Donald Tusk: Summit extraordinar al UE pe tema migraţiei la 23 septembrie

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a anunţat joi convocarea unui summit extraordinar al şefilor de stat şi de guvern pentru miercuri, 23 septembrie, 'pentru a discuta despre gestionarea crizei refugiaţilor', relatează DPA, Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Economica.net - J, 17 sept. 2015, 13:37
Donald Tusk: Summit extraordinar al UE pe tema migraţiei la 23 septembrie

Solicitat de Germania şi Austria, summitul va avea loc miercuri, începând cu ora locală 18.00 (16.00 GMT), a scris Tusk într-o postare pe Twitter.

Miniştrii de interne din statele UE nu au reuşit să ajungă la un acord luni asupra schemei de redistribuire a 120.000 de refugiaţi propusă de Comisia Europeană, aceştia urmând să se reunească şi ei marţi, 22 septembrie, în preziua noului summit extraordinar la nivel de şefi de stat şi de guvern, pentru a discuta din nou.

Donald Tusk anunţase în prealabil că va lua joi o decizie în privinţa convocării unui summit extraordinar al Consiliului European, după consultări cu statele membre.

Ungaria, Slovacia, Cehia, România şi Polonia, toate foste ţări comuniste, sunt principalele oponente ale cotelor obligatorii, argumentând că acestea ar atrage mai mulţi migranţi în Europa şi le-ar afecta din punct de vedere social, întrucât nu sunt obişnuite cu o migraţie la scară mare.

Pe de altă parte, Germania şi Franţa, principalele state destinatare ale solicitanţilor de azil, s-ar putea opune unui sistem bazat pe cote voluntare, întrucât cel mai probabil vor ajunge să primească mai mulţi refugiaţi decât prevăd cotele obligatorii, notează Reuters.

Te-ar mai putea interesa și
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Reuniunea va debuta cu o discuţie despre economie, între care problemele legate de competitivitatea europeană şi preţurile în creştere accelerată la energie....
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidenţiat riscurile în regiune ...
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Pentru generația care iese la pensie peste trei decenii, prima pensie va reprezenta cam jumătate din salariul brut din ...
Cel mai scump condiment din lume sub formă de bulbi pentru plantare poate fi cumpărat în acest week-end din București. Este produs în România
Cel mai scump condiment din lume sub formă de bulbi pentru plantare poate fi cumpărat în acest week-end din București. ...
Un producător de șofran din județul Vrancea, care produce manual și comercializează sub brandul Grădina cu Șofran, ...