Donald Trump neagă că ar fi dezvăluit informații secrete despre submarinele nucleare americane miliardarului australian Anthony Pratt

Fostul președinte Donald Trump a negat vineri că a împărtăşit informaţii clasificate despre submarinele nucleare americane cu un om de afaceri australian la scurt timp după plecarea sa de la Casa Albă, respingând dezvăluirile din mai multe media, scrie AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 07 oct. 2023, 10:05
Donald Trump neagă că ar fi dezvăluit informații secrete despre submarinele nucleare americane miliardarului australian Anthony Pratt

Potrivit ABC News şi New York Times, scena a avut loc în aprilie 2021 la reşedinţa fostului preşedinte de la Mar-a-Lago din Florida, club din care face parte şi australianul Anthony Pratt.

Acest miliardar, care conduce una dintre cele mai mari companii de ambalaje din carton din lume, a împărtăşit ulterior informaţiile cu alte zeci de persoane: cel puţin 45, potrivit ABC News, printre care angajaţi ai companiei sale, jurnalişti şi responsabili australieni, inclusiv foşti prim-miniştri.

Conform celor două instituţii media, Pratt a fost interogat pe această temă de anchetatorii federali care lucrează la dosarul presupusei gestionări neglijente de către Donald Trump a zeci de documente clasificate după plecarea sa de la Casa Albă, pentru care fostul preşedinte va fi judecat în mai 2024 în Florida.

Fostul preşedinte american a calificat aceste dezvăluiri ca fiind „ridicole”.

„Aceste poveşti false sunt transmise de procurori corupţi care încearcă să interfereze cu alegerile prezidenţiale din 2024”, a acuzat el, fără probe.

Potrivit aceloraşi surse, discuţiile lui Trump cu omul de afaceri ar putea pune în pericol flota nucleară americană.

Fostul preşedinte, care i-a spus interlocutorului său că Australia ar trebui să cumpere submarine americane, a dezvăluit numărul de focoase nucleare pe care aceste dispozitive le transportă în vremuri normale şi cât de aproape se pot apropia ele de submarinele ruseşti fără a fi detectate, potrivit celor două media.

ABC News relatează că, în cursul audierilor sale de către anchetatorii federali, Anthony Pratt a spus că nu ştie dacă Trump era serios ori se lăuda, dar că anchetatorii i-au cerut să nu repete informaţiile, indicând că ar putea fi prea sensibile pentru a fi transmise în public.

Te-ar mai putea interesa și
Realitatea climatică arată necesitatea unor investiţii masive în infrastructură hidrotehnică – AEI
Realitatea climatică arată necesitatea unor investiţii masive în infrastructură hidrotehnică – AEI
Realitatea climatică arată necesitatea unor investiţii masive în infrastructura hidrotehnică deşi mesajele publice oscilează între minimizarea investiţiilor şi declararea lor drept......
Iniţiativă legislativă în sprijinul antreprenorilor care depăşesc plafonul de TVA
Iniţiativă legislativă în sprijinul antreprenorilor care depăşesc plafonul de TVA
Doi senatori USR au depus o iniţiativă legislativă în sprijinul antreprenorilor care depăşesc plafonul de TVA şi cărora ...
Sondaj CURS: 75% dintre bucureşteni consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită
Sondaj CURS: 75% dintre bucureşteni consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită
Percepţia bucureştenilor privind direcţia generală a ţării este preponderent negativă, trei sferturi fiind de părere ...
Ungaria va bloca cel de-al 20-lea pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei
Ungaria va bloca cel de-al 20-lea pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei
Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a anunţat duminică decizia ţării sale de a bloca adoptarea de către Uniunea ...