Dosarul devalizării FNI, al lui Sorin Ovidiu Vîntu, repus pe rolul Tribunalului Bucureşti

Dosarul devalizării FNI, în care Sorin Ovidiu Vîntu este acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare, a fost repus pe rolul Tribunalului Bucureşti, pentru a fi discutată schimbarea încadrării juridice pentru care a fost trimis în judecată omul de afaceri, scrie Mediafax.
Economica.net - lun, 02 feb. 2015, 17:48
Dosarul devalizării FNI, al lui Sorin Ovidiu Vîntu, repus pe rolul Tribunalului Bucureşti

Instanţa a dispus citarea părţilor la un nou termen, în 9 februarie, după ce la termenul anterior stabilise că va pronunţa o sentinţă în acest caz.

În prezent, Sorin Ovidiu Vîntu se află în libertate, după ce, în 19 noiembrie 2014, Tribunalul Ilfov a decis liberarea sa condiţionată, el având două condamnări, în dosarele privind şantajarea lui Sebastian Ghiță şi, respectiv, favorizarea lui Nicolae Popa.

În dosarul privind devalizarea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în 24 septembrie 2012, fiind acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare.

Cercetările au avut ca punct de plecare ancheta organele judiciare în dosarele penale referitoare la devalizarea Fondul Naţional de Investiţii (FNI), Banca Agricolă (BA), Banca de Investiţii şi Dezvoltare – BID şi Banca Română de Scont, aşa cum au fost completate după infirmare, preciza Parchetul instanţei supreme într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX.

 

 

Citeşte continuarea articolului, pe Mediafax.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari pentru soluționarea unui proces privind efectele Facebook și Instagram......
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal – Bucureşti – Constanţa
Nou pas pentru siguranța trenurilor: CFR SA a semnat contractul de consultanţă pentru sistemul ERTMS pe secţiunea Predeal ...
CFR SA a semnat miercuri cu TPF Inginerie contractul pentru servicii de consultanţă şi supervizare a proiectării şi ...
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
Noi aplicații ANAF: cum pot fi verificate erorile din SAF-T înainte de depunere
ANAF a pus la dispoziția contribuabililor două aplicații gratuite destinate verificării informațiilor raportate prin ...
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii a dispus un audit asupra mecanismului de monitorizare a disponibilităţii medicamentelor
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a dispus demararea „de urgenţă" a unui audit asupra întregului mecanism de monitorizare ...