Dominique Strauss-Kahn va acorda consultanţă economică guvernului Serbiei

Fostul director general al FMI Dominique Strauss-Kahn va acorda consultanţă guvernului Serbiei, el promiţând să facă tot posibilul pentru a scoate din criză o economie muribundă, dar fără să anticipeze o redresare miraculoasă, relatează AFP.
Economica.net - mar, 17 sept. 2013, 16:07
Dominique Strauss-Kahn va acorda consultanţă economică guvernului Serbiei

Strauss-Kahn a descris, alături de vicepremierul Aleksandar Vucic, un tablou sumbru al situaţiei economice din Serbia.

„Există probleme reale, dar cred că este posibil să găsim soluţii”, a declarat Strauss-Kahn, precizând că a intrat în legătură cu guvernul sârb prin intermediul preşedintelui băncii franceze de investiţii Arjil, Wladimir Moloff, care are un contract cu autorităţile de la Belgrad şi care l-a invitat „să vină în echipă”.

Fostul om politic francez nu a menţionat ce soluţii are în vedere pe termen scurt.

„Nu dispun de toate cifrele de care am nevoie. Împreună cu guvernul, vom intra în toate detaliile înainte de a propune măsuri”, a spus Strauss-Kahn, care crede că sarcina cea mai dificilă va reveni guvernului, întrucât este mai uşor să dai sfaturi decât să le aplici.

El a precizat că în primele trei luni de colaborare nu va fi remunerat.

Întrebat dacă problemele cu justiţia ale lui Strauss-Kahn pot leza imaginea guvernului, Vocic a subliniat că îl interesează numai competenţele acestuia în domeniul economic.

Strauss-Kahn a demisionat de la şefia FMI în 2011, după ce a fost acuzat de viol de către o cameristă a unui hotel din New York. În Franţa, el este judecat pentru proxenetism în circumstanţe agravante.

La sfârşitul lunii iulie, Strauss-Kahn a afirmat la televiziunea Rossia 24 că politica este pentru el de domeniul trecutului şi că se concentrează pe activităţi de consultanţă.

Fostul şef al FMI a fost numit în iulie membru în consiliile de supraveghere a două instituţii financiare de stat din Rusia, Fondul rus de investiţii directe şi Banca rusă de dezvoltare a regiunilor, controlată de grupul petrolier Rosneft.

Economia sârbă s-a contractat cu 1,7% în 2012, şomajul a atins 24%, iar datoria publică depăşeşte 60% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...