşte o poziţie solidă în zonă, nu este dispus să ofere un discount mai mare de 40% faţă de preţul de piaţă al băncii greceşti. În primul trimestru al anului în curs preţul de achiziţie vehiculat pentru Banca Românească era cuprins întrtre 40 şi 60 de milioane de euro, la care se mai adăuga datoria de 550 de milioane de euro pe care Banca Românească o are de plătit către acţionarul său elen National Bank of Greece SA (NBG).

Statul român şi Banca Naţională, susţin însă că avem nevoie de bănci româneşti de stat, că ceea ce avem acum nu este suficient. Pornită la drum ca agenție de export – instituție care finanțează comerțul realizat de companiile naționale implicate în activități internaționale – EximBank și-a lărgit în timp obiectul de activitate astfel încât, în prezent, banca poate sprijini prin instrumentele sale financiare – axate pe trei direcții de acțiune: finanțare, garantare, asigurare – orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacții internaționale, ori se adresează numai pieței interne.

După ce două proiecte legislative au gândit transformarea Eximbank în bancă de dezvoltare, pretenţiile fostei agenţii de export au crescut. După ce a fost gândită transformarea Eximbank în bancă de investiţii şi dezvoltare, după ce s-a dorit achiziţia doar a licenţei Băncii Româneşti şi transformarea instituţiei bancare într-una comercială cu abilităţi de a se adresa şi persoanelor fizice, nu doar celor juridice ca până acum, acţionarul majoritar al Eximbank a decis că cel mai bine ar fi să împartă banca în două.

Mai exact, dacă Eximbank va reuşi să cumpere Banca Românească (ceea ce nu pare deloc improbabil în condiţiile actuale), banca de stat se va împărţi în două entităţi juridice distincte: una care se va ocupa de garanţii şi va lucra în contul statului, şi care va fi condusă de actualul preşedinte al băncii, Traian Halalai, şi o altă bancă, cu o personalitate juridică distinctă, bazată pe infrastructura Băncii Româneşti, şi care va fi condusă de actualul vicepreşedinte al băncii, Paul Ichim.

Întrebată despre motivul care stă la baza intenţiei de achiziţie a Băncii Româneşti şi posibilitatea împărţirii în două a băncii de stat, oficialii Eximbank au spus doar „no comment!”

Eximbank a este obiectul a două proiecte legislative care doresc transformarea băncii în Banca Română de Dezvoltare. Unul dintre ele îl are ca autor pe actualul ministru al Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici. Acesta argumenta atunci necesitatea diversificării activității Eximbank, prin promovarea politicilor guvernamentale de investiții în domenii prioritare, și în special în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii.

Celalalt proiect de lege stabilește înființarea Băncii de Deazvoltare a României – S.A., cu un capital de stat inițial de 1 miliard de lei. Scopul acestei bănci se suprapune în mare parte cu obiectivele menționate în primul proiect, respectiv asigurarea finanțării proiectelor de infrastructură sau dezvoltare regională, dar și pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii.

EximBank este o instituţie specializată care are ca acţionar majoritar statul şi se implică activ de peste 25 de ani în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale financiare specifice sunt dedicate exclusiv segmentului corporate şi pot fi accesate în condiţii avantajoase de orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacţii internaţionale, ori se adresează numai pieţei interne.

EximBank şi-a întărit poziţia pe piaţa bancară reuşind să urce în topul băncilor din 2017 până pe locul 15, cu active de 5,5 miliarde lei şi o cotă de piaţă de 1,3% la sfârşitul anului 2017, conform Raportului Anual al BNR. Banca Românească se situa la finalul anului 2017 pe locul 14 în sistem, cu active de 6,2 mld. lei (1,3 mld. euro) şi cu o cotă de piaţă de 1,46%.

Te-ar mai putea interesa și
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Top constructori autostrăzi: Coni, Pizzarotti și UMB au avut cele mai mari progrese în martie
Cele mai mari progrese pe șantierele de autostrăzi au fost înregistrate în martie pe primele două loturi ale A7 Ploiești - Buzău, potrivit raportărilor lunare oficiale. Alături de Coni și......
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Fintech-ul Ecofinance România raportează o creștere a portofoliului de 40% în 2023
Ecofinance, o companie de tehnologie financiară care operează sub marca de consum CreditPrime în România, a înregistrat ...
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții guvernamentale americane
Washingtonul impune noi sancțiuni împotriva Iranului, ca urmare a unor atacuri cibernetice lansate împotriva unor instituții ...
Statele Unite au anunţat marţi o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului care vizează "două companii şi patru ...
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Greta Thunberg va ajunge din nou în fața unei instanțe din Suedia, pentru că a refuzat să respecte un ordin al poliției
Activista pentru climă Greta Thunberg va fi trimisă din nou în judecată pentru că nu a respectat un ordin al Poliţiei ...