1EUR = 4.8737 RON | Bucureşti -1 º

News

Doi şefi din ADS şi preşedintele Agrostar, urmăriţi penal pentru fapte de corupţie

Şeful Direcţiei strategie, managementul datelor şi activităţilor din ADS, Vincenţiu Relu Lucian Cuc, preşedintele Agrostar, Ştefan Niculae, şi alte şase persoane, între care o alta cu funcţie de conducere din ADS, sunt urmărite penal pentru fapte de corupţie, informează DNA.

01 noi, 2013 | Mediafax

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) precizează că directorul Cuc este urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu în formă continuată, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, iar Ştefan Niculae, pentru asociere în vederea săvârşirii unei infracţiuni de şantaj.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi, pentru asociere în vederea săvârşirii unei infracţiuni de şantaj şi complicitate la şantaj, Ilie Cristian Sandu, Ştefăniţă Dragoş Gheorghiu, Ioan Florin Todea, Alexandru Bolla şi Bogdan Rădulescu.

De asemenea, DNA informează că s-a dispus începerea urmăririi penală şi faţă de o altă persoană cu funcţie de conducere din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), însă numele acesteia nu este făcut public.

Potrivit DNA, celor şapte învinuţi nominalizaţi li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile.

"În cursul zilei de 01.11.2013 au fost efectuate mai multe percheziţii. În acest moment, nu se pot comunica alte date, pentru a nu periclita desfăşurarea anchetei", mai precizează DNA.

Procurorii DNA au făcut, vineri, percheziţii la Ministerul Agriculturii, Agenţia Domeniilor Statului şi Federaţia Sindicală Agrostar, de unde au ridicat mai multe documente, în cadrul unei anchete vizând fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare.

Sursele citate au precizat că procurorii anticorupţie au ridicat de la sediile Ministerului Agriculturii, ADS şi Agrostar mai multe documente, care vor fi analizate în cadrul unui dosar penal deschis recent.

În urma percheziţiilor nu au fost luate şi măsuri preventive în cazul unor persoane care ar fi în atenţia anchetatorilor în acest dosar, au mai spus sursele citate.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat vineri, după percheziţii, că o angajată din ADS a reclamat nereguli privind achiziţii de servicii de mentenanţă pentru xerox, de pază şi de telefonie.

Constantin a precizat că, în timpul percheziţiilor care au fost făcute vineri de ofiţeri DGA într-un dosar al DNA, activitatea Ministerului Agriculturii nu a fost perturbată.

Ministrul Agriculturii a subliniat că nicio persoană din instituţia pe care o conduce nu este vizată şi nu a fost citată să dea declaraţii la DNA, el precizând că în atenţia anchetatorilor ar fi persoane din ADS.

"Niciun angajat din Ministerul Agriculturii nu a fost citat ca învinuit sau martor, în acest moment. Este posibil să fie chemate ulterior unele persoane să dea declaraţii, dar nu în acest moment", a spus el.

Daniel Constantin a mai precizat că o angajată din ADS a sesizat Ministerul Agriculturii privind anumite probleme la achiziţii pentru sediul central al ADS, iar Corpul de control a făcut verificări şi a constatat că sunt nereguli.

Ministrul a precizat că achiziţiile reclamate au vizat servicii de mentenanţă pentru xerox, de pază şi de telefonie, fiind semnalat totodată faptul că se foloseşte motorină pentru două maşini care nu mai sunt în uz.

"Din ce mi-am dat seama, sunt vizate două note de control, în urma unei sesizări pe care o doamnă din cadrul ADS a făcut-o cu privire la conducerea ADS. Doamna respectivă sesiza conducerea ministerului vizavi de faptul că s-au făcut anumite abuzuri (...) Este vorba, în primul rând, de achiziţii de servicii de mentenanţă pentru xerox, este vorba de faptul că la două maşini care nu mai sunt în uz se pare că se folosea cota de carburant, servicii de pază şi servicii de telefonie", a spus Constantin.

Întrebat care a fost concluzia Corpului de control după verificările la ADS, ministrul Agriculturii a spus că nu poate să facă aceste precizări, întrucât "notele" nu mai sunt în instituţie.

Daniel Constantin a mai spus că percheziţiile de vineri au vizat, în acest context, şi biroul şefului Corpului de control, de unde au fost ridicate "două note de control".

În privinţa percheziţiilor făcute de anchetatori, ministrul Agriculturii a spus că au fost sigilate biroul preşedintelui ADS şi cel al unui director al instituţiei, de unde au fost ridicate documente privind achiziţii publice.

Pe de altă parte, Constantin a precizat că, în urma verificărilor la ADS, Corpul de control al Ministerului Agriculturii a identificat probleme manageriale, astfel că, în 23 septembrie, a luat decizia de a-l demite pe preşedintele agenţiei, Dan Lucian Ştefan Mogoş.

Ministrul Agriculturii a mai spus că decizia de a-l demite pe şeful ADS nu a putut fi pusă în aplicare până acum întrucât acesta a fost în concediu medical până vineri.

Loading...

CELE MAI NOI ȘTIRI

CELE MAI NOI ȘTIRI

OPINII ECONOMICA.NET

NOOBZ.RO

NSTRAVEL.RO

CAPITAL.RO