Dosar Microsoft – Cocoş: Regret din tot sufletul ce am făcut, vreau să mă îndrept. Gheorghe Ştefan: Merit o pedeapsă

Cei patru inculpaţi din dosarul Microsoft şi-au recunoscut vinovăţia, luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a avut loc ultimul termen al procesului, Dorin Cocoş susţinând că regretă 'din tot sufletul' faptele comise şi a promis că se va îndrepta ca un 'bun român'.
Economica.net - lun, 03 oct. 2016, 10:56
Dosar Microsoft - Cocoş: Regret din tot sufletul ce am făcut, vreau să mă îndrept. Gheorghe Ştefan: Merit o pedeapsă

Un complet de cinci judecători de la instanţa supremă a finalizat judecarea dosarului Microsoft, în care sunt acuzaţi oamenii de afaceri Nicolae Dumitru şi Dorin Cocoş, fostul ministru Gabriel Sandu şi fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan.

În ultimul cuvânt în sala de judecată, cei patru inculpaţi şi-au recunoscut vinovăţia şi au spus că regretă ce au făcut.

‘Jur cu mâna pe inimă că regret din tot sufletul faptele pe care le-am făcut. Nu le mai pot îndrepta, decât printr-o atitudine civilizată, în cazul în care mă veţi condamna la muncă în folosul comunităţii. Îmi pare rău pentru ce am făcut. Nu îmi doresc decât să fiu un om normal. Sigur nu o să mai fac acest lucru, am greşit. Nu am vrut să fac niciodată lucruri de felul acesta, îmi doresc doar să mă îndrept ca un bun român ce sunt’, le-a spus judecătorilor Dorin Cocoş.

Nicolae Dumitru aproape că a izbucnit în lacrimi în timp ce le citea magistraţilor de pe o foaie realizările sale.

‘Am construit o societate care de 23 de ani lucrează fără să aibă afaceri cu statul. Am creat peste 5.000 de locuri de muncă. Îmi exprim regretul profund pentru ceea ce am făcut. Simt că mi-am dezamăgit familia, prietenii şi cunoscuţii. Am doi băieţi. Doresc să repar răul făcut’, a declarat Nicolae Dumitru.

Şi fostul primar Gheorghe Ştefan şi-a recunoscut vinovăţia, deşi el a refuzat acest lucru în timpul anchetei de la DNA.

‘Mă consider vinovat. Din afacerea Microsoft nu am pretins şi nu am primit bani. Vorbesc cu mâna pe Biblie. Sunt vinovat pentru că am exercitat influenţă asupra lui Gabriel Sandu. Vreau să colaborez cu organele judiciare, să vedem unde au ajuns banii. Merit o pedeapsă. Regret ce am făcut. Dacă aş fi ştiut legile, nu aş fi ajuns în faţa dumneavoastră’, le-a spus Gheorghe Ştefan magistraţilor.

Fostul ministru Gabriel Sandu a anunţat în sala de judecată că a depus un denunţ la Departamentul de Justiţie din SUA şi la Ministerul Justiţiei din Austria, în care i-a reclamat pe directorii de la Microsoft, dar şi pe membrii grupării conduse de Claudiu Florică.

‘Eu nu înţeleg cum o grupare care a păgubit statul român cu 200 milioane de euro are impunitate, iar eu nici măcar circumstanţe. Până la urmă, înţeleg că eu sunt singurul vinovat, deşi am încercat să fac totul legal. Ar fi trebuit să aduc aici toate documentele şi să fac denunţurile necesare pentru a fi judecaţi cei 10 miniştri’, a susţinut Gabriel Sandu.

Fostul ministru a fost întrerupt de preşedintele completului de judecată, care l-a rugat să explice cum a primit peste 2 milioane de euro într-un offshore şi ce a făcut cu aceşti bani.

‘Recunosc ce am făcut. Recunosc că am primit 2 milioane euro şi i-am folosit la plata campaniei electorale’, a fost răspunsul dat de Gabriel Sandu.

La rândul lor, avocaţii au cerut judecătorilor să menţină condamnările date de prima instanţă, mai ales că trei dintre cei patru inculpaţi şi-au recunoscut vinovăţia.

Urmează ca instanţa să anunţe sentinţa definitivă în acest proces.

În luna martie, trei judecători de la instanţa supremă au aplicat pedepse în cuantum redus în acest dosar: Nicolae Dumitru – 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare, Gabriel Sandu – 2 ani cu executare, Dorin Cocoş – 2 ani cu executare, Gheorghe Ştefan – 3 ani cu executare. În plus, magistraţii au dispus confiscarea următoarelor sume: un milion de euro de la Dumitru Nicolae, 2.196.035 euro de la Gabriel Sandu, 3.700.000 euro de la Dorin Cocoş, 3.996.360 euro de la Gheorghe Ştefan.

Sentinţa a fost atacată cu apel atât de către inculpaţi, cât şi de procurorii anticorupţie.

În motivarea deciziei, judecătorii au explicat că Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gabriel Sandu au beneficiat de pedepse mici, deoarece au făcut denunţuri în cursul urmăririi penale şi şi-au recunoscut vinovăţia în faţa instanţei, iar pentru fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan se va aplica principiul ‘proporţionalităţii’ în raport cu ceilalţi inculpaţi, chiar dacă el nu şi-a recunoscut faptele în timpul procesului.

Un alt motiv invocat de magistraţi pentru aplicarea unor pedepse reduse în acest dosar este că beneficiarii reali ai unor sume exorbitante din contractele cu licenţe Microsoft au fost Florică Claudiu şi Dinu Pescariu, cei care au avut doar calitatea de martori denunţători la DNA.

Potrivit DNA, contractul-cadru de închiriere de licenţe Microsoft din 15 aprilie 2004 ar fi fost încheiat în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47% acordat de firmă în considerarea Guvernului României şi, implicit, permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate.

Astfel, susţin anchetatorii, contractul-cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40% mai mare faţă de preţul real, având la bază un necesar nefundamentat.

‘La nivelul anului 2009, instituţiile beneficiare utilizau 150.694 licenţe ce au fost achiziţionate în perioada 2004 – 2008 în baza prevederilor contractului comercial de închiriere a licenţelor referitor la produsele Microsoft nr. 0115 RO şi a actelor adiţionale ale acestuia. Efectele contractului au încetat la 26 aprilie 2009, dată la care a expirat şi dreptul neexclusiv de utilizare a licenţelor. În contextul încetării dreptului de utilizare a licenţelor şi a efectelor contractului de închiriere de licenţe, a fost identificată o nouă oportunitate de afaceri în distribuirea de licenţe Microsoft către Guvernul României’, preciza DNA.

În primăvara anului 2009 a avut loc o întrevedere între Cocoş, Ştefan, Sandu şi alte persoane pentru a discuta chestiuni generale legate de posibilităţile pe care le avea Ministerul Comunicaţiilor la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers, pentru asigurarea în continuare a licenţelor necesare: exercitarea dreptului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere.

Te-ar mai putea interesa și
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în UE au crescut cu 5,3% în 2023. În România au urcat cu 16,1%
Costurile cu mâna de lucru în Uniunea Europeană au urcat anul trecut cu 5,3%, însă ţările membre din Europa de Est au înregistrat ritmuri mai mari de creştere decât media europeană, arată......
Viktor Orban: Ordinea mondială liberal-progresistă ar putea fi înlocuită în acest an cu una suveranistă
Viktor Orban: Ordinea mondială liberal-progresistă ar putea fi înlocuită în acest an cu una suveranistă
În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe ...
Acționarii Aro Palace au respins propunerea pentru contractarea a 35 de milioane de euro pentru renovarea hotelurilor Capitol și Aro Palace
Acționarii Aro Palace au respins propunerea pentru contractarea a 35 de milioane de euro pentru renovarea hotelurilor Capitol ...
Acționarii Aro Palace au respins astăzi, 25 aprilie, propunerea pentru contractarea a 35 de milioane de euro pentru renovarea ...
Strabag și-a crescut cu 10% numărul de angajați din România în 2023
Strabag și-a crescut cu 10% numărul de angajați din România în 2023
Strabag și-a crescut cu 10% numărul de angajați din România, de la 1.768 la 1.942 într-un an marcat de incertitudini ...