Donald Tusk: Dacă UE nu stăpâneşte în cel mult două luni criza migraţiei, spaţiul Schengen se va prăbuşi

Uniunea Europeană are la dispoziţie 'numai două luni' pentru a pune criza migraţiei sub control, în caz contrar spaţiul de liberă circulaţie Schengen se va prăbuşi, iar blocul comunitar ar putea eşua ca proiect politic, a declarat marţi în faţa Parlamentului European (PE) preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, transmit agenţiile Reuters şi EFE, preluate de Agerpres.
Economica.net - mar, 19 ian. 2016, 16:13
Donald Tusk: Dacă UE nu stăpâneşte în cel mult două luni criza migraţiei, spaţiul Schengen se va prăbuşi

‘Consiliul European din luna martie va fi termenul limită pentru a vedea dacă strategia funcţionează. Dacă nu, consecinţele vor fi grave, cum ar fi colapsul spaţiului Schengen’, a avertizat Tusk în timpul unei dezbateri în plenul PE în cadrul căreia au fost examinate concluziile summitului european din luna decembrie.

În intervenţia sa, preşedintele Consiliului European a cerut statelor membre ale UE să aplice strategia convenită la acel summit.

El a estimat de asemenea că UE va ‘eşua ca proiect politic’ dacă blocul comunitar nu va reuşi să exercite un control corespunzător la frontierele sale externe.

Principalele elemente ale strategiei la care a făcut referire Tursk sunt consolidarea controlului la frontierele externe ale UE şi grăbirea creării centrelor hotspot în Grecia şi Italia, unde migranţii vor fi separaţi în imigranţi economici, care ar trebui repatriaţi, şi refugiaţi care vor fi împărţiţi între statele UE prin sistemul cotelor obligatorii.

Prezent şi el la dezbaterea din PE, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a vorbit din nou despre ‘solidaritatea’ între statele UE, cărora le-a cerut să fie unite pentru a gestiona eficient fluxurile de migranţi extracomunitari ce continuă să ajungă în număr mare în Europa în pofida iernii. ‘Dacă avem o frontieră comună trebuie să o gestionăm împreună. Generaţia Erasmus şi Internet nu cunoaşte frontiere’, a spus Juncker.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...