Donald Trump nu are programată nicio discuţie viitoare cu preşedintele Vladimir Putin

Echipa de tranziţie a anunţat că preşedintele-ales Donald Trump nu are planuri imediate pentru a discuta cu Vladimir Putin despre decizia luată de administraţia americană privind expulzarea a 35 de diplomaţ ruşi din Statele Unite. Preşedintele Obama a decis expulzarea diplomaţilor ruşi ca răspuns faţă de campania de intimidare şi hărţuire a diplomaţilor americani din Rusia, însă liderul rus a refuzat să adopte o măsură similară, scrie Reuters.
Economica.net - vin, 30 dec. 2016, 17:49
Donald Trump nu are programată nicio discuţie viitoare cu preşedintele Vladimir Putin

”Nu avem nimic programat ăn acest moment. Acum, prioritatea pentru preşedintele-ales constă în a primi săptămâna viitoare informaţi suplimentare de la comunitatea serviciilor secrete”, a declarat purtătorul de cuvânt Sean Spicer.

 

Preşedintele Barack Obama a impus sancţiuni împotriva a şase cetăţeni şi cinci entităţi ruse, inclusiv două agenţii de informaţii ale Kremlinului. Aceste sancţiuni vizează îngheţarea activelor financiare deţinute pe teritoriul Statelor Unite, ca reacţie la atacurile cibernetice orchestrate în timpul campaniei electorale de către Moscova.

De asemenea, alţi 35 de diplomaţi ruşi au primit ordin de expulzare din partea Washingtonului şi au la dispoziţie 72 de ore pentru a părăsi SUA. Aceste expulzări reprezintă o replică faţă de campania de intimidare şi hărţuire a diplomaţilor americani din Rusia.

Kremlinul a reacţionat imediat faţă de noile sancţiuni şi expulzări, iar purtătorul de cuvânt Dimitri Peskov a precizat că vor exista măsuri ”adecvate” şi un ”răspuns în oglindă” din partea preşedintelui Vladimir Putin.

De regulă, există măsuri reciproce privind expulzarea unor diplomaţi. Administraţia George W Bush a expulzat în 2001 un număr de 51 de diplomaţi ruşi, acuzaţi de acţiuni de spionaj în Statele Unite. Rusia a răspuns prin emiterea unui ordin de expulzare pentru 50 de reprezentanţi diplomatici ai Statelor Unite.

Însă, Vladimir Putin a anunţat că nu va expulza niciun diplomat american, în ciuda unei recomandări primite în acest sens de la ministrul Serghei Lavrov. Acesta a propus ca 31 de diplomaţi americani să fie expulzaţi din cadrul Ambasadei Statelor Unite de la Moscova, iar alţi patru diplomaţi expulzaţi ar lucra la Consulatul Statelor Unite din Sankt Petersburg.

Serviciile secrete americane susţin că hackerii ruşi guvernamentali au orchestrat mai multe atacuri cibernetice împotriva Comitetului Naţional Democrat şi a campaniei democratei Hillary Clinton într-o încercare de a înclina balanţa electorală spre republicanul Donald Trump, care a demostrat în timpul campaniei o atitudine mai favorabilă Rusiei.

Însă, Lavrov a declarat că toate acuzaţiile de implicare în procesul electoral american sunt lipsite de orice bază reală.

De asemenea, există teama că sancţiunile impuse de preşedintele Barack Obama ar putea să fie anulate de Donald Trump. Miliardarul republican a negat anterior existenţa unor atacuri cibernetice orchestrate de către Moscova, susţinând că este vorba de o campanie a susţinătorilor democratei Hillary Clinton.

Republicanul a mers atât de departe încât să declare că nu s-a discutat anterior de ziua alegerilor de atacurile cibernetice orchestrate de către hackerii ruşi, deşi acestea au apărut în presa americană încă din iulie 2016.

 
Te-ar mai putea interesa și
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă pentru a lua o decizie finală în privinţa votului în Parlament la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu....
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...