Dosar ASF: Încă o lună de arest pentru Ruşanu, Carabulea şi Mîrzac

Curtea de Apel Bucureşti a admis vineri propunerea DNA de prelungire cu 30 de zile a arestării preventive în cazul lui Dan Radu Ruşanu, Ilie Carabulea şi Marian Mîrzac, trimişi în judecată pentru fapte de corupţie în dosarul ASF - Carpatica.
Economica.net - vin, 25 apr. 2014, 20:24
Dosar ASF: Încă o lună de arest pentru Ruşanu, Carabulea şi Mîrzac

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Fostul preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară Dan Radu Ruşanu, Laura Chiţoiu, soţia fostului ministru al Finanţelor, fost director al Direcţiei Avizări ASF şi omul de afaceri Ilie Carabulea au fost trimişi în judecată vineri, alături de alţi 9 inculpaţi.

Dan Radu Ruşanu este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, influenţarea declaraţiilor (11 infracţiuni), aflate în concurs real, favorizarea făptuitorului, în formă continuată (39 acte materiale), folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, Laura Chiţoiu – constituirea unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu contra intereselor publice, iar firma de asigurări – cumpărare de influenţă şi dare de mită.

Printre cei trimişi în judecată se mai află Marian Mîrzac, fost membru neexecutiv al conducerii ASF, Radu Mustăţea, membru în CA al SC Carpatica Asig şi preşedinte al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România, Ina Crudu, director general la Carpatica Asig, Corneliu Moldoveanu, vicepreşedinte ASF şi Dan Odobescu, avocat suspendat de drept în cadrul Baroului Bucureşti şi proprietar al unei societăţi de asigurări.

De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată a Elenei Rusu, membru în conducerea Carpatica Asig, Ioan Opriş, expert tehnic auto, Ioan Dacian Vinereanu, persoană din anturajul lui Mustăţea Radu, Georgel Călin, la data faptelor secretar general ASF.

Potrivit DNA, în 2012, Carpatica Asig, companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, în ponderea cărora, cel mai mare procent îl aveau asigurările tip RCA, avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11.000.000 euro.

Începând cu mai 2013, Ilie Carabulea, împreună cu Mustăţea şi Mîrzac, au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale Carpatica Asig.

Ilie Carabulea (persoana care deţine indirect şi controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susţinut şi cointeresat financiar, în mod constant, pe fostul director Marian Mîrzac pentru a fi ales în conducerea ASG.

Gruparea respectivă a fost sprijinită de Ruşanu, preşedintele ASF, precum şi de alte persoane din conducerea ASF, respectiv inculpaţii Călin, Chiţoiu şi Moldoveanu, şi Dan Odobescu.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cât plătesc polițiștii pe asigurarea RCA? Poliția Capitalei caută RCA și oferă  o sumă peste media pieței
Cât plătesc polițiștii pe asigurarea RCA? Poliția Capitalei caută RCA și oferă o sumă peste media pieței
Poliția Capitalei, adică Direcția Generală de Poliție a Muncipiului București, caută RCA pentru mașinile sale, pentru o perioadă de doi ani. În prezent, asigurătorului polițiștilor este......
Google introduce etichete AI pentru reclamele care rulează în Search, YouTube şi Discover
Google introduce etichete AI pentru reclamele care rulează în Search, YouTube şi Discover
Google introduce etichete AI pentru reclamele care rulează în reţele sale, Search, YouTube şi Discover, a anunţat, recent, ...
Giurgiu: Ţigări fără acte de provenienţă în valoare de sute de mii de lei – descoperite de poliţiştii de frontieră
Giurgiu: Ţigări fără acte de provenienţă în valoare de sute de mii de lei – descoperite de poliţiştii de frontieră
Poliţiştii de frontieră din Giurgiu au descoperit şi ridicat, pe parcursul a două zile, peste 66.000 de ţigarete, cu ...
Ucraina loveşte alte 10 petroliere din „flota fantomă” rusă în Marea Azov
Ucraina loveşte alte 10 petroliere din „flota fantomă” rusă în Marea Azov
Forţele armate ucrainene au lovit noaptea trecută, în Marea Azov, alte zece petroliere din aşa-numita "flotă fantomă" ...