Dosar penal la DIICOT în legătură cu manifestări ale Jobbik în România

Procurorii DIICOT au în lucru un dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de mai multe persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de 'acţiuni împotriva ordinii constituţionale', în legătură cu manifestări de pe teritoriul României, ce au vizat promovarea Alianţei Tinerilor de Dreapta - Mişcarea pentru o Ungarie mai bună (Jobbik).
Economica.net - vin, 14 mart. 2014, 20:01
Dosar penal la DIICOT în legătură cu manifestări ale Jobbik în România

‘Pe rolul Serviciului de prevenire şi combatere a infracţiunilor de terorism şi a celor contra siguranţei statului se află în curs de soluţionare un dosar penal în care se efectuează cercetări faţă de mai multe persoane, sub aspectul acuzaţiei privind săvârşirea infracţiunii de ‘acţiuni împotriva ordinii constituţionale’ prevăzute de art. 397 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal’, precizează DIICOT într-un comunicat remis vineri AGERPRES.

‘În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2013-2014, pe teritoriul României, cu ocazia mai multor manifestări ce au vizat promovarea Alianţei Tinerilor de Dreapta – Mişcarea pentru o Ungarie mai bună, au fost făcute declaraţii cu caracter revizionist şi separatist, contrare ordinii constituţionale’, adaugă DIICOT.

 

Te-ar mai putea interesa și
Explozia preţului gazelor în Europa s-ar putea transfera mai rapid în inflaţie – BCE
Explozia preţului gazelor în Europa s-ar putea transfera mai rapid în inflaţie – BCE
Creşterile explozive ale preţului gazelor naturale sunt susceptibile să se reflecte mai rapid decât în trecut în inflaţia din zona euro, însă vor avea un impact mai redus asupra preţurilor......
Petrom avansează cu proiectul SAF/ HVO de la Petrobrazi, de jumătate de miliard de euro, care e stadiul lucrărilor. Ce s-a întâmplat la Viena săptămâna trecută
Petrom avansează cu proiectul SAF/ HVO de la Petrobrazi, de jumătate de miliard de euro, care e stadiul lucrărilor. Ce ...
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, avansează cu construcția noii unități ...
Criză kerosen – Europa se va confrunta cu un deficit de aprovizionare la carburanţii pentru avioane, la final de an
Criză kerosen – Europa se va confrunta cu un deficit de aprovizionare la carburanţii pentru avioane, la final de ...
Europa se va confrunta cu un deficit de combustibil pentru avioane în trimestrul al patrulea, în pofida faptului că apelează ...
Nazare în SUA – Ministrul Finanțelor se întâlneşte cu reprezentanţii gigantului JP Morgan şi cu cei de la International Development Finance Corporation
Nazare în SUA – Ministrul Finanțelor se întâlneşte cu reprezentanţii gigantului JP Morgan şi cu cei de la International ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, participă luni şi marţi la o serie de întâlniri economice şi financiare dedicate ...