Dolarul se aşază din nou pe drumul creşterii – Saxo Bank

Dolarul SUA se aşază din nou pe drumul creşterii, deoarece Rezerva Federală nu este îngrijorată de riscurile pentru stabilitatea financiară provocate de piaţa de bonduri junk, iar prăbuşirea fondului Third Avenue este o situaţie unică, se sugerează în răspunsul dat de Janet Yellen, preşedinta Fed, în cadrul conferinţei de presă prilejuite de Întâlnirea Comitetului Federal pentru Piaţă Liberă (FOMC).
Economica.net - J, 17 dec. 2015, 12:02
Dolarul se aşază din nou pe drumul creşterii - Saxo Bank

Potrivit unei analize realizate de John J Hardy, Head of FX Strategy, şi remisă de Saxo Bank, întâlnirea FOMC a fost într-un ton mai apropiat de ‘porumbei’ decât de ‘şoimi’, în sensul în care creşterea dobânzii a fost relativ mică, evitând inhibiţia apetitului de risc.

‘În cadrul conferinţei de presă, dolarul s-a aşezat mai temeinic pe cursul de creştere după ce preşedinta Fed, Janet Yellen, a răspuns unei întrebări legate de piaţa de titluri junk. A fost, în mod evident, foarte bine pregătită pentru această întrebare, mai ales că am asistat recent la dizolvarea fondului de titluri Third Avenue. Răspunsul ei a sugerat că Rezerva Federală nu este îngrijorată de riscurile pentru stabilitatea financiară provocate de piaţa de bonduri junk şi că prăbuşirea fondului Third Avenue este o situaţie unică. Această manifestare de încredere aşează creşterea dolarului SUA înapoi pe drumul creşterii. Dacă va suna la fel cum a sunat, cândva, în cazul lui Bernanke care a spus că ^riscurile sub-prime sunt sub control^ rămâne de văzut’, se arată în analiză.

Potrivit analizei, limbajul economic din cadrul declaraţiei, în special cel legat de locurile de muncă, a fost foarte pozitiv, scrie Agerpres.

‘Fed a eliminat propoziţia în care nota că monitorizează evoluţiile globale – un semnal important că nu îi mai pasă de devalorizarea CNY, deocamdată, sau pur şi simplu transmite mesajul că se concentrează pe economia internă. Ajustările proiecţiilor economice au fost mult prea mici pentru a fi luate în seamă (tendinţa centrală de şomaj a fost scăzută cu 0,1%, iar inflaţia pe 2016 a fost ajustată în minus cu 0,1%), dar împărţirea în patru etape a creşterii dobânzii nu a reuşit să ^păcălească^ analiştii în ceea ce priveşte acţiunea fermă a Rezervei Federale, iar piaţa abia reuşise să absoarbă cam două etape şi jumătate azi dimineaţă. Prognoza medie pe 2017 a fost doar un pic ajustată în jos, deci irelevant’, se mai spune în analiză.

Declaraţia FOMC menţionează explicit că nu va mai reinvesti securităţile care au atins maturitatea, ‘până când nivelul dobânzii la fondurile Fed nu se vor fi normalizat’.

‘Una peste alta, am asistat la discursul care sprijină dolarul în cel mai optimist mod cu putinţă, deşi parcursul de aici înainte nu e în întregime clar, pentru că trebuie să luăm în calcul şi politica Băncii Centrale Europene care, prin recenta sa reuniune, a generat sell-off-uri semnificative. Sau poate că sunt doar mişcări ale investitorilor din piaţă care vor să ^repare^ ceea ce au făcut greşit la începutul lunii, după ce au primit aceste semnale de la Fed’, se precizează în document.

Saxo Bank este specialistul în investiţii şi în tranzacţionare online multi-asset, oferind investitorilor privaţi şi clienţilor instituţionali un set complet de instrumente pentru strategiile de tranzacţionare şi investiţii.

Saxo oferă, de asemenea, servicii bancare tradiţionale prin Saxo Privatbank, în anumite pieţe. Fondată în 1992 şi având sediul central în Copenhaga, Saxo are 1.500 de angajaţi în cele 25 de reprezentanţe de pe cinci continente.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank – Pachet special pentru copii şi adolescenţi: Smart Junior
CEC Bank – Pachet special pentru copii şi adolescenţi: Smart Junior
CEC Bank anunţă Pachetul Smart Junior – o soluție completă de cont, card și aplicație bancară destinată copiilor și adolescenților, disponibilă 100% online, cu ghidare pas cu pas pentru......
Cutremur la eMAG: Scădere bruscă a afacerilor și pierderi aproape duble în 2025
Cutremur la eMAG: Scădere bruscă a afacerilor și pierderi aproape duble în 2025
Dante International, compania ce include eMAG România, cel mai mare retailer online din țară, diviziile eMAG Ungaria și ...
Românii nu vor premier independent şi sunt de acord cu alegeri anticipate. Ce crede populaţia despre relațiile cu UE şi SUA – sondaj Avangarde
Românii nu vor premier independent şi sunt de acord cu alegeri anticipate. Ce crede populaţia despre relațiile cu UE ...
Peste jumătate dintre români consideră că desemnarea unui premier independent care să conducă un guvern format din ...
Haos pe aeroporturi – Anunțul Wizz Air după ce noul sistem biometric din UE a provocat cozi imense la controalele paşapoartelor
Haos pe aeroporturi – Anunțul Wizz Air după ce noul sistem biometric din UE a provocat cozi imense la controalele ...
Probleme mari pe mai multe aeroporturi din Uniunea Europeană provocate de implementarea sistemului european Entry/Exit System ...